Actualitate
Vineri, 15 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a efectuat o serie de vizite pastorale în Ocna Mureș și Unirea
Vineri, 15 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite pastorale în parohii ortodoxe din Ocna Mureș și Unirea.
De la ora 10.00, ÎPS Irineu însoțit de părintele protopop Ioan Bogdan, a fost prezent în șapte comunități de credincioși din cuprinsul protoieriei, situate în nord-estul județului Alba, pe raza teritorială a orașului Ocna Mureș și a comunei Unirea.
Prima comunitate în care a poposit ÎPS Irineu a fost parohia Uioara de Sus, păstorită de către părintele Ioan Botoș. Acesta a vizitat biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, locaș de închinare târnosit la data de 22 septembrie 2013. Mai departe, Părintele Arhiepiscop Irineu a fost prezent la biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din parohia Ocna Mureș IV, unde slujește părintele Cristian Vasiu. Aici, ÎPS Irineu a fost întâmpinat cu multă căldură sufletească de către numeroși credincioși, cărora le-a adresat îndemnuri și sfaturi duhovnicești. De asemenea, Întâistătătorul Eparhiei noastre a constatat stadiul lucrărilor efectuate la noua biserică parohială, edificiu aflat în construcție.
Continuând periplul pastoral, Arhipăstorul Alba Iuliei a poposit în parohia Ocna Mureș I. Aici, Părintele Arhiepiscop Irineu a fost întâmpinat cu bucurie de către părintele paroh Cornel Marcu, la biserica parohială cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, locaș de cult târnosit la data de 10 octombrie 2021. În continuarea itinerariului efectuat în protopopiatul Aiud, ÎPS Irineu a poposit la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Ocna Mureș II, unde slujește părintele Traian Duda. Apoi, ÎPS Irineu a vizitat biserica „Nașterea Maicii Domnului” din parohia Ocna Mureș III. Comunitatea de aici este păstorită de către părintele Vasile Armanca.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a fost prezent în parohia Unirea II. La Altarul bisericii „Buna Vestire” din această localitate slujește părintele Cosmin Gherasim. Cu acest prilej, ÎPS Irineu le-a adresat celor prezenți cuvinte ziditoare de suflet și îndemnuri duhovnicești. Ultimul popas al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu a fost la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Unirea I, locaș de cult resfințit la data de 29 octombrie 2000. Aici, ÎPS Irineu a fost întâmpinat de către părintele Adrian Ienei, paroh al acestei comunități începând cu luna aprilie a anului 2007.
În cuvântul rostit la finalul vizitelor întreprinse în protoieria Aiud, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Vizitele pastorale, efectuate astăzi, au avut drept scop de a cunoaşte îndeaproape calitatea misiunii apostolice a păstorilor noştri sufleteşti. Totodată, am dorit să aflu despre încercările şi dificultăţile de care ei au parte în exercitarea slujirii sfinte. Sunt satisfăcut să constat că avem preoţi buni şi sensibili la nevoile spirituale şi materiale ale enoriaşilor. Ancoraţi în viaţa comunităţilor parohiale, ei sunt activi pe plan pastoral, cultural şi filantropic, promovând, cu entuziasm, valorile noastre etnice”.
Actualitate
Acțiune a polițiștilor în Ocna Mureș pentru prevenirea migrației ilegale. Au fost verificați 14 cetățeni străini
Polițiștii din Ocna Mureș și cei ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. În cadrul controalelor, au fost verificați 14 cetățeni străini cu drept de muncă în România, 34 de autovehicule și cinci unități de cazare.
Potrivit IPJ Alba, acțiunea a avut loc marți, 27 octombrie 2026, în intervalul orar 11:00–14:00.
Verificările privind cetățenii străini au fost efectuate prin intermediul aplicației eDAC. În urma controalelor, polițiștii nu au constatat nereguli.
De asemenea, oamenilor le-au fost reamintite normele de conviețuire socială pe care trebuie să le respecte.
Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale reprezentând un obiectiv prioritar.
Actualitate
A făcut mașina praf și a fugit acasă rănit: Un tânăr fără permis din Ocna Mureș și-a abandonat autoturismul răsturnat pe DJ 107D
Un tânăr de 20 de ani din Ocna Mureș, care nu deține permis de conducere, este cercetat penal după ce a fost implicat într-un accident rutier pe DJ 107D, în localitatea Hopârta, și a părăsit locul evenimentului înainte de sosirea polițiștilor.
Accidentul a fost semnalat la 26 octombrie 2026, în jurul orei 04.56, printr-un apel la 112. Apelantul a anunțat că pe DJ 107D, pe raza localității Hopârta, s-a produs un eveniment rutier, însă la fața locului nu se mai afla nicio persoană.
Polițiștii rutieri din Aiud au găsit un autoturism avariat pe sensul de mers Fărău – Ocna Mureș, fără ca vreo persoană să fie identificată în zonă.
Ulterior, conducătorul autoturismului a fost identificat la domiciliul său: un tânăr de 20 de ani din Ocna Mureș. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Aiud pentru îngrijiri medicale de specialitate și pentru stabilirea alcoolemiei, întrucât nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite.
Verificările au arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Actualitate
Amenzi de peste 5.000 de lei, în urma unei acțiuni a poliției în Ocna Mureș și localitățile învecinate
Polițiștii din Ocna Mureș au aplicat amenzi în valoare totală de 5.095 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate pentru menținerea siguranței publice și prevenirea faptelor de violență. În cadrul controalelor, au fost verificate 97 de persoane și 87 de autovehicule, iar 25 de persoane aflate în situații conflictuale au beneficiat de consiliere.
Acțiunea a avut loc în 22 octombrie 2026, în intervalul orar 16:00–19:00, pe raza orașului Ocna Mureș și a localităților arondate.
Pentru verificarea persoanelor și a autovehiculelor, polițiștii au utilizat aplicația eDAC, în cadrul demersurilor de prevenire și combatere a faptelor ilegale.
În urma activităților desfășurate, au fost constatate 15 abateri contravenționale, majoritatea privind încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice. Pentru acestea, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 5.095 de lei.
Totodată, polițiștii au consiliat 25 de persoane implicate în situații conflictuale, în contextul eforturilor de prevenire a violenței și de menținere a unui climat de siguranță în comunitate.
-
Actualitateacum 4 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 4 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 4 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș






