Rămâi conectat

Știri din zonă

Tânăr de 20 de ani din Fărău reținut de polițiști, după ce a violat o minoră și a condus un autoturism fără permis

Publicat

în

La data de 30 iulie 2025, polițiștii din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 20 de ani, din localitatea Fărău, județul Alba, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, tentativă la viol săvârșit asupra unui minor, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii iulie 2025, tânărul de 20 de ani ar fi conversat prin mesaje cu o minoră de 13 ani, iar, ulterior, s-ar fi întâlnit cu aceasta. Întâlnirile ar fi avut loc în proximitatea locuinței minorei, tânărul deplasându-se cu un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cu ocazia acestor întâlniri, tânărul ar fi profitat de imposibilitatea minorei de a-și exprima un consimțământ valabil și ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, iar în seara zilei de 29 iulie 2025, prin constrângere fizică, ar fi încercat să întrețină un nou raport sexual, acțiunea fiind întreruptă de tatăl minorei.

În cursul zilei de azi, 31 iulie 2025, tânărul de 20 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud

Publicat

în

Luni, 29 iunie 2026, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Noșlac, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 23 iunie 2026, de către Curtea de Apel Pitești.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an și 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 51 de ani din Hopârta cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe DJ 107E

Publicat

în

Duminică, 28 iunie 2026, în jurul orei 20.06, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe DJ 107E, pe raza localității Lopadea Nouă, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Hopârta.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat din Lunca Mureșului, găsit spânzurat de țeava de gaz de la intrarea în casă

Publicat

în

Un bărbat de 61 de ani, din Lunca Mureșului, a fost găsit în cursul după-amiezii de ieri, 20 iunie 2026, spânzurat de țeava de gaz de la intrarea în locuință.

Potrivit IPJ Alba, la data de 20 iunie 2026, în jurul orei 16.23, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din localitatea Lunca Mureșului, a fost găsit spânzurat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul s-ar fi spânzurat de țeava de gaz aflată la intrarea în locuința sa.

„Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Alba pentru ziarulunirea.ro.

Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.

Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures