Rămâi conectat

Știri din zonă

Teren sintetic de fotbal şi parc de joacă noi la Uioara de Sus

Publicat

în

TERENParcul de joacă pentru copii şi terenul de sport cu suprafaţă sintetică din Uioara de Sus au fost inaugurate oficial duminică, 26 octombrie, în prezenţa autorităţilor locale, a primarului oraşului Ocna Mureş, Silviu Vinţeler şi a preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel.

Acest eveniment încheie practic modernizarea cartierului Uioara de Sus, cartier care, pe lângă modernizarea reţelei de apă – canal, a beneficiat în cadrul acestui proiect şi de reabilitarea completă a străzilor, trotuarelor şi spaţiilor verzi. Lucrările au fost realizate integral cu fonduri din bugetul local. „Locuitorii cartierului sunt mulţumiţi de ceea ce s-a realizat în ultimul an pentru ei. Tot ceea ce
s-a făcut aici demonstrează că oamenii au nevoie de fapte, de lucru bine făcut. Acum copiii cartierului beneficiază de un loc de joacă civilizat, de un teren de sport ca la carte. Acest loc merita demult o amenajare, nu doar promisiuni făcute în van şi însoţite de doi mici, o bere şi cinci lei”, a transmis primarul Silviu Vinţeler. Terenul de sport a fost inaugurat cu un miniturneu de fotbal. Parcul este în administrarea Primăriei Ocna Mureş, tinerii şi mai puţin tinerii au acces aici, iar normele de conduită sunt supravegheate de o cameră video amplasată în zonă.

Nicoleta IDITA -TOMUŢA




Știri din zonă

40 de tineri voluntari din Olanda ajută comunitatea din Lunca Mureșului: repară acoperișul bisericii și dau o mână de ajutor vârstnicilor

Publicat

în

Comuna Lunca Mureșului găzduiește în această perioadă un grup de 40 de tineri voluntari din Olanda, care participă la o serie de activități în folosul comunității locale.

Adolescenții, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, provin din cadrul Bisericii Reformate De Lichtboog din Houten și se află în localitate la invitația preotului reformat Lészai Róbert.

Pe durata șederii lor în Lunca Mureșului, voluntarii contribuie la lucrările de înlocuire a acoperișului Bisericii Reformate și la vopsirea gardului lăcașului de cult. Totodată, aceștia oferă sprijin persoanelor vârstnice din comună, ajutându-le la diverse activități gospodărești.

Tinerii sunt cazați în corturi amplasate în curtea bisericii, iar programul lor îmbină munca de voluntariat cu activități de socializare și schimb cultural.

Acțiunea reprezintă o nouă colaborare între comunitatea reformată din Lunca Mureșului și cea din Houten, fiind un exemplu de implicare civică și solidaritate. Prin munca lor, voluntarii contribuie atât la întreținerea unor obiective de interes local, cât și la sprijinirea locuitorilor care au nevoie de ajutor.

Prezența celor 40 de tineri în comuna Lunca Mureșului demonstrează încă o dată importanța voluntariatului și a parteneriatelor internaționale în dezvoltarea spiritului comunitar și în apropierea oamenilor din culturi diferite.




Citește mai mult

Știri din zonă

Conductă de gaz avariată la Unirea, în timpul unor lucrări de demolare. Au intervenit pompierii militari din Aiud pentru asigurarea zonei

Publicat

în

Pompierii din cadrul Secției Aiud au intervenit sâmbătă în localitatea Unirea, după ce o conductă de gaz a fost avariată în timpul unor lucrări de demolare desfășurate pe strada Lăutarilor.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, echipajele au fost solicitate pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și gestionare a riscurilor generate de avarierea conductei de gaz.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor, care au asigurat zona până la remedierea situației și eliminarea oricărui pericol.

Din primele informații, conducta a fost avariată ca urmare a unor lucrări de demolare. Până în acest moment, autoritățile nu au raportat victime sau alte incidente asociate evenimentului.




Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier pe raza localității Căptălan, cu un autoturism implicat. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs joi, în jurul orei 10.00, pe DJ 107G, raza localității Căptălan, comuna Noșlac. Intervin pompierii militari din Aiud pentru asigurarea măsurilor specifice în de accident rutier.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în com. Noșlac, sat Căptălan. În accident ar fi 1 auto implicat, fară persoane încarcerate. Forțele alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ Alba”, a transmis ISU Alba.

„Traficul rutier este îngreunat pe raza localității Noșlac, satul Căptălan, județul Alba, din cauza unui eveniment rutier. Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se, ulterior, pe partea carosabilă. În urma testării acestuia, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,81 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care va fi condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate”, a transmis IPJ Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures