Actualitate
Ansamblul „TRADIŢII UIORENE” din Ocna Mureş oaspete în emisiunea „La Măruță” de la PRO TV
Dintr-un orăşel mic dar încărcat în tradiţie, înpletitiă cu povestea sărbătoriilor, ansamblul Tradiţii Uiorene, format din copii preşcolari, au dorit să aducă vestea bună în inima tuturor românilor prin intermediul canalului Pro Tv Bucureşti, în cadrul emisiunii La Maruţă.
Copiii au fost primiţi cu mare drag şi bucurie de Măruţă. În cadrul programului, copiii din ansamblul Tradiţii Uiorene au colindat şi au jucat jocul caprei ce din străbuni se ştie că aduce belşug şi prosperitate, momentul a fost cu adevărat emoţionant când în cadrul programului a colindat grupul de copii, cel mai tânăr membru având vârsta de 4 ani.
Prin acest moment s-a deschis inima şi sufletul de copil al fiecărui român, timpul stând în loc pentru o clipă în care valorile creştine împletite cu tradiţia străbună ne-a reamintit de Unitatea şi Dragostea poporului Român. Copiii au fost
răsplătiţi cum se cuvine cu bomboane şi multe zâmbete creatoare de speranţă.
Coordonatorul acestui eveniment de emoţie şi unitate a fost realizat de doamna Director a Casei de Cultură Ocna Mureş, Liana Stoica.
Actualitate
Vineri, 2 octombrie 2026: Carnavalul Toamnei, la Ocna Mureș. Spectacole, dansuri și parada costumelor de toamnă
Orașul Ocna Mureș va găzdui, vineri, 2 octombrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Carnavalul Toamnei”, dedicat sosirii anotimpului de toamnă. Manifestarea va avea loc în piațeta orașului, începând cu ora 17.00.

Evenimentul este organizat de Primăria orașului Ocna Mureș, Casa de Cultură „Ion Sângerean” și Clubul Copiilor Ocna Mureș și are o componentă culturală și educativă, cu activități dedicate în special copiilor.
Programul va include spectacole și momente artistice inspirate de specificul anotimpului, precum și activități în care copiii vor putea participa la manifestările dedicate roadelor și culorilor toamnei.
Pe scena evenimentului sunt programate momente de muzică ușoară, dansuri, jocuri populare și muzică populară. Unul dintre momentele principale ale manifestării va fi parada costumelor de toamnă, pregătită pentru participanții de vârstă școlară.
Organizatorii anunță și alte momente-surpriză pe parcursul programului.
Spectacolul va fi prezentat de profesoara Camelia Ilea.
„Carnavalul Toamnei” este programat pentru 2 octombrie 2026, de la ora 17.00, în piațeta orașului Ocna Mureș, iar accesul publicului este liber.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Sâmbătă, 19 septembrie 2026: Ziua de Curățenie Națională va fi marcată la Ocna Mureș printr-o mare mobilizare civică
Sâmbătă, 19 septembrie 2026, începând cu ora 09.00, orașul Ocna Mureș se alătură celei mai mari mobilizări civice din țară: „Ziua de Curățeniei Naționale 2026”, organizată de Asociația Let’s Do It, Romania!, în parteneriat cu Primăria orașului Ocna Mureș, Casa de Cultură „Ion Sângerean”, școlile și liceele din oras.

„Grija față de mediu nu este doar o opțiune, ci o responsabilitate pe care o purtăm cu toții. Un oraș curat și sănătos reflectă respectul pe care îl avem față de noi înșine și față de comunitatea în care trăim. Exemplul personal este cel mai puternic apel la responsabilitate. Vă așteptăm alături de familie, prieteni, colegi sau vecini să arătăm că la Ocna Mures ne pasă de mediul înconjurător și de viitorul comunității noastre”, este mesajul primarului Silviu Vințeler.
Edilul localității a precizat că administrația locală va asigura mănuși, saci de colectare și apă potabilă pentru toți participanții.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Bărbat de 49 de ani din Ocna Mureș, reținut pentru furturi comise în Alba Iulia. Ce au găsit polițiștii la percheziții
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Alba Iulia, fiind cercetat pentru furt calificat. Acesta este suspectat că ar fi pătruns în două imobile din municipiu, iar dintr-unul dintre acestea ar fi furat bani și bijuterii.

Potrivit polițiștilor, prima faptă ar fi fost comisă în perioada 30 iulie – 2 august 2026. Bărbatul ar fi forțat ușa de acces a unui imobil din Alba Iulia și ar fi pătruns în interior, fără să sustragă însă bunuri.
Ulterior, în perioada 31 august – 9 septembrie, acesta ar fi pătruns într-un alt imobil din municipiul Alba Iulia. De aici ar fi fost sustrase 4.900 de dolari canadieni, 6.000 de euro, 800 de lei și bijuterii.
Percheziții în Ocna Mureș
Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au efectuat, în 11 septembrie, două percheziții domiciliare în Ocna Mureș.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit și ridicat 6.000 de euro, 4.000 de lei, precum și alte bunuri de interes pentru anchetă.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele.
Bărbatul este cercetat pentru furt calificat, iar până la o eventuală hotărâre definitivă a instanței beneficiază de prezumția de nevinovăție.
-
Actualitateacum 3 luniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 3 luniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 luniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniUn bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș