Știri din zonă
Noul centru de prevenire a abandonului şcolar de la Vama Seacă inaugurat în prezența Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei

„Lucrările la așezământul social de la Vama Seacă au început în primăvara anului trecut iar reabilitarea clădirii s-a făcut în doar câteva luni, actualul centru fiind construit pe fundația fostei şcoli primare din localitatea Vama Seacă, şcoală care nu a mai funcționat din anul 2008, copiii din localitate mergând cu microbuzul școlar la Școala Gimnazială Hopârta. Centrul a fost construit din donațiile oamenilor cu suflet mare adunați în jurul parohiei noastre” a spus părintele coordonator Bogdan Șalariu.
Centrul de zi de la Vama Seacă a fost inaugurat, joi, în prezenţa Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei care a oficiat slujba de binecuvântare a aşezământului fiind înconjurat de un sobor de preoţi.
„Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru sporul care ni L-a dăruit ca să putem desăvârşi această frumoasă lucrare şi îl rugăm să ne ajute să putem duce mai departe frumoasa misiune la care Hristos ne-a chemat” a mărturisit părintele Bogdan Șalariu.
Potrivit părintelui coordonator, Centrul de Zi din Vama Seacă oferă sprijin pentru 25 de copii aflaţi în risc de abandon şi eşec şcolar, care provin din comunitatea rromă sau din medii vulnerabile din punct de vedere social, din familii cu diferite probleme sociale. Copiii primesc aici o masă caldă, rechizite şcolare, sunt meditaţi gratuit pentru a-şi îmbunătăţii situaţia şcolară şi participă de asemenea şi la activităţi de dezvoltare personală şi recreative.
„În acest centru își găsesc adăpostul 25 de copii școlari din satele Turdaș, Șpălnaca și Vama Seacă. După terminarea orelor ei vin la centru unde primesc o masă caldă și asistență pentru efectuarea temelor, iar înainte de plecarea din centru primesc o gustare”, a precizat părintele coordonator.
Centrul de zi „Sfântul Ierarh Nectarie” de la Vama Seacă face parte din reţeaua de prevenire a abandonului şcolar coordonată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu. Acesta funcţionează şi este susţinut financiar printr-un parteneriat între Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Primăria comunei Hopârta.
Judeţul Alba este model de bună practică în ceea ce priveşte implicarea Bisericii Ortodoxe Române, instituţiilor statului şi administraţiei publice locale în rezolvarea uneia dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă învăţământul românesc: abandonul şcolar. La nivelul judeţului funcţionează, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, 11 centre educaţionale de zi şi 7 centre de prevenire a abandonului şcolar ce au ca scop sprijinirea copiilor din familii dezavantajate să îşi continue studiile.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Știri din zonă
100 de vârstnici din Hopârta și Fărău au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a desfășurat, în perioada 2–3 noiembrie 2026, o nouă acțiune în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, venind în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din localitățile Hopârta și Fărău.
Acțiunea social-filantropică a oferit beneficiarilor posibilitatea de a beneficia de consultații oftalmologice gratuite, urmând ca, în funcție de rezultatele examinărilor medicale, aceștia să primească și ochelari de vedere, fără niciun cost.
Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Protopopiatul Ortodox Aiud. Prezent în mijlocul beneficiarilor, părintele protopop Ioan Bogdan a evidențiat importanța acestei inițiative, arătând că sprijinirea persoanelor vârstnice reprezintă o expresie concretă a iubirii creștine și a responsabilității față de aproapele.
Potrivit părintelui protopop, dincolo de ajutorul material și medical oferit, campania aduce lumină, bucurie și speranță în viața seniorilor, care merită respectul și recunoștința comunității pentru sacrificiile și contribuția lor de-a lungul vieții.
Totodată, părintele Ioan Bogdan a subliniat că astfel de acțiuni au și un important rol educativ, întrucât grija față de părinți, bunici și persoanele aflate în suferință trebuie cultivată în rândul tinerei generații, mai ales prin puterea exemplului personal. Inițiativa reprezintă, astfel, atât o mărturie a solidarității creștine, cât și un semn că vârstnicii nu sunt uitați de comunitățile din care fac parte.
La final, părintele protopop a adresat mulțumiri Patriarhiei Române și tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea campaniei, evidențiind implicarea preoților, a autorităților locale, a personalului medical și a tuturor celor care au sprijinit această lucrare filantropică.
Un sprijin important pentru buna desfășurare a programului a fost oferit de administrația locală a comunei Hopârta. Primarul Augustin Popa a mulțumit Protopopiatului Ortodox Aiud și Federației Filantropia pentru implicarea în organizarea acțiunii, subliniind relevanța acesteia pentru comunitatea locală, în care numeroși locuitori sunt persoane pensionate.
Edilul a atras atenția asupra dificultăților întâmpinate de vârstnici în accesarea serviciilor medicale de specialitate, care presupun adesea deplasări în orașe și cheltuieli suplimentare. În acest context, posibilitatea efectuării consultațiilor oftalmologice în propria localitate, precum și primirea gratuită a ochelarilor de vedere reprezintă un ajutor concret și binevenit pentru persoanele în vârstă.
5.903 de vârstnici sprijiniți de la lansarea campaniei
Desfășurată sub deviza „Dăruim DRAGOSTE celor care ne-au dăruit VIAȚĂ!”, campania de strângere de fonduri „Ajută un bătrân să zâmbească” este derulată de Federația Filantropia începând din luna octombrie 2023.
Prin intermediul acestei inițiative, au fost sprijinite până în prezent 5.903 persoane vârstnice aflate în dificultate, din mediul rural, beneficiare ale organizațiilor membre ale Federației. Dintre acestea, 1.647 de persoane au primit ajutor în cursul anului 2026.
Sprijinul oferit de-a lungul timpului a răspuns unor nevoi diverse, de la tratamente și dispozitive medicale, precum și acces la servicii de specialitate, până la produse alimentare de bază, lemne de foc pentru încălzirea locuințelor și ajutor pentru achitarea facturilor la gaze. De asemenea, campania a facilitat accesul persoanelor vârstnice vulnerabile la servicii oftalmologice și stomatologice.
Prin această campanie, Federația Filantropia a Patriarhiei Române continuă să susțină eforturile de la nivel național pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate.
Cei care doresc să contribuie la continuarea acestor activități pot sprijini campania „Ajută un bătrân să zâmbească” printr-un SMS în valoare de 4 euro, trimis la numărul 8864, cu textul „Dăruiește”.
Știri din zonă
Tânăr de 18 ani, prins la volan fără permis de conducere, în Lunca Mureșului
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Lunca Mureșului, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere.
Potrivit IPJ Alba, incidentul a avut loc în data de 29 octombrie 2026, în jurul orei 13:30. Polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Lunca Mureșului, la volanul căruia se afla tânărul de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Știri din zonă
Jandarmii din Aiud, activități preventive la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea. Siguranța elevilor, în prim-plan
Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Aiud au desfășurat activități preventiv-educative la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din localitatea Unirea, în cadrul unor acțiuni dedicate siguranței elevilor.
În timpul întâlnirii, jandarmii au discutat cu elevii despre prevenirea violenței, respectarea regulilor de conviețuire socială și importanța unui comportament responsabil atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.
Acțiunea a urmărit să îi încurajeze pe copii să adopte o atitudine bazată pe respect reciproc și responsabilitate, contribuind astfel la prevenirea situațiilor conflictuale.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, astfel de activități fac parte din demersurile de creștere a gradului de siguranță în școli și de promovare a unui climat bazat pe respect și cooperare în rândul elevilor.
-
Actualitateacum 5 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 5 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 5 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 5 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș


