Știri din zonă
ÎPS Irineu a oficiat slujba înmormântării părintelui Dumitru Giurgiu, la Mănăstirea Dumbrava
În cursul zilei de ieri, 7 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” de la Dumbrava.
Începând cu ora 12.00, în biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ÎPS Irineu, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat slujba înmormântării vrednicului de pomenire părinte Dumitru Giurgiu, trecut la cele veșnice în după-amiaza zilei de duminică, 5 iunie.
La finalul slujbei, ÎPS Irineu, în prezența a numeroși clerici și credincioși, a rostit un cuvânt de învățătură. Apoi, trupul neînsuflețit al părintelui Dumitru a fost așezat la locul de veșnică odihnă, spre nădejdea învierii și a vieții celei de veci, în cimitirul din incinta Mănăstirii Dumbrava, situat în vecinătatea capelei mortuare.
Între anii 1971-1996, părintele Dumitru a fost păstor al credincioșilor din parohia Alecuș cu filia Sânbenedic, ulterior fiind preot al parohiei Noșlac vreme de două decenii.

Știri din zonă
Un bărbat de 45 de ani a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu un ATV la Vama Seacă
Duminică, 3 mai 2o26, în jurul orei 14.15, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi răsturnat cu un ATV, pe raza localității Vama Seacă.

Bărbatul de 45 de ani a suferit leziuni corporale și va fi transportat la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale.
Știri din zonă
Două persoane au ajuns la spital, după ce un autoturism s-a izbit de un stâlp de electricitate, la Lunca Mureșului
Vineri, 1 mai 2026, în jurul orei 13.45, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din comuna Lunca Mureșului, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Sub Vii, din comună, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, fiind proiectat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, conducătorul autoturismului și un minor, în vârstă de 14 ani, pasager în autoturism, au suferit leziuni corporale, fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,04 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Bărbat de 52 de ani din Unirea reținut de polițiști, după ce a distrus mai multe parcele de lucernă
Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii Postului de Poliție Unirea au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Unirea, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în perioada 7-15 aprilie 2026, mai multe bovine, care aparțin societăților comerciale administrate de bărbatul de 52 de ani, ar fi provocat distrugeri ale unor parcele de lucernă, fiind cauzat un prejudiciu de 1.700 de lei.
Cercetările sunt continuate.
Din Județacum 2 săptămâniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
Din Județacum o lunăMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
Mondenacum 4 săptămâniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum 10 luniURARI, FELICITARI şi MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum o lunăNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | ocnamureșinfo.ro
Actualitateacum 6 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | ocnamuresinfo.ro





















