Economie
Ziua de 15 Ianuarie a fost stabilită ca dată limită de trimitere a ofertelor de cumpărare prin negociere directă a UPSOM Ocna Mureș
Casa de Insolvență Transilvania SPRL din Cluj-Napoca, lichidator judiciar al S.C. GHCL UPSOM România S.A. – aflată în procedură de insolvenţă, atrage atenţia investitorilor interesaţi asupra faptului că platforma industrială Fabrica de Produse Sodice GHCL UPSOM Ocna Mureș este scoasă la vânzare prin negociere directă.

Reamintim că GHCL Upsom Ocna Mureș, a fost controlată de grupul indian GHCL și a fost închisă în anul 2010 din cauza suspendărilor livrărilor de gaze, dată la care avea circa 900 de angajați. Combinatul de produse sodice a intrat în insolvență în anul 2011 la soliciarea Romgaz, pentru datorii de 14 milioane de euro.
Platforma a fost scoasă la vânzare anul trecut, la prețul de 14,6 milioane de euro, iar la prima licitație, care a avut loc în 28 septembrie, s-a reușit doar vânzarea cantinei și camerei frigorifice, adjudecate la prețul de 23.500 de euro. După ce la a doua licitație nu s-a prezentat niciun investitor, administratorul judiciar a hotărât să scadă prețul cu aproximativ 2 milioane de euro, însă decizia nu a atras nici de această dată cumpărători, ajungându-se în prezent la vânzarea prin negociere directă.
Economie
Locuri de muncă în Ocna Mureș, disponibile la 6 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Ocna Mureș au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 6 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.
AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Ocna Mureș, valabilă la data de 6 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Ocna Mureș, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Ocna Mureș la data de 6 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| SCANDI-INTERIORS SRL | BUCATAR | 1 | 0744612264 |
Economie
Locuri de muncă în Hopârta, disponibile la 29 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Hopârta au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 29 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.
AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Hopârta, valabilă la data de 29 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Hopârta, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Hopârta la data de 29 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| ARIESUL AGROLACT SRL | MUNCITOR NECALIFICAT ÎN AGRICULTURA | 5 | 0722209138 |
Economie
Locuri de muncă în Lunca Mureșului, disponibile la 29 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Lunca Mureșului au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 29 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.
AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Lunca Mureșului, valabilă la data de 29 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Lunca Mureșului, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Lunca Mureșului la data de 29 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| COMPOSESORATUL LUNCA MURES | CONSILIER/EXPERT/INSPECTOR/REFERENT/ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA | 2 | 0787764014 |
-
Actualitateacum 4 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 4 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș

