Sâmbătă, 18 iunie 2016, în jurul orelor 01.45, poliţiştii din Ocna Mureș l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din comuna Miraslău, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Digului din Ocna Mureş, fiind sub influenţa alcoolului.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultata valoarea de 1,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate faţă de conducătorul auto, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
FOTO: ARHIVĂ
Acest articol a fost citit de 106 ori
Ultimele comentarii