Acasă » Știri din zonă » Cu un trecut glorios pomenit în cronicile medievale, Copandul a căzut astăzi în uitare, cu o viață care parcă s-a oprit undeva în istoria de sute de ani a localității

Cu un trecut glorios pomenit în cronicile medievale, Copandul a căzut astăzi în uitare, cu o viață care parcă s-a oprit undeva în istoria de sute de ani a localității

Publicat în 19.02.2017 la ora 17:42

Copandul, ajuns în zile noastre un sat parcă uitat de timp, este situat în nord-estul extrem al județului Alba. Un sat de pe malul Mureșului, ca oricare altul, încremenit în timp și spațiu, căzut parcă în uitare, cu o viață care parcă s-a oprit undeva în istoria de sute de ani a localității.

Oameni puțini, o liniște nefirească parcă, tăiată doar de zgomotele naturii: păsări (fazani în special), animale (oi, vaci, căprioare, mistreți, iepuri, bursuci, vulpi, mai nou și un urs), Mureșul cu cascadele sale.

Prima atestare documentară a localității datează de prin 1285, având posibile legături cu rebeliunea Koppanilor din regiunea Somogy de la începutul secolului XI în Transilvania „ungurilor negri” de unde și denumirea de Koppand, pietre funerare din 1578 și 1622 în curtea bisericii reformate, pietre funerare ale familiei Somlyai.

La nord-est de Noșlac, în vecinătatea sudică a Mureșului, înconjurată de posesiuni nobiliare, se hotărnicea în 1299 moșia capitlului din Alba, numita Copand. Era intrată în patrimoniul instituției printr-o donație făcută de Emeric, fratele banului Mikud, din învecinatul Iernut, în 1286, și a continuat să facă parte din el până la secularizarea sa; ulterior a ajuns la Mihail Somlyai. În 1336, capitlul primea de la rege dreptul de a așeza coloniști, cu scutiri, pe moșiile sale, și între ele se nominaliza în mod special Copandul. (ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS SERIES HISTORICA 16/I).

Localitatea apare pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 140) sub numele de „Maros Koppand”. Primele mențiuni despre o biserică ortodoxă ori greco-catolică apar în 1733-1750, cu o biserică construită de Toader Todoraș și Todor Rad.

Biserica actuală, de lemn, ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Copand, este construită în 1803 pe un amplasament mai sus decât cel actual. În 1856 a fost mutată (trasă cu boii) pe actualul amplasament, mai jos, spre a fi mai aproape de sat. Tot atunci a fost acoperit interiorul cu pânză de cânepă și pictată de frații Ștefan și Matei Șarlea din Feisa.

Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se afla pe lista a monumentelor istorice din județul Alba sub codul LMI AB-II-m-B-00210. Înfățișează varianta tipologică, de veche tradiție, regăsită pe întreaga arie de formare a poporului român, a navei dreptunghiulare, cu absida în prelungire, poligonala cu trei laturi. Mare parte din haina picturală a fost cândva curățată de ploi, din fragmentele rămase adunându-se următoarea iconografie: pronaos, mucenițe și mironosițe; naos, registre de mucenici în decor de arcade, iar pe nașterea bolții, cu reprezentări din viața lui Hristos, încadrate de evangheliști, detașându-se ca realizare artistică, Cina cea de taină. Pe timpanul de vest se desfășoară o impresionantă compoziție pe tema Răstignirii.

În absida altarului: Sfânta Treime, cete îngerești, Jertfa lui Avraam, Botezul Domnului (perete nord) și procesiunea arhiereilor. (Ioana Cristache-Panait (1987), Biserici de lemn, monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, Mărturii de continuitate și creație românească, Alba Iulia, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei). Pentru că turla bisricii este prea fragilă pentru a susține un clopot de metal, la intrarea în curtea acestei biserici a fost amenajat un turn, prevăzut cu scară de acces, în care au fost montate clopotele de chemare la rugăciune.

Preot în 1880 a fost Filip Siandru (din 1863, îl găsim și în 1906) cu casa parohială din lemn apoi din cărămidă nearsă. În 1911 preot era Valer Șandru. În vârful dealului din spatele bisericii se află vreo 10 morminte, toate ale familiei Turo, o familie boierească din secolul IXX-XX. Au existat chiar și tentative de profanare ale acestor morminte.

În cimitirul bisericii, mormintele sunt răsfirate printre pomii care le țin umbră vara și le protejează de zăpadă iarna. Morminte vechi, morminte noi, ca o legătură sfântă între vechi și nou, între trecut, prezent și viitor. Și poate că distanța mare între mormintele parcă aruncate printre pomi vrea să arate liniștea pe care cei morți și-au găsit-o acolo, lângă biserică. Încă mai găsim prin grădinile oamenilor morminte ale celor decedați cu zeci de ani în urmă, semn al păstrării celor dragi aproape de familie, din dorința de a se ruga în liniște și de a trăi aproape de cei morți, simțindu-le spiritul și păstrându-le vie memoria.
Școala din Copand a ființat alături de cea din satul Ciuci (Stâna de Mureș). A mai fost o școală a bisericii reformate, naționalizată în 1946 de comuniști, împreună cu toate bunurile bisericii reformate.

Recensământul din 1930 ne spune că în Copand erau 364 de locuitori (174 români, 189 unguri, 53 țigani).

În 1931, conform ziarului MURAVIDEK din 31 mai, pagina 3, aflăm că un incendiu a afectat 20 de case ca urmare a unui foc provocat de un copil. Totul a fost pe lângă zona numită azi „La izvor”. Din vorba satului am aflat ca acel copil, de 4 ani, nu a mai fost găsit niciodată. Acum satul are sub 200 de locuitori, majoritatea celor tineri fiind plecați în țări străine. Natalitatea în ultimii 4 ani zero. Cei care trec în eternitate au în general vârste de peste 80 sau 90 de ani. Până acum vreo 4 ani, un localnic, acum în vârstă de aproape 100 de ani, mergea la Alba Iulia, de Ziua Națională, la ”1 Decembrie” cu căruța. Acum e prea bătrân, cu greu mai merge până la prăvălia din sat.

Cei rămași în Copand se ocupă cu agricultura, cu oile, cu vacile. Unii cultivă plante „neconvenționale” – lavandă, gălbenele, urzici, busuioc și câștigă mult mai bine decât de urma clasicelor porumb, grâu ori cartofi. Asta poate însemna o posibilă revigorare economică și socială a satului, având în vedere că suprafețele agricole sunt fărâmițate în parcele de jumătate de iugăr ori un iugăr, oricum sub 1 hectar fiecare. Se mai văd urmele celor două sonde de prospectare de pe vremea comunismului. Atunci căutau petrol dar au găsit sare, multă sare, la 800 m adâncime. Un pârâu la care se adăpau până acum vreo 50 de ani oile a devenit dintr-o dată sărat. Și nu e singurul.

Ce îi poate reda Copand-ului strălucirea de odinioară? Poate o posibilă locație de agroturism care să folosească apele sărate din zonă? Poate o posibilă locație de turism care să folosească cu cap frumusețile Mureșului și a dealurilor și pădurilor care înconjoară satul?

Iulian Olariu IAKAB,
Copand, Noșlac