Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Ocna Mureș, bănuit de furtul a 3.000 de euro dintr-o casă din Noșlac, reținut de polițiști

Publicat

în

Miercuri,  1 ianuarie 2020, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș l-au identificat de un tânăr de 20 de ani, din Ocna Mureș, ca persoană bănuită de săvârșirea unui furt din locuință, faptă în legătură cu care un cetățean din comuna Noșlac a sesizat poliția în dimineața aceleiași zile.

În sarcina tânărului s-a reținut faptul că, în noaptea de 31 decembrie 2019/1 ianuarie 2020, ar fi pătruns, prin efracție, într-o casă din comuna Noșlac și ar fi sustras suma de 3.000 de euro, lăsată de către proprietar într-o noptieră.

Față de tânărul bănuit de furt, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar ulterior l-au prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

Urmează ca acesta să fie cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar.




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Popica

    04.01.2020 la 7:55

    Castiga bani cu sondaje online platite
    Sondajele valoreaza între 0.10€ si 2,5€ iar la inregistrare primesti si un bonus
    Inscrie-te aici https://bit.ly/36n9RqN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Joi, 8 octombrie 2026: Consultații oftalmologice gratuite, la Ocna Mureș

Publicat

în

Locuitorii din Ocna Mureș sunt invitați joi, 8 octombrie 2026, la consultații oftalmologice gratuite pentru determinarea dioptriilor. Acțiunea face parte din Campania Națională „Ai Grijă de Ochii Tăi”.

Consultațiile vor avea loc la Casa de Cultură „Ion Sângerean”, de pe strada Nicolae Iorga nr. 34. Specialiștii în optică vor verifica acuitatea vizuală a participanților și le vor oferi recomandări privind necesitatea purtării ochelarilor.

Persoanele care vor opta pentru comandarea unei perechi de ochelari vor putea achita contravaloarea acestora în două rate. Organizatorii au pregătit și mai multe oferte promoționale: o reducere de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani și una de 10% pentru cei cu vârsta de peste 40 de ani.

Totodată, ramele vor fi oferite gratuit, clienții urmând să achite doar lentilele. În cazul lentilelor bifocale și progresive, a doua lentilă va fi oferită fără cost.

Programările și informațiile suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon 0737 600 007 și 0726 770 405.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Polițiștii din Ocna Mureș, alături de seniori. Recomandări pentru prevenirea victimizării persoanelor vârstnice

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au desfășurat, joi, 24 septembrie, o activitate preventivă dedicată persoanelor vârstnice, în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”.

Întâlnirea a avut loc la Clubul Vârstnicilor din Ocna Mureș și a urmărit creșterea gradului de informare a seniorilor cu privire la principalele riscuri la care pot fi expuși și la modalitățile prin care își pot proteja bunurile și siguranța personală.

Discuțiile purtate de polițiști cu participanții s-au concentrat, în special, asupra prevenirii înșelăciunilor și furturilor, dar și asupra altor metode prin care infractorii încearcă să profite de încrederea sau vulnerabilitatea persoanelor vârstnice.

Polițiștii le-au recomandat seniorilor să nu ofere persoanelor necunoscute informații despre bunurile deținute, economii, date personale sau date bancare. Totodată, aceștia au fost sfătuiți să nu permită accesul în locuință persoanelor care susțin că reprezintă instituții sau societăți, fără ca identitatea și motivul vizitei să fie verificate în prealabil.

Un alt mesaj transmis în cadrul întâlnirii a fost acela de a evita deciziile luate sub presiune. În situațiile suspecte, seniorii sunt încurajați să apeleze la sprijinul familiei, al unei persoane de încredere sau al polițiștilor.

Activitatea de la Ocna Mureș face parte din seria acțiunilor derulate, în perioada 21–25 septembrie 2026, de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”.




Citește mai mult

Actualitate

Ziua Curățeniei la Ocna Mureș: sute de voluntari au ieșit la ecologizare

Publicat

în

Ocna Mureș s-a alăturat, sâmbătă, 19 septembrie 2026, campaniei „Ziua Curățeniei”, într-o amplă acțiune de ecologizare la care au participat sute de voluntari.

Acțiunea a fost organizată de Primăria orașului Ocna Mureș și Casa de Cultură „Ion Sângerean”, în parteneriat cu Asociația „Let’s Do It, Romania!”, și a mobilizat voluntari din mai multe instituții de învățământ din oraș.

Elevi și cadre didactice din școli și licee, precum și reprezentanți ai centrelor pentru copii, s-au alăturat demersului și au contribuit la curățarea mai multor zone din Ocna Mureș. Străzi, parcuri și terenuri din oraș au fost vizate de acțiunea de ecologizare.

Prin implicarea lor, voluntarii au transmis un mesaj important despre responsabilitatea față de comunitate și mediul înconjurător, demonstrând că un oraș curat este rezultatul implicării fiecăruia.

„Un mediu curat este un mediu sănătos” a fost, în esență, mesajul acestei acțiuni, care a reunit oameni de toate vârstele în jurul unui obiectiv comun: un Ocna Mureș mai curat și mai îngrijit.

Organizatorii le-au mulțumit tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la reușita acțiunii.

Felicitări tuturor voluntarilor, instituțiilor și partenerilor implicați în „Ziua Curățeniei” la Ocna Mureș!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures