Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr din Ocna Mureș reținut de polițiștii clujeni pentru spargeri din locuințe

Publicat

în

duba_politieUn tânăr în vârstă de 26 de ani, din Ocna Mureș, D.D.G., a fost arestat preventiv, fiind bănuit că, împreună cu un tânăr din Cluj, au comis 12 furturi din locuințe aflate pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Poliţia municipiului Cluj-Napoca i-au reținut pe suspecți, marți 5 martie 2015. Din investigațiile efectuate s-a stabilit că aceștia ar fi sustras bani, bijuterii, televizoare şi laptop-uri, intrând prin efracţie în locuinţe din Cluj-Napoca, fapte prin care ar fi produs un prejudiciu total de circa 196.000 de lei, în dauna a 12 părţi vătămate.

”Bărbatul de 26 de ani, din Alba, a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, la data de 4 martie a.c.. În urma depistării acestuia, cercetările au fost extinse şi asupra bărbatului de 29 de ani, din Cluj, care se afla în arest preventiv în altă cauză. La data de 5 martie a.c., cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind emise pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Poliţişti au reuşit recuperarea prejudiciului în proporţie de circa 20%”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 3 Poliţie pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi, precum şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române si al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul M.A.I.




Actualitate

Incendiu, izbucnit la o locuință de pe strada Înfrățirii. Intervin pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș

Publicat

în

Pompierii din Aiud au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Înfrățirii, în orașul Ocna Mureș.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, o ambulanță SAJ și reprezentanți ai SVSU Ocna Mureș.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Echipajele au acționat pentru lichidarea focului. Nu au fost înregistrate victime.




Citește mai mult

Actualitate

Minoră de 16 ani, prinsă conducând un ATV fără permis, la Ocna Mureș

Publicat

în

O minoră în vârstă de 16 ani, din Ocna Mureș, este cercetată penal după ce a fost depistată de polițiști conducând un ATV fără permis.

Incidentul a avut loc la data de 4 octombrie 2026, pe strada Vasile Lupu din Ocna Mureș. Polițiștii au oprit vehiculul pentru control, iar verificările au arătat că tânăra nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Ocna Mureș, cercetat după ce a fost prins conducând un moped neînmatriculat

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș au oprit pentru control, la 30 septembrie 2026, în jurul orei 18:30, un moped care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare sau înregistrare. Vehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din oraș.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era înregistrat pentru a circula pe drumurile publice.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures