Rămâi conectat

Actualitate

Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș

Publicat

în

Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul al III-lea al unui bloc situat pe strada Aleea Independenței, din Ocna Mureș. În prezent un echipaj medical execută manavre de resuscitare.

„În această după-amiază, în jurul orei 17.30, un bărbat, în vârstă de 70 de ani, ar fi căzut de la etajul III al unui imobil situat pe strada Aleea Independenței din orașul Ocna Mureș. Acesta a fost preluat de echipajele medicale, care, în prezent, efectuează manevrele de resuscitare”, a transmis IPJ Alba.

UPDATE: „Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a mai transmis IPJ Alba.




Actualitate

Un adolescent de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș. Tatăl său era pasager și i-ar fi încredințat mașina

Publicat

în

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din localitatea Războieni-Cetate, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe un drum din Ocna Mureș, fără a deține permis de conducere. În mașină se afla și tatăl său, în vârstă de 46 de ani, care i-ar fi încredințat autoturismul.

Potrivit IPJ Alba, incidentul a fost constatat în data de 7 noiembrie 2026, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au oprit pentru control un autoturism care circula pe DC 18.

La volanul mașinii se afla un tânăr de 15 ani, din Războieni-Cetate. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, oamenii legii au constatat că autoturismul i-ar fi fost încredințat de tatăl său, în vârstă de 46 de ani, care se afla pe scaunul pasagerului.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere.




Citește mai mult

Actualitate

Concursul de recitări „Ion Sângerean”, la Ocna Mureș. Anna Elisabeth Huhn și Amalia Dorca au câștigat premiul I

Publicat

în

Casa de Cultură din Ocna Mureș a găzduit cea de-a doua ediție a concursului de recitare „Ion Sângerean”, manifestare culturală dedicată promovării poeziei și încurajării tinerilor să descopere frumusețea versului rostit.

Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Ocna Mureș, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Casa de Cultură din Ocna Mureș, prin implicarea directoarei instituției, Liana A. Stoica.

Concursul a constat în recitarea, din memorie, a unei poezii, participanții fiind evaluați în funcție de intonație, respectarea punctuației și expresivitatea interpretării.

La această ediție au participat elevi și profesori de la trei unități de învățământ din oraș: Liceul Teoretic „Petru Maior”, Liceul Tehnologic și Școala Gimnazială „Lucian Blaga”.

Unul dintre aspectele remarcate de organizatori a fost numărul mare de concurenți, aproape dublu față de prima ediție. Majoritatea participanților au demonstrat că au pregătit cu atenție textele, iar unii au mers mai departe, oferind poeziilor interpretări artistice originale, prin care au încercat să transmită propria viziune asupra versurilor.

Competiția a fost una strânsă, mai mulți concurenți apropiindu-se de punctajul câștigătorilor. În unele cazuri, graba în rostirea anumitor versuri a făcut diferența în clasamentul final.

Juriul a fost alcătuit din profesorul bibliotecar Daniela Barb Floroian, profesorul doctor Daniel Tomuleț și poetul Dan Suciu.

Două premii întâi, pentru cele mai bune interpretări

Premiul I a fost acordat inițial unei tinere care a obținut punctajul maxim din partea juriului. Având în vedere prestația foarte bună a unui alt concurent, la propunerea reprezentantei Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba Iulia, s-a decis acordarea unui al doilea premiu I.

Astfel, câștigătoarele concursului de recitare „Ion Sângerean” au fost Anna Elisabeth Huhn și Amalia Dorca.

Manifestarea culturală a fost completată de un moment artistic de dans popular, desfășurat pe acordurile saxofonului interpretat de Andrei Iakob, elev al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Ocna Mureș.

Ceilalți participanți au fost recompensați pentru implicare cu diplome de participare, câte o carte și o floare.

Cea de-a doua ediție a concursului „Ion Sângerean” a confirmat interesul tinerilor pentru poezie și recitare, oferind participanților ocazia de a-și demonstra talentul, sensibilitatea artistică și capacitatea de a transmite emoția versurilor în fața publicului.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

„Fantezii de toamnă”, la Cercul de lectură și creație din Ocna Mureș

Publicat

în

O întâlnire dedicată artei, poeziei și frumosului a reunit recent membrii „Cercului de lectură și creație” din Ocna Mureș, într-o locație deosebită din oraș. Reuniunea lunară a fost una specială, participanții având parte de o surpriză artistică oferită de Daniel Tomuleț, un român stabilit în Statele Unite ale Americii.

Acesta locuiește de aproape 40 de ani la Chicago, însă, după cum le-a mărturisit celor prezenți, România a rămas mereu în sufletul său. Legătura cu țara natală este păstrată și în familie, inclusiv copiii săi identificându-se drept români.

Cu acest prilej, Daniel Tomuleț a prezentat câteva zeci de picturi realizate în acuarelă, oferindu-le participanților ocazia de a descoperi universul său artistic și sensibilitatea cu care surprinde frumusețea lumii prin culoare.

Programul întâlnirii a continuat cu prezentarea unei lucrări moderne, realizate în lemn de măslin și intitulată „Fantezii de toamnă”. De altfel, aceasta a fost și tema reuniunii, care a adus în prim-plan creații literare inspirate de anotimpul toamnei.

Cei prezenți au recitat și au prezentat mai multe poezii, printre care s-a regăsit și binecunoscuta poveste „Greierele și Furnica”, într-o atmosferă în care literatura, arta și muzica s-au împletit armonios.

Întâlnirea a fost apreciată de participanți, care au avut ocazia să se bucure de un nou moment de comuniune culturală și artistică.

„A fost și de această dată o întâlnire superbă, cu versuri, cu muzică, cu artă și bucuria tuturor că putem să aducem un plus de frumos pe pământ”, a mărturisit poetul și jurnalistul Dan Suciu.

Astfel de întâlniri demonstrează că pasiunea pentru cultură și creație poate aduce oamenii împreună, indiferent de distanțele care îi despart, iar legătura cu valorile românești rămâne vie chiar și departe de țară.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures