Rămâi conectat

Actualitate

Ziua internațională a IEI, sărbătorită de beneficiarii Așezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș

Publicat

în

Luni, 24 iunie 2024, copiii ocrotiți în cadrul Așezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș (Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Ocna Mureș) au sărbătorit Ziua internațională a iei.

Pe această cale, tinerii au purtat cu mult entuziasm frumoasele costume populare. Astfel, ne-am adunat cu toții la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din Ocna Mureș, fiind întâmpinați cu bucurie de către directorul Liana Stoica, cea care a pregătit o frumoasă expoziție cu costume populare românești. Un oaspete de seamă al evenimentului a fost doamna Maria Anca, pasionată de confecționarea frumoaselor costume tradiționale.

Aceasta le-a prezentat copiilor istoricul acestor obiecte vestimentare care au prins culoare și formă artistică în broderii deosebite din priceperea și pasiunea pentru frumos a femeilor românce. Prestația artistică a copiilor n-a fost mai prejos, întrucât cei mai mici din clasa pregătitoare au prezentat jocul popular „Drag mi-e jocul românesc”, bătând ritmul cu piciorul și intonând cântecul împreună cu toți cei prezenți. De asemenea, au fost recitate poezii bine alese și s-a jucat dansul fetelor de la Căpâlna, într-o versiune modernă. Astfel, copiii, îndrumați de Raluca Orga, Cristina Morovan, Anghel Doina, Cristina Cramba și Geta Huiculescu au sărbătorit, cu fastul îngăduit vârstei lor, această frumoasă zi de sărbătoare!

Filiala Ocna Mureş a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a luat fiinţă în anul 2003 şi oferă servicii sociale unui număr de 78 de copii prin cele patru servicii sociale licențiate: Casa de Tip Familial și Centrele de Zi din Ocna Mureș și Războieni. Tinerii beneficiari sunt sprijiniţi pentru a nu abandona şcoala, pentru a-şi îmbunătăți rezultatele şcolare şi a-şi forma principii şi conduite morale în viaţă. De asemenea, în tot acest timp funcționează și un serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoanele adulte cu dizabilități, în care sunt sprijinite zece persoane.

Geta Huiculescu,
Profesor în cadrul Așezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș




Actualitate

Incendiu, izbucnit la o locuință de pe strada Înfrățirii. Intervin pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș

Publicat

în

Pompierii din Aiud au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Înfrățirii, în orașul Ocna Mureș.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, o ambulanță SAJ și reprezentanți ai SVSU Ocna Mureș.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Echipajele au acționat pentru lichidarea focului. Nu au fost înregistrate victime.




Citește mai mult

Actualitate

Minoră de 16 ani, prinsă conducând un ATV fără permis, la Ocna Mureș

Publicat

în

O minoră în vârstă de 16 ani, din Ocna Mureș, este cercetată penal după ce a fost depistată de polițiști conducând un ATV fără permis.

Incidentul a avut loc la data de 4 octombrie 2026, pe strada Vasile Lupu din Ocna Mureș. Polițiștii au oprit vehiculul pentru control, iar verificările au arătat că tânăra nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Ocna Mureș, cercetat după ce a fost prins conducând un moped neînmatriculat

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș au oprit pentru control, la 30 septembrie 2026, în jurul orei 18:30, un moped care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare sau înregistrare. Vehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din oraș.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era înregistrat pentru a circula pe drumurile publice.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures