Rămâi conectat

Administrație

Silviu Vințeler, primar Ocna Mureș: „Am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru reducerea taxelor și impozitelor conf. OUG 9/2026”

Publicat

în

Astăzi am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru reducerea taxelor și impozitelor conf. OUG 9/2026. Anularea unor taxe speciale, taxa pentru cerificat fiscal, taxe care o să fie prezentate în proiectul de hotărâre.

Cele mai importante reduceri sunt la persoanele cu handicap grav, reduceri de 50%, respectiv 25% la persoanele cu handicap accentuat. Alte reduceri prevăzute de OUG 9/2026 și propuse în proiectul de hotărâre, sunt casele cu o vechime de peste 50 ani care vor beneficia de o reducere de 15% și casele cu o vechime de peste 100 ani care vor beneficia de 25% reducere. O altă reducere importantă este bonificația de 10% pentru persoanele fizice care achită taxele și impozitele până la 31 martie 2026.

În orașul Ocna Mureș impozitele și taxele au fost stabilite conform OUG 78/2025 și legea 227/2015, la minimul posibil prevăzut în legislație. Prin HCL nr. 225/2025 la Ocna Mureș nu au fost stabilite cote adiționale la impozitele și taxele locale în sensul art. 489 alin.1.

Unii consilieri cer anularea acestor cote adiționale deși acestea nu au fost stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local, util ar fi ca documentația să fie citită înainte de a formula astfel de solicitări!

Nu am fost niciodată un adept al majorării taxelor și impozitelor, dar legislația României trebuie respectată. Nu putem propune Consiliului Local, iar acesta să adopte HCL înafara legislației. Din păcate pentru unii consilieri, dorința de a ieși în evidență este mai mare decât preocuparea de a înțelege corect legislația. Rolul lor este de a încerca să facă ceva constructiv pentru comunitate și nu de a transforma totul într-un spectacol, încercând să blocheze anumite investiții prin “interpuși”.

În concluzie, orașul Ocna Mureș este în continuă dezvoltare, cu multe investiții în derulare, altele în evaluare la finanțatori. Orașul Ocna Mureș are astăzi proiecte aflate în execuție, în diferite stadii, în valoare de peste 15 milioane de euro, iar în stadiul de pregătire/licitație, proiecte de 20 milioane de euro. 90% din aceste proiecte sunt finanțate din fonduri europene. Adevărata realitate este că în timp ce administrația lucrează pentru a dezvolta orașul, există și voci care preferă să facă doar spectacol.

Comunitatea are nevoie de soluții, de responsabilitate și de implicare, nu de dispute fără fond!

 

Cu stimă,
Silviu Vințeler,
Primarul orașului Ocna Mureș!




Administrație

CJ Alba a aprobat valoarea actualizată a investiției în Aquapark-ul ce va fi construit lângă baza de tratament de la Ocna Mureș

Publicat

în

Consiliul Județean Alba a aprobat luni, 15 iunie, 2026, un proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului, a cheltuielilor legate de proiect și de modificare a Acordului de parteneriat nr. 2835/3732/24 februarie 2026 pentru obiectivul de investiții: „Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al Râului Mureș în zona Bazei de tratament și agrement Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 ha și construirea unui parc de relaxare și agrement cu specific acvatic”. 

Iată cele mai importante prevederi adoptate de aleșii județeni cu privire la proiectul edificării Aquapark-ului de la Ocna Mureș:

Art. 3. Se aprobă valoarea totală a Proiectului „Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al Râului Mureș în zona Bazei de tratament și agrement Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 ha și construirea unui parc de relaxare și agrement cu specific acvatic”, cod MySMIS 364893, în cuantum de 109.378.984,08 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă este de 97.785.540,48 lei (inclusiv TVA), iar valoarea totală neeligibilă este de 11.593.443,60 lei (inclusiv TVA), conform bugetului aprobat – anexa nr. 2 – parte integrată a prezentei hotărâri.

Art. 4. Se aprobă contribuția proprie a Partenerului 2 – UAT – Județul Alba la finanțarea proiectului, după cum urmează:

a) Achitarea în proporție de 50% a cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în cuantum de 5.796.721,80 lei (inclusiv TVA);

b) Cofinanțarea proprie de 73,938% din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente bugetului propriu (Partener 2), în cuantum de 36.150.520,24 lei;

c) Contribuția proprie totală a UAT Județul Alba (eligibilă + neeligibilă) este în cuantum de 41.947.242,04 lei (inclusiv TVA).

Art. 5. Contribuția proprie aferentă componentei de ajutor regional de stat a Partenerului 2 (UAT – Județul Alba), în valoare de 40.974.735,64 lei, nu implică finanțare publică din alte surse de ajutor și provine din resurse proprii (buget local) sau dintr-o finanțare externă care nu implică sprijin public (credite bancare), cu respectarea strictă a regulilor privind stimularea investițiilor și a caracterului privat al cofinanțării în cadrul schemelor de ajutor de stat regional.

Art. 6. UAT – Județul Alba se angajează să asigure, în proporție de 50%, sumele reprezentând cheltuieli declarate neeligibile pe parcursul implementării proiectului, altele decât cele prevăzute în bugetul inițial, precum și eventualele cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului cod MySMIS 364893, în vederea finalizării investiției în condiții optime și conform indicatorilor aprobați.

Art. 7. UAT – Județul Alba se angajează să asigure toate resursele financiare necesare implementării proiectului, în limitele bugetului aprobat pentru Partenerul 2, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din fondurile nerambursabile (FEDR și Bugetul de Stat) prin intermediul AM PR Centru.

Art. 8. UAT – Județul Alba se angajează să asigure, în proporție de 50% (sau conform acordului de exploatare ulterior), sumele reprezentând cheltuielile de funcționare, întreținere și exploatare a obiectivului de investiții rezultat din proiect, pe o perioadă de minimum 5 ani de la efectuarea plății finale a finanțării nerambursabile, garantând caracterul durabil și sustenabilitatea financiară a proiectului conform regulilor Programului Regiunea Centru.




Citește mai mult

Administrație

Au fost recepționate lucrările de introducere a canalizării menajere în localitățile Cisteiu de Mureș și Micoșlaca

Publicat

în

Miercuri, 20 mai 2026, a avut loc recepția lucrărilor de canalizare și verificarea stațiilor de pompare pentru proiectul de realizare a canalizării menajere în localitățile Cisteiu de Mureș și Micoșlaca, Investiție realizată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Valoarea totală a lucrării se ridică la aproximativ 8.8 milioane de lei, din care 8.55 milioane de lei din bugetul de stat si restul contribuție bugetului local. Proiectul reprezentând un pas important pentru modernizarea infrastructurii și creșterea confortului cetățenilor din localitățile aparținătoare orașului Ocna Mureș.

„Prin această investiție, administrația locală continuă procesul de dezvoltare a utilităților publice și de îmbunătățire a condițiilor de trai pentru cetățeni din zona orașului Ocna Mureș. Finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a sistemului de canalizare contribuie atât la protejarea mediului, cât și la creșterea calității vieții locuitorilor. Totodată ne cerem scuze daca in perioada executări lucrarilor v-am cauzat disconfort de orice fel. Însă cu toți știm caci pentru realizarea oricarui proiect necesita si sacrificii. Apreciem înțelegerea acordata. Ne bucurăm că am reușit să ducem la îndeplinire încă un proiect important pentru comunitate și pentru confortul cetățenilor din Cisteiu de Mureș și Micoșlaca”, au transmis reprezentanții Primăriei Ocna Mureș.




Citește mai mult

Administrație

Păcănelele și jocurile de noroc ar putea fi interzise în Ocna Mureș

Publicat

în

La Ocna Mureș se desfășoară, până miercuri, 22 aprilie 2026, o consultarea opiniei publice cu privire la un proiect de hotărâre de Consiliu Local care prevede interzicerea păcănelelor în orașul salin.

Dezbaterea publică a proiectului de hotărâre este prevăzută marți, 21 aprilie 2026, de la ora 11.00, la sediul Primăriei Ocna Mureș.

Potrivit articolului 1 al proiectului de hotărâre, se interzice organizarea și exploatarea activităţilor de jocuri de noroc pe raza administrativ-teritorială a orașului Ocna Mureș în locații fizice, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor loto pentru care Statul Român a acordat licența de organizare a jocurilor de noroc în mod exclusiv Companiei Naționale „Loteria Română” S.A., respectiv pentru jocurile de tipurile „pariuri sportive”.

Operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a hotărârii Consiliului Local Ocna Mureș, își pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, numai în locațiile existente.

Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Consiliului Local Ocna Mureș, nu se vor mai emite autorizații de funcționare pentru activități de jocuri de noroc, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, pe teritoriul orașului Cugir, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale „Loteria Română” SA și a pariurilor sportive.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures