Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Structura ANULUI ȘCOLAR 2021-2022. Calendarul CURSURILOR și a VACANȚELOR | ocnamuresinfo.ro

Publicat

în

Structura ANULUI ȘCOLAR 2021-2022. Calendarul CURSURILOR și a VACANȚELOR | ocnamuresinfo.ro

Structura ANULUI ȘCOLAR 2021-2022. Când începe școala și când intră în elevii vacanță

Anul acesta, cursurile vor începe în data de 13 septembrie 2021, arată un document emis de către Ministerul Educației.

Anul școlar 2021- 2022 se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:

Semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021- 22 decembrie 2021.

Semestrul al II-lea va avea 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022- 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8- 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Vacanțele elevilor în anul școlar 2021- 2022

25- 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;

23 decembrie 2021- 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;

15 aprilie 2022- 1 mai 2022: vacanța de primăvară;

11 iunie 2022- până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.
Structura anului școlar 2021- 2022

”Conform Ordinului de ministru nr. 3.243/5.02.2021 privind structura anului școlar 2021- 2022, cursurile vor începe în acest an în data 13 septembrie.

Dacă și numai dacă principalii parteneri de dialog social ai Ministerului Educației (FSLI, Federația Spiru Haret, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți) ajung la un consens și revin în mod unanim asupra calendarului aprobat în urma consultărilor de la începutul anului 2021, Ministerul Educației are deplina disponibilitate de a reveni asupra calendarului, în sensul extinderii perioadei de cursuri încă din anul școlar 2021- 2022, atrăgând, însă, atenția asupra deficitului de predictibilitate generat de această eventuală revenire.

Ministerul Educației consideră că predictibilitatea trebuie să rămână un deziderat major în sistemul de învățământ, mai ales acum, când perioada de criză sanitară a impus decizii multiple de schimbare în timp scurt.

Pe de altă parte, Ministerul Educației susține extinderea anului școlar, cu atât mai mult cu cât este necesară recuperarea pierderilor educaționale generate de predarea online.

În orice variantă, Ministerul Educației va avea anul acesta inițiativa de a propune extinderea perioadei de cursuri în învățământul preuniversitar, începând cu anul școlar 2022- 2023. În acest sens, vor fi inițiate consultări extinse.

Ministerul Educației va lua în considerare orice soluție va rezulta în urma acestor consultări, fără a exclude nicio variantă solicitată de profesori, elevi și părinți, nici revenirea la trimestre, nici extinderea duratei cursurilor și nici altă variantă ce va rezulta în interesul pregătirii elevilor”, se arată în comunicatul transmis de edu.ro.




Învățământ-Cultură

Trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș, admiși la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Publicat

în

Trei absolvenți ai Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Ocna Mureș au fost admiși, în acest an, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, în urma unui proces de selecție care se numără printre cele mai competitive din învățământul preuniversitar.

Este vorba despre Barton James, Hegheduș Dragoș și Băginean Alexandra, care au parcurs cu succes toate etapele admiterii și vor începe, din această toamnă, studiile în cadrul colegiului militar.

Admiterea într-un colegiu național militar presupune promovarea mai multor probe eliminatorii, de la evaluări medicale și psihologice până la probe sportive și teste de verificare a cunoștințelor la Limba și literatura română și Matematică. La acestea se adaugă rezultatele obținute la Evaluarea Națională, criteriu esențial în ierarhizarea candidaților.

În fiecare an, între 2.000 și 3.000 de elevi din întreaga țară își depun dosarele pentru admiterea la colegiile militare, în condițiile în care numărul locurilor disponibile este de aproximativ 800, ceea ce face ca admiterea să fie una deosebit de competitivă.

Reprezentanții Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș au transmis că performanța celor trei absolvenți reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate școlară și le-a transmis celor trei absolvenți felicitări pentru rezultatele obținute și le-a urat succes în noua etapă a pregătirii lor: „Este o mare mândrie pentru noi o astfel de performanță a elevilor noștri, performanță pe care o vom păstra în arhiva de onoare drept exemplu pentru generațiile viitoare. Le urăm mult succes, adaptare rapidă la viața militară și un viitor de elită!”

Reușita celor trei elevi confirmă nivelul de pregătire al acestora și reprezintă o veste excelentă pentru comunitatea din Ocna Mureș, oferind un exemplu de ambiție, disciplină și perseverență pentru viitoarele generații de elevi.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Alexandru Bogătean, elev al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș, locul IV la etapa națională a Concursului TERRA – Mica Olimpiadă de Georafie

Publicat

în

Alexandru Bogătean, elev în clasa a V-a A la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș a obținut un rezultat remercabil la etapa națională a Concursului TERRA – „Mica Olimpiadă de Geografie pentru clasele V–VII”. 

Cu un punctaj impresionant de 94 de puncte, a obținut cea mai mare notă din județul Alba și s-a clasat pe un onorant loc 4 la nivel național.

„Această performanță remarcabilă reprezintă o confirmare a talentului, a pasiunii pentru geografie și a muncii depuse cu seriozitate și perseverență. Rezultatul tău aduce prestigiu școlii noastre și constituie un motiv de bucurie și mândrie pentru întreaga comunitate educațională.

Prin ambiție, responsabilitate și dorința permanentă de a te autodepăși, ai demonstrat că excelența se construiește pas cu pas, prin efort susținut și încredere în propriile forțe.

Reușita ta este dovada faptului că pasiunea pentru cunoaștere, disciplina și implicarea constantă pot conduce la rezultate de excepție la cel mai înalt nivel.

Adresăm sincere felicitări doamnei profesor Marcela Herchi, care, prin profesionalism, dedicare și îndrumare atentă, a contribuit la această frumoasă realizare.

Mulțumim părinților pentru sprijinul neîntrerupt, încurajările oferite și colaborarea permanentă în susținerea performanței școlare.

Alexandru, îți dorim să păstrezi aceeași pasiune pentru învățare, să ai încredere în propriul potențial și să obții în continuare rezultate pe măsura talentului și muncii tale!

Felicitări pentru această realizare deosebită și mult succes în toate competițiile viitoare! Suntem mândri de tine!”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Comportare excelentă a elevilor de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Ocna Mureș, la etapa județeană a Olimpiadei de Creativitate Științifică

Publicat

în

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” a reprezentat cu succes comunitatea la etapa județeană a Olimpiadei de Creativitate Științifică, desfășurată pe 28 martie 2026, la Alba Iulia. Trei echipe de excepție au demonstrat ingeniozitate și pasiune pentru știință, sub îndrumarea dedicată a doamnei profesor Elena Pop.

Rezultatele obținute sunt remarcabile și aduc cinste atât școlii, cât și orașului:

• Juniorii A, formați din Andreica Dorothea și Groza Giulia-Ioana, au obținut Locul I, calificându-se la etapa națională. Proiectul lor, intitulat „Plămânul de Smarald”, reprezintă o investigație aplicată asupra capacității fotobioreactoarelor cu microalge de a funcționa ca sisteme bioregenerative de suport al vieții. Studiul evidențiază eficiența speciei Arthrospira platensis în transformarea carbonului anorganic în resurse organice stabile, asigurând simultan producția de oxigen molecular (O₂). O performanță cu adevărat impresionantă!

• Juniorii C, alcătuiți din Puia Laurențiu-Ionuț și Tiuca David-Călin, au obținut, de asemenea, Locul I, calificându-se la etapa națională. Proiectul lor, „SafeDrive – Creșterea gradului de siguranță rutieră”, abordează siguranța în trafic dintr-o perspectivă accesibilă, propunând o alternativă eficientă la sistemele avansate de asistență (ADAS). Felicitări pentru această realizare!

• Juniorii B, echipa formată din Huhn Anna-Elisabeth și Palko Szofia-Gabriella, s-au clasat pe Locul al II-lea, obținând un punctaj foarte ridicat și demonstrând o pregătire exemplară. Suntem mândri de performanța lor!

Aceste rezultate reflectă munca susținută a elevilor și dedicarea doamnei profesor Elena Pop, care a reușit să inspire și să valorifice potențialul creativ al acestora.

Privim acum cu încredere către etapa națională, care va avea loc la Iași, în perioada 26–29 mai 2026, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Competiția se desfășoară pe echipe, în trei secțiuni dedicate claselor V–VIII.

Le urăm mult succes echipelor calificate! Suntem convinși că vor reprezenta cu onoare Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și orașul Ocna Mureș, demonstrând încă o dată valoarea și potențialul elevilor noștri.

Felicitări tuturor participanților și  doamnei profesor Elena Pop!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures