Rămâi conectat

Știri din zonă

Maiorul (rtg.) Cociș Victor, ultimul veteran de război din Noșlac a murit chiar în ziua în care a împlinit 100 de ani

Publicat

în

Veteranul de război, maiorul (rtg.) Cociș Victor, din satul Copand, comuna Noșlac, a decedat azi-noapte la venerabila vârstă de 100 de ani.

Astăzi, o delegație, formată din cadre militare active și în retragere, alături de oficialități locale și familie, era pregătită sa il aniverseze la locuința sa din Copand, însă sufletul veteranului de război a părăsit această lume, lăsând o mare tristețe celor care l-au cunoscut și respectat.

Cu dispariția sa se încheie un capitol important istoric al comunității locale, Victor Cociș fiind ultimul participant în viață în cel de al Doilea Război Mondial din comuna Noșlac.

Acesta s-a născut în data de 11 octombrie 1922, în localitatea Copand, care aparținea atunci de comuna Chețani, raionul Ludus, regiunea Cluj.
Timp de doi ani, între 1943 și 1945 își face stagiul militar la Batalionul 8 Vânători de Munte Aiud, unitate cu care va participa în război pe frontul de Vest. În luptele de la Debrețin este rănit grav, iar urmele acestor răni aveau să-i fie vizibile toată viața, în special la mâini. Întors din război, se căsătorește și a avut doi fii.

În comunitate a fost foarte respectat și apreciat pentru omenie și hărnicie. A avut o gospodărie mare, iar toată viața a muncit la CAP-ul din comună, ca brigader. În timpul regimului comunist nu a avut probleme, dar își aducea aminte de rude și vecini care au avut de suferit, inclusiv care au fost împușcați.

Pentru faptele sale eroice de arme, veteranul de război Victor Cociș va fi condus pe ultimul drum de întreaga comunitate și va fi înmormântat cu omoruri militare și salve de foc de un pluton din cadrul Batalionului 136 Geniu Apulum.

Dumnezeu să-l ierte și să-i odihnească sufletul venerabilului erou în Oastea cea Cerească, alături de toți eroii neamului românesc!

Foto: Ionuț Văidean




Știri din zonă

Jandarmii din Aiud, activități preventive la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea. Siguranța elevilor, în prim-plan

Publicat

în

Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Aiud au desfășurat activități preventiv-educative la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din localitatea Unirea, în cadrul unor acțiuni dedicate siguranței elevilor.

În timpul întâlnirii, jandarmii au discutat cu elevii despre prevenirea violenței, respectarea regulilor de conviețuire socială și importanța unui comportament responsabil atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

Acțiunea a urmărit să îi încurajeze pe copii să adopte o atitudine bazată pe respect reciproc și responsabilitate, contribuind astfel la prevenirea situațiilor conflictuale.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, astfel de activități fac parte din demersurile de creștere a gradului de siguranță în școli și de promovare a unui climat bazat pe respect și cooperare în rândul elevilor.




Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 35 de ani din Unirea, reținut după ce a fost prins conducând băut și fără permis o autoutilitară

Publicat

în

Un bărbat de 35 de ani din Unirea a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii l-au oprit în jurul orei 20.05, pe raza localității Unirea, în timp ce conducea o autoutilitară. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările continuă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Accident la Lunca Mureșului: un tânăr de 24 de ani, aflat sub influența alcoolului, a intrat cu bicicleta într-o mașină parcată

Publicat

în

Un incident rutier soldat cu rănirea unei persoane și avarierea unui autoturism s-a produs în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, în localitatea Lunca Mureșului.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate, se deplasa cu bicicleta, împreună cu tatăl său, când lanțul bicicletei ar fi sărit. Acesta a pierdut controlul direcției și a intrat într-un autoturism staționat regulamentar pe marginea drumului.

În urma impactului, mașina a fost avariată, iar biciclistul a suferit leziuni la nivelul bărbiei. La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști rutieri.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Alba, la solicitarea publicației Ziarul Unirea, tânărul urmează să fie sancționat contravențional, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures