Rămâi conectat

Administrație

Păcănelele și jocurile de noroc ar putea fi interzise în Ocna Mureș

Publicat

în

La Ocna Mureș se desfășoară, până miercuri, 22 aprilie 2026, o consultarea opiniei publice cu privire la un proiect de hotărâre de Consiliu Local care prevede interzicerea păcănelelor în orașul salin.

Dezbaterea publică a proiectului de hotărâre este prevăzută marți, 21 aprilie 2026, de la ora 11.00, la sediul Primăriei Ocna Mureș.

Potrivit articolului 1 al proiectului de hotărâre, se interzice organizarea și exploatarea activităţilor de jocuri de noroc pe raza administrativ-teritorială a orașului Ocna Mureș în locații fizice, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor loto pentru care Statul Român a acordat licența de organizare a jocurilor de noroc în mod exclusiv Companiei Naționale „Loteria Română” S.A., respectiv pentru jocurile de tipurile „pariuri sportive”.

Operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a hotărârii Consiliului Local Ocna Mureș, își pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, numai în locațiile existente.

Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Consiliului Local Ocna Mureș, nu se vor mai emite autorizații de funcționare pentru activități de jocuri de noroc, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, pe teritoriul orașului Cugir, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale „Loteria Română” SA și a pariurilor sportive.




Administrație

Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș ar putea fi gata în primăvara lui 2027. Drumul are 3,2 kilometri

Publicat

în

Lucrările de modernizare a centurii ocolitoare a orașului Ocna Mureș, din județul Alba, avansează, iar finalizarea investiției este estimată pentru primăvara anului 2027. Drumul, cu o lungime totală de aproximativ 3,2 kilometri, ar urma să reducă traficul greu din centrul orașului și să faciliteze accesul turiștilor către Băile Sărate.

Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș, în direcția comunei Noșlac, este în curs de modernizare. Potrivit reprezentanților administrației județene, aproximativ 1,2 kilometri din lungimea totală a drumului ar urma să fie finalizați până la sfârșitul anului 2026, restul lucrărilor fiind programate pentru primăvara anului viitor.

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, a declarat că pe anumite porțiuni a fost deja turnat primul strat de asfalt, lucrările fiind aproape de jumătatea etapei de modernizare prevăzute pentru acest an.

„Anul acesta o să finalizăm 1,2 km. După cum vedeți, este și primul strat de asfalt pe care l-am pus”, a explicat Marius Hațegan.

Când va fi gata centura ocolitoare din Ocna Mureș

Potrivit estimărilor prezentate de vicepreședintele Consiliului Județean Alba, întreaga investiție ar urma să fie finalizată în primăvara anului 2027.

Lucrările sunt realizate în cadrul activităților de întreținere, iar valoarea totală a acestora nu este cunoscută deocamdată. Costurile exacte vor putea fi stabilite după încheierea intervențiilor.

„Efectiv va fi finalizată anul viitor, în primăvară, pentru că am spus că o să facem anul acesta jumătate din această modernizare, iar cealaltă jumătate va fi finalizată anul viitor, în primăvară. Aici, lucrările sunt pe partea de întreținere, încă nu avem un cost real. Numai după ce vom finaliza lucrările vom ști exact”, a precizat Marius Hațegan.

Centura ar urma să scoată traficul greu din centrul orașului

Modernizarea drumului este importantă pentru Ocna Mureș, în contextul traficului greu generat de activitățile economice din zonă, inclusiv de numeroasele balastiere.

Primarul orașului, Silviu Vințeler, a subliniat că centura ocolitoare are un rol important în reducerea circulației vehiculelor grele prin centrul localității, mai ales în condițiile particularităților terenului și ale zonelor afectate de exploatările miniere.

„Centura aceasta este mană cerească, să spun așa, pentru că oarecum descongestionează traficul din centrul orașului”, a declarat Silviu Vințeler.

La rândul său, Marius Hațegan a atras atenția asupra traficului greu din zonă și a necesității ca lucrările de modernizare să reziste solicitărilor generate de circulația intensă a vehiculelor de mare tonaj.

Acces mai ușor către Băile Sărate din Ocna Mureș

Pe lângă rolul său în fluidizarea traficului, centura ocolitoare este considerată importantă și pentru turismul local, în special pentru accesul către Băile Sărate din Ocna Mureș.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, drumul este relevant pentru vizitatorii care ajung în zonă din județele Cluj și Mureș, inclusiv pentru cei care tranzitează DN 1 și localitatea Unirea.

Finalizarea lucrărilor ar urma să ofere o alternativă de circulație pentru o parte dintre vehiculele care ajung în oraș, contribuind la reducerea presiunii asupra traficului din centrul localității.

Dacă termenul estimat va fi respectat, centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș ar putea fi finalizată în primăvara anului 2027.




Citește mai mult

Administrație

Joi, 15 octombrie 2026: Lucrări de asfaltare pe strada Brazilor din Ocna Mureș

Publicat

în

Traficul și parcarea pe strada Brazilor vor fi restricționate joi, 15 octombrie 2026, în urma unor lucrări de modernizare a asfaltului. Intervențiile vor avea loc în intervalul orar 08:30 – 18:00, pe tronsonul cuprins între Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și fostul sediu BCR.

Pentru a asigura desfășurarea optimă a lucrărilor și a evita blocajele, autoritățile solicită locuitorilor și conducătorilor auto să nu parcheze vehiculele pe acest segment de drum în intervalul menționat.

Se recomandă șoferilor să utilizeze rute alternative pentru a evita eventualele întârzieri și să distribuie informația către ceilalți utilizatori ai drumului.




Citește mai mult

Administrație

Policlinica din Ocna Mureș a fost reabilitată și eficientizată energetic prin PNRR

Publicat

în

Policlinica din Ocna Mureș a fost modernizată și eficientizată energetic în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), investiția ridicându-se la aproximativ 5 milioane de lei. Lucrările au vizat reabilitarea clădirii și modernizarea instalațiilor, cu scopul de a reduce consumul de energie și de a îmbunătăți condițiile pentru pacienți și personalul medical.

Primăria Ocna Mureș a finalizat lucrările de modernizare a policlinicii, proiectul incluzând refacerea instalației de încălzire, modernizarea instalației electrice și a rețelei de internet, precum și reabilitarea termică a clădirii și a acoperișului.

Potrivit primarului orașului, Silviu Vințeler, investiția a fost necesară în condițiile în care instalațiile vechi generau un consum ridicat de energie. În cadrul proiectului au fost montate și panouri solare pentru prepararea apei calde.

„A fost un proiect prin PNRR, deci pe fonduri europene. A fost refăcută instalația de căldură, instalația electrică, tot ce înseamnă rețeaua de internet, anveloparea exterioară și inclusiv partea de acoperiș. Noi am făcut această investiție pentru că centralele vechi erau foarte energofage, iar prin această investiție s-au montat și panouri solare pentru apă caldă”, a declarat primarul Silviu Vințeler pentru ziarulunirea.ro.

Centrul de Permanență, un serviciu important pentru comunitate

În Policlinica din Ocna Mureș își desfășoară activitatea medici de familie, medici stomatologi și specialiști din mai multe domenii, care oferă consultații pacienților din oraș și din localitățile învecinate.

În clădire funcționează și Centrul de Permanență, care asigură asistență medicală în afara programului obișnuit al cabinetelor de medicină de familie. Cazurile care necesită îngrijiri medicale mai complexe sunt direcționate către unitățile medicale din Aiud.

„Avem Centrul de Permanență care funcționează de la ora 15:00 până dimineața și asigură permanența pentru tot ce este necesar în orașul Ocna Mureș, pentru toate cazurile mai ușoare, iar cazurile mai complicate sunt trimise la Aiud”, a precizat edilul.

Policlinica are o adresabilitate ridicată, pacienții având acces la mai multe specialități medicale, printre care cardiologia și pediatria. Cele mai multe consultații sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, însă anumite servicii sunt oferite și contra cost.

Noi investiții, în discuție pentru extinderea serviciilor medicale

Administrația locală are în vedere și noi investiții pentru dezvoltarea serviciilor medicale din Ocna Mureș. Potrivit primarului, au avut loc discuții cu reprezentanții Consiliului Județean Alba și ai Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia privind extinderea secției externe care funcționează în fostul spital al orașului.

În prezent, aici funcționează secții de medicină internă, ginecologie și pediatrie, iar planurile administrației locale vizează extinderea activității și înființarea a încă trei secții de specialitate.

De asemenea, la etajul al doilea al clădirii este analizată posibilitatea amenajării unui spital de recuperare care să deservească locuitorii din zona Ocna Mureș – Aiud.

„Discuția cu Consiliul Județean și Spitalul Județean a fost să extindem secția externă care funcționează în vechiul spital al orașului. Acolo, la secția externă, avem trei secții: internă, ginecologie și pediatrie. Discuția cu directoarea Spitalului Județean și cu președintele Consiliului Județean a fost să extindem aceste trei secții și să mai înființăm încă trei secții de specialitate. Iar la etajul al doilea avem discuții pentru înființarea unui spital de recuperare pentru zona Ocna Mureș și Aiud”, a declarat, în final, primarul Silviu Vințeler.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures