Rămâi conectat

Știri din zonă

Duminică, 10 august 2025, Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Mănăstirea Dumbrava – protopopiatul Aiud

Publicat

în

Duminică, 10 august 2025, Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Dumbrava, protopopiatul Aiud.

Ierarhul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în noua biserică a așezământului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La momentul rânduit din cadrul slujbei, diaconul Alexandru-Mihai Moldovan a fost hirotonit preot pe seama parohiei Petrilaca, protopopiatul Luduș. Obștea monahală de la Dumbrava se află sub oblăduirea maicii stareţe Stavrofora Mina Cerceş şi sub îndrumarea duhovnicească a părintelui arhimandrit Vasile Crişan.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ÎPS Irineu a spus:„Călătorind pe malea învolburată a vieții pământești, să ne alipim fără șovăire de Iisus Hristos și să-L urmăm cu încredere profundă. El este lumina noastră, tăria noastră, speranța noastră și prietenul nostru credincios, Care ne adresează acest îndemn: «Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!». Domnul nostru nu dezamăgește niciodată și dă întotdeauna mai mult decât a promis. Fericiți sunt cei care Îl urmează, trăind conform Evangheliei Sale”.

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Dumbrava a fost înființată în anul 1996, fiind ridicată pe un teren donat de către localnicii satului. Aici, în anul 1703, a fost martirizat preotul ortodox Ioan, în timpul prozelitismului uniatist, fiind ars de viu într-o căpiţă de fân. Vechiul locaș de închinare a fost edificat în perioada 1996-2002, pictura bisericii prezentând numeroase elemente ale stilului bizantin. Ansamblul monahal a fost construit în formă de cetate, cu clopotniță la intrare. Piatra de temelie a noii biserici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost așezată la 26 octombrie 2009. Slujba de târnosire a fost săvârșită de un numeros sobor de arhierei, preoți și diaconi, în data de 13 mai 2018.




Știri din zonă

Rețeaua de gaze naturale va fi extinsă în Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus. Proiectul pentru cele două sate din comuna Unirea a intrat în etapa de avizare

Publicat

în

Locuitorii satelor Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus, aparținătoare comunei Unirea, sunt tot mai aproape de racordarea la rețeaua de gaze naturale. Proiectul de extindere a infrastructurii a intrat în etapa de avizare, după ce a fost depusă solicitarea pentru emiterea acordului de mediu.

Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat public depunerea documentației pentru proiectul „Extindere distribuție de gaze naturale cu rețea inteligentă în comuna Unirea, satele Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus”, investiție al cărei titular este Comuna Unirea.

Rețea de peste 7,4 kilometri și aproape 300 de branșamente

Potrivit documentației tehnice, în cele două sate nu există în prezent alimentare cu gaze naturale, locuitorii utilizând pentru încălzire și prepararea hranei lemne de foc, butelii cu gaze lichefiate, peleți și alți combustibili solizi.

Proiectul prevede realizarea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, cu o lungime totală de 7.433 de metri, astfel:

  • 3.052 metri în satul Ciugudu de Jos;
  • 2.528 metri în satul Ciugudu de Sus;
  • 1.853 metri pe sectorul de extravilan.

Totodată, vor fi realizate 291 de branșamente individuale, cu o lungime totală estimată la aproximativ 1.310 metri, pentru racordarea gospodăriilor la noua rețea.

Sistem inteligent de distribuție și monitorizare

Investiția nu vizează doar extinderea conductelor de gaze, ci și implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a distribuției.

Rețeaua va fi supravegheată prin intermediul unui dispecerat care va centraliza informațiile din teren, iar fiecare consumator va beneficia de contor fiscal cu transmitere la distanță a consumului. Soluția propusă urmărește eficientizarea exploatării rețelei și monitorizarea permanentă a funcționării acesteia.

Beneficii pentru locuitori și economie

Potrivit memoriului de prezentare, introducerea gazului natural va contribui la creșterea confortului populației și la reducerea dependenței de combustibilii utilizați în prezent pentru încălzire și prepararea apei calde.

Printre avantajele estimate se numără:

  • reducerea costurilor cu încălzirea și prepararea hranei;
  • creșterea confortului în gospodării;
  • diminuarea poluării;
  • reducerea consumului de lemn de foc;
  • creșterea atractivității comunei pentru investiții și dezvoltarea mediului de afaceri.

Impact pozitiv asupra mediului

Un argument important al investiției îl reprezintă reducerea utilizării combustibililor solizi, în special a lemnului de foc.

Conform documentației, extinderea rețelei de gaze naturale ar putea contribui la diminuarea consumului de masă lemnoasă și la reducerea emisiilor generate de încălzirea cu sobe tradiționale, cu efecte favorabile atât asupra calității aerului, cât și asupra fondului forestier.

În ce constau lucrările

Proiectul presupune executarea de săpături pentru montarea conductelor și realizarea branșamentelor către consumatori. În zonele unde traseul va intersecta drumuri, căi ferate, cursuri de apă sau alte rețele edilitare, conductele vor fi montate în tuburi de protecție, conform normelor tehnice în vigoare.

Rețeaua va fi realizată din conducte din polietilenă de înaltă densitate PEHD 100 SDR11, iar îmbinările vor fi executate prin electrofuziune și sudură cap la cap, în conformitate cu legislația și standardele aplicabile sistemelor de distribuție a gazelor naturale.

În această etapă, proiectul se află în procedura de obținere a acordului de mediu, unul dintre pașii necesari înaintea demarării investiției.




Citește mai mult

Știri din zonă

Trafic blocat pe DN1, la ieșirea din Unirea, după un accident între un autoturism și o autocisternă

Publicat

în

Traficul rutier este blocat marți seara pe DN1, în zona localității Unirea, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă care transporta motorină.

La fața locului au intervenit polițiștii, care desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului și acționează pentru fluidizarea circulației.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Secția de Pompieri Aiud a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical.

În accident au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Din fericire, nu au existat persoane încarcerate, iar autoritățile au precizat că nu s-au înregistrat scurgeri de carburant în urma impactului.

La intervenție au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ocna Mureș.

Cei doi conducători auto au fost evaluați medical la locul accidentului, însă au refuzat transportul la spital.




Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbatul de 71 de ani din Cisteiu de Mureș, dat dispărut acum două zile, găsit decedat pe malul râului Mureș

Publicat

în

Bărbatul de 71 de ani din Cisteiu de Mureș, a cărui dispariție a fost semnalată în cursul acestei săptămâni, a fost găsit decedat vineri, 31 iulie 2026.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în urma activităților de căutare desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit în extravilanul localității Unirea, pe malul râului Mureș, în vegetația de la marginea cursului de apă.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, unde va fi efectuat examenul necroptic pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul bărbatului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures