Știri din zonă
Primarul Horațiu Josan a fost reales președinte al PNL Aiud
Primarul Mihai Horaţiu Josan, la al 3-lea mandat în fruntea PNL Aiud
Liberalii din Aiud au ales un nou birou de conducere a organizaţiei municipale. Majoritatea membrilor PNL au răspuns invitaţiei de participare la scrutinul pentru desemnarea conducerii partidului. Adunarea Generală a PNL Aiud s-a bucurat şi
de prezenţa unor invitaţi speciali, lideri din cadrul Biroului Permanent Teritorial Alba, lideri ai organizaţiilor orăşeneşti şi municipale, dar şi cei ai organizaţiilor PNL din zona Aiud. În absenţa motivată a preşedintelui PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, care a transmis un mesaj de felicitare liberalilor aiudeni pentru rezultatele deosebite din ultimii ani, dar şi unul de încurajare pentru viitor, lucrările adunării au fost conduse de Dumitru Fulea, vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial Alba. Invitaţii care le-au vorbit liberalilor aiudeni (Gabriel Pleşa, Adrian Teban, Iuliana Şarlea, Marius Filimon, Rareş Buglea, Florin Mărginean sau Claudiu Nicuşan) au apreciat rezultatele obţinute la alegeri de către PNL Aiud care, din 2004 până în 2012, nu a pierdut niciun scrutin electoral, devenind o organizaţie reprezentativă la nivelul judeţului Alba.
Preşedintele în funcţie al Organizaţiei Aiud a Partidului Naţional Liberal a fost singurul care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea liberalilor aiudeni. Mihai Horaţiu Josan a fost reales cu 98 de voturi „pentru” şi doar unul „împotrivă”. Mihai Horaţiu Josan este acum la cel de-al treilea mandat de preşedinte al PNL Aiud şi la cel de-al patrulea mandat în funcţia de primar al municipiului Aiud.
Fostul şi actualul preşedinte al PNL Aiud le-a mulţumit tuturor pentru încrederea acordată, dar şi pentru munca depusă.
”În ultimii ani, am câştigat alegerile, datorită muncii noastre, spiritului de echipă şi eforturilor susţinute pe care le-am dedicat acestor obiective. Avem responsabilitatea de a ne îndeplini programul politic şi administrativ pentru următorii ani, iar, în îndeplinirea acestui obiectiv esenţial, dialogul dintre noi, Partidul Naţional Liberal, şi cetăţeni este esenţial. Am convingerea că, prin prezenţa dumneavoastră aici, în seara asta, dragi liberali, vă exprimaţi acceptul de a face parte în continuare din echipa mea de lucru pentru viitorul mandat. Biroul Permanent Local pe care l-aţi ales astăzi vă reprezintă la nivel decizional, dar eu mizez pe implicarea şi sprijinul vostru direct în realizarea proiectelor noastre. În acest sens, vă consider pe toţi şi pe fiecare în parte membri importanţi ai echipei mele”, a declarat Mihai Horaţiu Josan.
Componenţa Biroului Permanent Local a fost decisă în funcţie de numărul voturilor primite de candidaţi
Biroul Permanent Local este constituit din 22 membri, dintre care 16 sunt cu drepturi depline, iar 6 sunt supleanţi. Cei 5 vicepreşedinţi au fost desemnaţi din rândul candidaţilor care au primit cel mai mare număr de voturi.
Vicepreşedinţi: Dorin Iacob – 92 voturi, Martin Florea – 87 voturi, Narcis Boancă – 82 voturi, Kociş Pavel – 81 voturi, Popa Romul – 78 voturi
Membri: Ioan Macarie – 77 voturi, Dorin-Luca Roşca -75 voturi, Emanuel Flore – 73 voturi, Petru Dolişte – 67 voturi, Florian Opriţa – 67 voturi, Mircea Popa – 61 voturi, Mircea Bogdan – 56 voturi, Mircea Nechimiş – 52 voturi, Petru Iosivan – 49 voturi, Costică Popa – 48 voturi, Florin Olar -48 voturi
Supleanţi: Iuliana Stoian – 46 voturi, Horea Nistor – 42 voturi, Koble Ladislau Levente – 41 voturi, Nagy Csaba – 41 voturi, Teodor Popa – 40 voturi, Remus Mihail Hagea – 27 voturi
În condiţiile în care, conform statutului, preşedintele PNL Aiud l-a desemnat drept secretar al organizaţiei municipale pe Kociş Pavel, locul acestuia în funcţia de vicepreşedinte a fost luat de Ioan Macarie. (aiudinfo.ro)
Știri din zonă
Copil de 11 ani, decedat după ce a căzut cu bicicleta în localitatea Heria
Un copil în vârstă de 11 ani a decedat după ce a căzut cu bicicleta pe partea carosabilă, în localitatea Heria, comuna Fărău.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la producerea incidentului și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier.
Minorul a suferit leziuni grave și a fost supus manevrelor de resuscitare. Din nefericire, acesta nu a răspuns procedurilor medicale, fiind declarat decedat de echipajele de intervenție.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Știri din zonă
Tabăra de Toamnă de la Găbud 2026: tinerii au reflectat asupra emoțiilor, alegerilor și maturizării
Timp de o săptămână, între 20 și 27 septembrie 2026, Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, județul Alba, a găzduit Tabăra de Toamnă, organizată anul acesta sub tema „Despre TINEri și emoțiile lor”. Evenimentul a reunit 80 de tineri din întreaga țară, care au participat la conferințe, ateliere, activități gospodărești și momente de rugăciune.

Tema ediției a pornit de la provocările cu care se confruntă tinerii aflați la începutul vieții adulte: presiunea alegerilor, teama de eșec, nesiguranța, relațiile, orientarea profesională și asumarea responsabilităților. Dacă despre studii, facultate, carieră și familie se vorbește încă din primii ani de formare, gestionarea emoțiilor și înțelegerea propriei vieți interioare rămân, de multe ori, aspecte mai puțin abordate.
În acest context, tabăra de la Găbud le-a oferit participanților un cadru de reflecție și dialog, în care aceștia au putut analiza modul în care emoțiile le influențează relațiile, deciziile și procesul de maturizare. Întâlnirile au îmbinat perspectiva psihologică și educațională cu dimensiunea duhovnicească.
Conferințe și ateliere dedicate vieții emoționale
Programul a fost deschis luni, 21 septembrie, de părintele Ciprian Negreanu, licențiat în Filosofie și Teologie, slujitor la Biserica Studenților din Cluj-Napoca și duhovnic al numeroși tineri. În cadrul prelegerii „Iubirea: emoție sau virtute?”, participanții au fost invitați să reflecteze asupra iubirii și asupra diferenței dintre trăirea de moment și iubirea asumată ca virtute și alegere statornică.
Marți, 22 septembrie, profesorul consilier școlar Andreea Rus a susținut atelierul practic „Repere pentru o viață trăită cu sens”. Discuțiile au avut ca punct de plecare libertatea de a fi, înțelepciunea de a alege și curajul de a iubi. Educația a fost prezentată ca o întâlnire autentică, construită pe solidaritate, responsabilitate și iubire.
Miercuri, 23 septembrie, psihologul clinician în supervizare Adriana Roman a coordonat atelierul „Ce fac cu ceea ce simt?”. Întâlnirea a creat un cadru practic de explorare a emoțiilor și a modului în care acestea pot fi înțelese și gestionate. Experiența invitatei în psihologie, branding și coaching a oferit participanților mai multe perspective asupra relației cu propriile trăiri.
Seria întâlnirilor a continuat joi, 24 septembrie, cu „Tâlcuirea Noului Testament”, ajunsă la cea de-a 17-a ediție. Dialogul a fost susținut de arhimandritul Iustin Miron și ieromonahul Pantelimon Șușnea și a completat dimensiunea duhovnicească a programului.
Rugăciune, muncă și viață comunitară
Conferințele și atelierele au fost integrate într-un program mai amplu, inspirat din ritmul vieții monahale. În prima parte a fiecărei zile, tinerii au participat la activitățile gospodărești ale schitului, cunoscute sub denumirea de „ascultări” sau „rucodelie” – munca mâinilor.
Prin activități practice și repetitive, participanții au avut ocazia să se desprindă de ritmul alert al vieții cotidiene și de presiunea deciziilor. Rugăciunea, participarea la slujbe, munca și responsabilitățile împărțite cu ceilalți au transformat tabăra într-o experiență comunitară, nu doar într-o serie de conferințe și ateliere.
Modelul continuă tradiția taberelor organizate în jurul Mănăstirii Oașa, unde formarea tinerilor se împletește cu participarea la viața obștii, activitățile gospodărești și întâlnirile de dialog.
Hramul Schitului Găbud
Tabăra s-a încheiat în atmosfera sărbătorii dedicate ocrotitorului schitului, Sfântul Ioan Evanghelistul. Programul hramului a început vineri, 25 septembrie, la ora 18:00, cu Privegherea.
Sâmbătă, 26 septembrie, în ziua hramului, au fost săvârșite Sfântul Maslu și Acatistul, urmate de Dumnezeiasca Liturghie, oficiată între orele 10:00 și 12:00. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească, la care au participat tinerii aflați în tabără și credincioșii prezenți la schit.
Mărturii despre experiența de la Găbud
Pentru participanți, zilele petrecute la Găbud au reprezentat un timp de reflecție și de reașezare interioară.
„Discursul părintelui Ciprian Negreanu despre iubire ca virtute, nu doar ca simplă emoție trecătoare, mi-a schimbat complet perspectiva asupra relațiilor. În lumea de azi, totul este consumabil și bazat pe ceea ce simți pe moment. Să auzi că iubirea se construiește cu statornicie și responsabilitate a fost exact reperul de care aveam nevoie la începutul vieții adulte”, a mărturisit Maria Rusu din Cluj-Napoca.
Adelin Șuteu, din Buza, județul Cluj, a apreciat faptul că tema ediției a răspuns unor întrebări personale: „Discuțiile despre iubire, libertate, responsabilitate și sens m-au făcut să privesc dintr-o altă perspectivă lucruri pe care, de multe ori, le trecem cu vederea. Mi-a plăcut că am putut vorbi deschis despre temeri și nesiguranțe, fără presiunea de a avea răspunsuri perfecte.”
Pentru Maria Șerban, din București, adevărata valoare a taberei se vede după întoarcerea acasă: „De la Găbud iau cu mine nu doar amintiri, ci și gânduri care mă vor însoți în alegerile de zi cu zi. Am învățat să fiu mai atentă la ceea ce simt, să îi ascult mai mult pe ceilalți și să nu uit că fiecare dintre noi are propriul ritm de creștere.”
La rândul său, Maria Cercel, din Rășinari, județul Sibiu, a vorbit despre sentimentul de apartenență pe care îl oferă aceste întâlniri: „Am mai fost în tabere și mereu m-am simțit ca acasă. Sfaturile părinților, prieteniile pe care le-am format și lucrul din timpul ascultărilor ne oferă ceva ce cu toții căutăm: un scop în viață, să știi că ceea ce faci are o menire.”
Prin tema propusă și prin programul construit în jurul rugăciunii, dialogului și vieții comunitare, Tabăra de Toamnă de la Găbud le-a oferit tinerilor un răgaz pentru a-și înțelege mai bine emoțiile, pentru a-și clarifica alegerile și pentru a privi cu mai multă încredere spre etapa maturizării.
Miruna Popa
Știri din zonă
Șofer din Lunca Mureșului, care circula cu permisul suspendat, oprit de polițiști pe DN 1
Un bărbat de 55 de ani din Lunca Mureșului s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Incidentul a avut loc în 24 septembrie 2026, în jurul orei 18:07, pe DN 1, la kilometrul 418+350 de metri, pe raza municipiului Aiud. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud au oprit pentru control autoturismul condus de bărbat, care circula pe direcția Aiud – Unirea.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
În acest caz, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
La finalizarea cercetărilor, urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.
-
Actualitateacum 3 luniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 3 luniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 luniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniUn bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș