Rămâi conectat

Știri din zonă

Tineri din Unirea cercetați penal pentru furt

Publicat

în

politia ruralaIeri, 28 martie 2014,  între orele 07,30 şi 13,30,  poliţiştii din Ocna Mureş şi Unirea, au organizat o acţiune ce a avut drept scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor în dauna avutului public şi privat precum şi prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. 

Au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.120 lei şi au fost identificate două persoane despre care există suspiciunea că au comis furturi.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în seara zilei de 26 martie, H.I.S., de 22 de ani, din comuna Unirea, a secţionat cablul telefonic aerian dintre doi stâlpi şi l-a transportat la domiciliul său din localitatea Unirea unde i-a ars învelişul pentru a recupera cuprul. Poliţiştii au ridicat de la domiciliul bărbatului, cantitatea de 17 kg de cupru provenită din arderea cablurilor sustrase.

Cu ocazia extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în perioada 15 februarie – 9 martie H.I.S., împreună cu T.S.A., un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Unirea, au pătruns într-o casă nelocuită din comuna Unirea de unde au sustras o combină muzicală, un televizor LCD, un cuptor cu microunde precum şi obiecte de uz casnic şi de îmbrăcăminte, bunuri pe care ulterior le-a vândut.

Cercetările sunt continuate faţă de cei doi tineri, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii lor activităţi infracționale şi recuperarea prejudiciilor cauzate prin faptele lor.




Știri din zonă

Accident la Lunca Mureșului: un tânăr de 24 de ani, aflat sub influența alcoolului, a intrat cu bicicleta într-o mașină parcată

Publicat

în

Un incident rutier soldat cu rănirea unei persoane și avarierea unui autoturism s-a produs în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, în localitatea Lunca Mureșului.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate, se deplasa cu bicicleta, împreună cu tatăl său, când lanțul bicicletei ar fi sărit. Acesta a pierdut controlul direcției și a intrat într-un autoturism staționat regulamentar pe marginea drumului.

În urma impactului, mașina a fost avariată, iar biciclistul a suferit leziuni la nivelul bărbiei. La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști rutieri.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Alba, la solicitarea publicației Ziarul Unirea, tânărul urmează să fie sancționat contravențional, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.




Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu de vegetație uscată în localitatea Lunca Mureșului

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud intervine în după-amiaza zilei de joi, 1 octombrie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată, pe raza localității Lunca Mureșului.

Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ un hectar. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, astfel încât acesta să nu se extindă.

La intervenție participă o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Aiud, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca Mureșului.




Citește mai mult

Știri din zonă

Copil de 11 ani, decedat după ce a căzut cu bicicleta în localitatea Heria

Publicat

în

Un copil în vârstă de 11 ani a decedat după ce a căzut cu bicicleta pe partea carosabilă, în localitatea Heria, comuna Fărău.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la producerea incidentului și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului rutier.

Minorul a suferit leziuni grave și a fost supus manevrelor de resuscitare. Din nefericire, acesta nu a răspuns procedurilor medicale, fiind declarat decedat de echipajele de intervenție.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures