Rămâi conectat

Actualitate

Ziua Eroilor, celebrată de copiii din cadrul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian”, din Ocna Mureș

Publicat

în

Ieri, 10 iunie 2021, când Biserica Ortodoxă a prăznuit Înălțarea Domnului, copiii din cadrul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș au celebrat Ziua Eroilor, sărbătoare consacrată prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001 ca zi dedicată eroilor și sărbătoare națională bisericească.

Evenimentul s-a desfășurat în incinta Casei de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș, la care au participat reprezentanți ai administrației publice locale, ai Casei de Cultură din localitate, ai Așezământului social, clerici și credincioși.

În cuvântul de deschidere pe care l-a rostit, părintele Duda Traian, preot al parohiei Ocna Mureș II, le-a vorbit copiilor despre semnificația acestei frumoase sărbători: „Nu este întâmplător faptul că Ziua Eroilor neamului nostru românesc se cinstește, se comemorează și se celebrează chiar în ziua prăznuirii Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos de pe pământ la cer. Este ziua în care cei care au plecat dintre noi se bucură de slava lui Dumnezeu, iar noi, cei care rămânem în urma lor, îi considerăm că au fost, sunt și vor fi întotdeauna eroi ai neamului românesc, așa cum spune cântecul patriotic: «Eroi au fost, eroi sunt încă». Milostivul Dumnezeu le va face parte de odihnă celor care prin baia sângelui s-au botezat pentru libertatea noastră și a poporului român și pentru tot ceea ce astăzi avem și trebuie ca să păstrăm cu cinste și cu demnitate”.

La rândul său, secretarul orașului Ocna Mureș, domnul Nicolae Pandor, a subliniat: „Eroii neamului românesc, în momentele de cumpănă ale istoriei acestei țări, au realizat ceea ce oricare dintre părinți ar face pentru copiii lor: au apărat această țară. Orice părinte, atunci când propriul copil ar fi în pericol vreodată, și-ar da viața pentru el fără să clipească. Același lucru l-au făcut și eroii neamului românesc, pentru ca noi, astăzi, să ne putem bucura de pace, de liniște, de un trai mai bun, iar faptul că pe acest teritoriu trăim și vorbim limba română se datorează eroilor noștri”.  

Programul a continuat cu recitarea unor poezii al căror conținut tematic a făcut referire la evenimentul de astăzi: „Iubirea pentru țară nu se stinge” (înv. Voichița Oniga), „Nu plânge, Maică Românie” (elev Camelia Bran), „Dragilor Eroi” (elev Alexa Puia) și „Pui de lei” (elev Gabriela Ciurdar), iar la final, copiii, acompaniați de prof. Levente Szocs (Clubul Copiilor din Ocna Mureș), au interpretat cântecul patriotic „Treceți batalioane române, Carpații”.

Întreaga suflare prezentă la eveniment a depus, apoi, o coroană de flori la monumentul ridicat în cinstea eroilor neamului din fața bisericii parohiei Ocna Mureș II, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Pe această cale îi felicităm pe toți cei implicați în realizarea acestui frumos moment cu o adevărată încărcătură istorică pentru noi ca neam și le mulțumim copiilor și cadrelor didactice din așezământ pentru sârguința de care dau dovadă în pregătirea acestor momente solemne.   

Asist. soc. Ciprian Orga
Președinte Filantropia Ortodoxă Ocna Mureș

 




Actualitate

Roxana Maria Pop, din Cluj, a câștigat Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta”, de la Ocna Mureș

Publicat

în

Festivalul Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta” a ajuns la cea de-a XXXVIII-a ediție. Marele Premiu din acest an a fost câștigat de Pop Roxana Maria, din Cluj, în urma concursului de interpretare vocală desfășurat duminică, 18 octombrie 2026, la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș.

Evenimentul a reunit tineri interpreți din mai multe zone folclorice, oferindu-le ocazia să își demonstreze talentul și să promoveze cântecul popular românesc. Concurenții au adus pe scenă repertorii și stiluri specifice regiunilor pe care le-au reprezentat, într-o competiție dedicată păstrării și transmiterii tradițiilor muzicale.

Juriul festivalului a fost alcătuit din interpreții și specialiștii Nicolae Furdui Iancu, Doina Ișfănoni și Nicolae Plută. În urma evaluării, premiile au fost acordate astfel:

  • Marele Premiu: Pop Roxana Maria – Cluj;
  • Premiul I: Cojocaru Daria – Gorj;
  • Premiul al II-lea: Gamurar Olena – Ucraina;
  • Premiul al III-lea: Ungur Gabriela Daniela – Maramureș;
  • Premiul special I: Drule Raluca Ioana – Cluj;
  • Premiul special II: Popa Bianca Diana – Bihor;
  • Premiul special III: Hîrșovescu Cosmina Amalia – Gorj.

Organizatorii i-au felicitat pe toți laureații și participanții pentru pregătire, curaj și dăruire, subliniind rolul festivalului în susținerea noilor generații de interpreți și în promovarea patrimoniului folcloric românesc.

Artiști consacrați, pe scena festivalului

Programul a fost completat de un spectacol folcloric susținut de îndrăgiții interpreți Nicolae Furdui Iancu, Leontina Fărcaș, Marinela Baba, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița și Floricica Moga.

Pe scenă a evoluat și Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, iar prezentarea evenimentului a fost asigurată de Georgeta Plută.

Cea de-a XXXVIII-a ediție a festivalului a fost realizată prin colaborarea Consiliului Județean Alba, Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăriei și Consiliului Local Ocna Mureș, precum și a Casei de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș.

Festivalul „Mureș, pe marginea ta” rămâne un reper cultural pentru comunitatea locală, contribuind la promovarea cântecului popular și la păstrarea tradițiilor românești.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier în Ocna Mureș: O femeie a fost lovită de o motocicletă, pe strada Zaharia Bârsan

Publicat

în

O femeie a fost accidentată de o motocicletă, miercuri după-amiază, pe strada Zaharia Bârsan din orașul Ocna Mureș. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 și s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Potrivit primelor informații, femeia ar fi suferit leziuni corporale în urma impactului.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș urmează să efectueze cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

La Ocna Mureș, muzica unește generații și păstrează vii valorile

Publicat

în

Miercuri, 14 octombrie 2026, de ziua nașterii (173 de ani) a lui Ciprian Porumbescu, la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din Ocna Mureș a avut loc un eveniment unde s-a adus un omagiu creației marelui compozitor printr-o serie de activități desfășurate alături de elevii mai multor clase de la Școala Gimnazială “Lucian Blaga “din Ocna Mureș.

„Am cântat, am recitat, am descoperit și, mai presus de toate, ne-am bucurat împreună de frumusețea muzicii. Pentru mine, cea mai mare împlinire este să văd cum muzica ajunge la sufletele copiilor și cum, prin ei, valorile noastre culturale sunt duse mai departe”, relata prof. de educație muzicală Camelia Victoria Ilea.

Așadar, un omagiu adus prin glasurile și emoțiile copiilor, alături de oameni de cultură din localitate și o colaborare minunată cu Casa de Cultură “Ion Sangerean “ și Clubul Copiilor din Ocna Mureș.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures