Rămâi conectat

Actualitate

Un tânăr de 24 ani din Ocna Mureș a fost reținut ieri la Alba Iulia pentru ultraj

Publicat

în

duba_politiePoliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat ieri seară măsura reţinerii faţă de G.A., un tânăr de 24 de ani, din Ocna Mureş care este cercetat în prezent pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi sfidarea organelor judiciare.

Potrivit IPJ Alba, “în seara zilei de 28 iulie 2013, în timp ce se afla în stare de ebrietate în spitalul din Alba Iulia, tânărul  a provocat un scandal şi a lovit cu picioarele mobilierul din holul spitalului.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia care a luat măsura sancţionării tânărului care însă, a continuat să se manifeste agresiv, adresând cuvinte jignitoare la adresa poliţiştilor.

 Pe numele suspectului, (care a mai fost reţinut şi cercetat pentru lovire şi ultraj contra bunelor moravuri iar în anul 2012 a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendare), au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi sfidarea organelor judiciare urmând ca în cursul zilei de azi, 31 iulie 2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Cercetările sunt continuate.”

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 42 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,05 mg/l, pe strada Nicolae Iorga

Publicat

în

La data de 28 iunie 2026, în jurul orei 20.50, polițiștii din orașul Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe strada Nicolae Iorga din oraș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din orașul Ocna Mureș.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 1,05 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Incendiu izbbucnit la o anexă gospădărească, pe strada Abatorului. Au intervenit pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș

Publicat

în

Pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș au fost solicitați să intervină, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, pe strada Abatorului din Ocna Mureș.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în Ocna Mures, str. Abatorului. Din informațiile preliminare incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor și SVSU Ocna Mureș”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii incendiului, acesta se manifestă la o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 40 mp. La momentul de față incendiul este stins. Se intervine pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș

Publicat

în

Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul al III-lea al unui bloc situat pe strada Aleea Independenței, din Ocna Mureș. În prezent un echipaj medical execută manavre de resuscitare.

„În această după-amiază, în jurul orei 17.30, un bărbat, în vârstă de 70 de ani, ar fi căzut de la etajul III al unui imobil situat pe strada Aleea Independenței din orașul Ocna Mureș. Acesta a fost preluat de echipajele medicale, care, în prezent, efectuează manevrele de resuscitare”, a transmis IPJ Alba.

UPDATE:Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a mai transmis IPJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures