Actualitate
Băile Sărate – visul năruit al ocnamureşenilor
O noutate de interes, nu doar local ci şi naţional, ne-a anunţat-o domnul Silviu Vinţeler, primarul oraşului Ocna Mureş.
Potrivit acestuia, administraţia publică locală doreşte şi face pregătiri pentru reconstrucţia fostelor „Băi sărate”. În acest scop, administraţia locală va demara întocmirea unui studiu de fezabilitate, în urma căruia va încerca să obţină finanţarea necesară lucrărilor de reconstrucţie, dotare şi punere în exploatare a potenţialului turistic pe care acest obiectiv, odată refăcut, îl va avea. „La noi, în Ocna Mureş, în urmă cu ani veneau anual cel puţin 7.500-8.000 de oameni din întreaga ţară, fiind din acest punct de vedere a doua staţiune la nivel naţional, după Slănic Moldova”, ne-a declarat primarul Silviu Vinţeler. Acesta ne-a mai spus că este încrezător că odată puse în valoare apele clorosodice, inepuizabile, de care dispune oraşul, speră că acesta va avea o revenire economică rapidă. „Este normal să fie aşa deoarece, odată ce vor veni pacienţii la tratament, pe lângă activitatea strict legată de tratamentele balneare, în oraş se vor dezvolta, atât pe verticală cât şi pe orizontală, o multitudine de alte activităţi. Mă refer la serviciile hoteliere, servire publică, comerţ şi multe altele”, ne-a mai declarat primarul.
Pentru reconstrucţia băilor sărate ar fi nevoie de o sumă care depăşeşte mult cifra de 2.000.000 de euro. Odată ce studiul de fezabilitate şi proiectul vor fi finalizate, vor putea fi strânşi prin implicarea administraţiei locale şi judeţene şi prin accesarea unor finanţări ale Uniunii Europene. Proiectul administraţiei locale prevede, pe lângă construcţia complexului de tratament balnear şi agrement, sporirea potenţialului pe care-l oferă lacul de apă sărată cunoscut sub numele de „Lacul Ferdinand”. Aici, pe marginea lacului vor fi amenajate plaje, pontoane-bazin şi bineînţeles că împreună cu potenţialii mici întreprinzători, se doreşte amenajarea unor unităţi de alimentaţie publică. Nu a fost uitat nici dealul „Banţa”, pe care se vor amenaja alei şi trasee turistice de agrement şi un teren de sport multifuncţional. „Administraţia are un astfel de studiu de fezabilitate. Acum îl vom actualiza, vom face proiectul şi vom demara procedurile pentru obţinerea surselor de finanţare. Dacă totul merge bine, în curând vom putea să spunem că Ocna Mureş este din nou staţiune balneoclimaterică”, ne-a spus primarul Vinţeler.
Oraşul Ocna Mureş a fost până nu demult staţiune balneoclimaterică de interes local. Staţiunea Ocna Mureş dispune de un climat continental moderat, cu o temperatură medie anuală de 9 grade Celsius, cu veri calde şi cu ierni nu deosebit de reci, media temperaturilor minime multianuale fiind de minus 4 grade în luna ianuarie. Dintre factorii naturali de cură sunt demne de menţionat apele minerale clorurate şi sodice din lacurile existente în locul vechilor saline. Aceste ape au o concentraţie deosebit de mare: 266 grame/litru şi au fost utilizate, cu succes, în tratarea unor afecţiuni precum cele reumatismale, abarticulare şi degenerative (periartrite, tendinoze, artroze, poliartroze), neurologice periferice (sechele după poliomielită, pareze), ginecologice (metroanexită cronică, cervicită cronică, insuficienţă ovariană), posttraumatismale (stări după entorse, luxaţii, fracturi).
Conform planurilor, complexul balnear va avea obligatoriu în dotare un solariu cu amenajări pentru aeroterapie şi helioterapie, instalaţii pentru electroterapie, instalaţii pentru băi calde, instalaţii cu apă minerală sărată, concentrată. În fapt, visul ocnamureşenilor nu este nerealizabil. Pentru realizarea lui au mai fost făcute câteva încercări şi chiar şi primii paşi. Chiar s-a încercat revigorarea turistică a zonei prin intermediul unui program de finanţare pentru IMM-uri, rezultând o „măreaţă realizare”, construcţia unui hotel de trei stele având ca denumire „Europa” şi cam atât. Totul s-a oprit. În anul 2005, în jurul „afacerii” Europa s-au învârtit mai multe anchete privind schimbarea destinaţiei fondurilor europene. De atunci şi până acum, „marea realizare” a fost „raderea” de pe faţa pământului a clădirii în care, pe parcursul a zeci de ani, şi-au căutat alinarea suferinţelor zeci de mii de oameni. Acolo unde odată se alinau rănile, a rămas doar un morman de moloz, care cu siguranţă va dispărea şi el. În locul lui trebuie pus ceva şi acel ceva este un vis deocamdată, despre care primarul Vinţeler spune că este realizabil şi că odată înfăptuit, împreună cu alte câteva idei pe care le are, va duce la revigorarea urbei. Aşa să fie! Oamenii zonei privesc şi aşteaptă. Unii au încredere, alţii nu. „Ni
s-a mai spus aşa ceva de câteva ori şi nu s-a făcut nimic”, ne-a declarat un ocnamureşan cu care am stat de vorbă, şi tot el a adăugat: „Mai ştii? Poate, poate de data aceasta se va face ceva concret. Deocamdată, primarul acesta a făcut cam tot ceea ce a promis. Mai ştii, poate chiar o să apuc să fac baie în noile „Băi sărate”. Să dea Dumnezeu, dar…”
Dorel LAZĂR

Actualitate
Cinci coruri au participat la cea de-a IV-a ediție a concertului de colinde organizat de Asociația Corală Doruleț din Ocna Mureș
La cea de-a IV-a ediție a concertului de colinde organizat de Asociația Corală Doruleț din Ocna Mureș au participat cinci coruri: Corul Doruleț, Corul Armonia din Turda, Corul Astra din Câmpia Turzii, Corul Mihai Vodă din comuna Mihai Viteazu și Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români ( ASCOR) – filiala Alba Iulia împreună cu Grupul vocal ,,Serenitas” al Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Simion Ștefan din Alba Iulia.

Cu binecuvântarea arhierească a I.P.S Irineu al Alba Iulia, concertul a avut loc sâmbătă, 13 decembrie 2025, în Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Ocna Mureș, unde au fost prezenți și Pr. Protopop Ioan Bogdan, Pr. paroh Cristian Rațiu, Pr. Traian Ioan Duda, Pr. Constantin Purcariu, Pr. Razvan Muntenu.
De asemenea, oficialitățile orașului, dl. primar Silviu Vințeler, dl. viceprimar Paul Podariu, dl secretar Nicușor Pandor și doamna consilier Marcela Nicoară au confirmat susținerea morală și financiară a evenimentului. Ne-am bucurat de prezența, în mijlocul nostru, a președintelui Consiliului Județean Alba, dl. Ion Dumitrel.
Părintele Protop Ioan Bogdan a deschis seara cu un ales cuvânt duhovnicesc și a dat binecuvântare tuturor celor prezenți.
Primul cor din program a fost corul gazdă, corul Doruleț, dirijat de prof. Eva Foriko și prof. Levente Szocs. Pregătiți în multe ore de repetiții, coriștii s-au prezentat la un înalt nivel, colindele interpretate au atins ca un balsam sufletele celor prezenți.
Preotul Sebastian Zăhan a dirijat cu aceeasi măiestrie dintotdeauna Corul Armonia din Turda și Corul Mihai Vodă. Ambele coruri au impresionat prin interpretare și frumusețea colindelor bine alese.
Corul Astra din Câmpia Turzii, dirijat de prof. Rodica Trandafir a încântat auditoriu cu o serie de colinde exclusiv românești, iar calitatea interpretativă a adus bucurie și sensibilitate.
Concertul a fost încheiat de ASCOR și Grupul vocal ,,Serenitas” din Alba Iulia care au dat valoare colindelor tradiționale românești printr-o interpretare de excepție. Au fost apreciate acuratețea interpretării și puterea vocilor, precum și urarea de final.
Preotul paroh Cristian Rațiu a adus cuvânt de mulțumire corurilor prezente, exprimând bucuria trăită împreună, în așteptarea Nașterii lui Hristos.
Primarul orașului Ocna Mureș, dl .Silviu Vințeler și-a exprimat aprecierea asupra acestei serate corale de colinde, felicitând toate corurile și pe toți dirijorii .
Ca un gest de mulțumire și recunoștință, Asociația Corală Doruleț a pregătit pentru fiecare cor și dirijor trofee, diplome de apreciere și flori înmânate de dl. primar. De asemenea, ca semn de mulțumire și recunoștință pentru susținerea permanentă, Asociația corală ,, Doruleț” a oferit o plachetă de apreciere părintelui protop și părintelui paroh.
Cu credința că toți cei prezenți la acest concert au fost pătrunși de semnificația coborârii Mântuitorului din cer pe pământ, în încheiere într-un cadru festiv toate corurile au colindat ,, O ce veste minunată!”
În fiecare colind se ascunde credința, speranța și bucuria Nașterii Domnului. Să ne deschidem sufletul către farmecul colindelor, căci ele sunt ,,aur, smirnă și tămâie”, izvorâte din inimi și purtate pe buze, ca daruri și ofrande aduse Pruncului Iisus.
Cosmina Barbu,
Vicepreședinte Asociația Corală Doruleț
Actualitate
Tânăr de 25 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după ce a condus băut și fără permis un autoturism cu care a provocat un accident rutier, pe strada Lungă
În noaptea de 16/17 decembrie 2025, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Lungă din orașul Ocna Mureș, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Polițiștii au constatat faptul că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din orașul Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Lungă din oraș, ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat pe marginea părții carosabile.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Bărbat din Ocna Mureș, fost angajat al centrului logistic Kaufland din Turda, condamnat pentru luare de mită. O parte a fost adusă cu elicopterul
Un caz de corupție, desprins parcă dintr-un scenariu de film, a fost tranșat de magistrații Tribunalului Alba: un bărbat din Ocna Mureș, fost angajat al centrului logistic Kaufland Turda, a fost condamnat pentru luare de mită, după ce a acceptat bani de la un afacerist din Bihor pentru a închide ochii la marfă neconformă. O parte din șpagă a ajuns la destinatar… cu elicopterul.

Un dosar penal cu detalii greu de imaginat chiar și pentru România anilor recenți a fost finalizat. Bărbatul, controlor calitate legume-fructe, a fost condamnat pentru luare de mită, după ce a primit bani de la un afacerist din Bihor pentru a accepta marfă neconformă. O parte din șpagă a fost livrată cu elicopterul.
Cazul scoate la iveală nu doar corupția la nivelul recepției de marfă din marile lanțuri de retail, ci și legături directe cu un personaj-cheie din dosare de corupție care au zguduit Poliția Română și industria de retail.
• Cum funcționa mecanismul: marfă slabă, acceptată „la ordin”
Potrivit procurorilor din Bihor, inculpatul era angajat, în fapt, ca responsabil cu controlul calității legumelor și fructelor la centrul logistic Kaufland Turda. În această calitate, el avea atribuții directe în recepția mărfii livrate de furnizori și putea decide dacă produsele sunt acceptate sau respinse.
Între 1 aprilie și 7 octombrie 2024, acesta a primit bani de la Dumitru Gal, administratorul unei firme din Beiuș care livra fructe de pădure, pentru a accepta paleți de marfă chiar și atunci când produsele prezentau neconformități clare față de standardele impuse de retailer.
• Șpagă în bani, transferuri și întâlniri „față în față”
Procurorii au stabilit că mita a fost remisă în mai multe tranșe: două transferuri bancare, și ale două remiteri directe, în cadrul unor întâlniri personale.
Valoarea totală a mitei a fost de 42.830 de lei. Una dintre tranșe a atras atenția anchetatorilor prin modul spectaculos de livrare: banii au fost aduși la Ocna Mureș cu elicopterul, chiar de către afacerist.
Interceptările și discuțiile dintre cei doi au arătat că relația era una constantă și orientată exclusiv spre obținerea unui avantaj economic: acceptarea mărfii indiferent de calitate.
• Cine este Dumitru Gal, afaceristul din spatele mitei aduse cu elicopterul
Numele lui Dumitru Gal este deja cunoscut anchetatorilor. Acesta este președintele uneia dintre cele mai mari cooperative agricole din Bihor și un personaj central în mai multe dosare de dare de mită instrumentate de Direcția Generală Anticorupție.
Într-un alt dosar exploziv, Gal este acuzat că ar fi oferit aproximativ 150.000 de lei mită unor angajați din marile lanțuri de retail – Lidl, Carrefour, Profi, Auchan, Mega Image sau Selgros – pentru a facilita recepția unor produse neconforme.
Ancheta DGA a vizat inclusiv percheziții la firmele sale, iar în dosar apar 14 persoane, dintre care 9 suspecți și 5 inculpați.
• Legătura cu dosarul care a zguduit Poliția Română
Dumitru Gal a mai fost inculpat într-un dosar care a scos la iveală tentative de mușamalizare a unui caz de viol, în care era implicat un om de afaceri brazilian, Antonio Faccin. În acel caz, o polițistă din Beiuș, Narcisa Pașca, ar fi cerut bani pentru a interveni în favoarea inculpatului.
Interceptările au arătat că Gal a oferit sume de bani, cadouri și promisiuni de vacanțe pentru a influența cursul anchetei. Polițista a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului și divulgarea de informații secrete.
• Condamnare cu suspendare și interdicții profesionale
În dosarul de la Alba, fostul angajat Kaufland a ales să recunoască integral faptele și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției. Tribunalul Alba a admis acordul și a dispus:
– 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare;
– interzicerea exercitării profesiei de controlor calitate legume-fructe pe o perioadă de doi ani;
– sechestru asigurător pe bunurile mobile și imobile;
– recuperarea integrală a sumei de 42.830 de lei, deja transferată voluntar într-un cont deschis de anchetatori.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 8 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum 5 luniURARI, FELICITARI şi MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum 7 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
Mondenacum 4 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
Din Județacum 8 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
Mondenacum 8 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
Din Județacum 8 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025 | ocnamuresinfo.ro

























alex
16.01.2014 la 18:42
Doamne ajuta ! Ar merita investitia ! Am fost acolo cand eram copil mic si era super frumos ! M-as bucura sa se redeschida !Felicitari domnului primar!!!