Sport
Start cu dreptul, în noua ediție de Liga a 3-a: CS Ocna Mureș – Sticla Arieșul Turda 2-1 (2-0)
CS Ocna Mureș a învins astăzi pe Sticla Arieșul Turda în primul din cele două jocuri consecutive pe teren propriu din startul Ligii a 3-a de fotbal. Ocnamureşenii s-au impus cu 2-1 (2-0). Au marcat: Socaci (18), Cioară (26), respectiv Fl. Dan (74).
În prezenţa unei asistenţe numeroase, ocnamureşenii au început bine meciul, irosind o mare şansă de gol la reluarea cu capul, puţin pe lângă, a lui Ceaca, după o centrare de pe dreapta (13). Această oportunitate a anunţat golul care a deblocat tabela: reluare spectaculoasă sub bară, de la limita careului mare, a lui Socaci (18). După primirea golului, turdenii au pus presiune asupra porţii amfitrionilor, însă fără efect pe tabelă.
Gazdele, incisive pe contraatac, au înfipt încă un cuţit în rana vizitatorilor. Angajat ideal în careu, Cioară, l-a învins cu un şut la colţul lung, din unghi, pe portarul Onciu, ieşit în întâmpinarea sa (26). Celălalt portar, E. Mihail, a fost omul finalului de repriză, având intervenţii senzaţionale la şuturile extrem de periculoase expediate de Fl. Dan (37) şi căpitanul oaspeţilor, Savu (42).
Noul goalkeeper al ocnamureşenilor a ieşit la rampă şi în debutul actului secund, fiind la post, cu armele defensive la îndemână, la „racheta” lui Vereş (61). Oaspeţii au izbutit totuşi să reducă din diferenţă înaintea intrării în ultimul sfert de oră al jocului. Fl. Dan a executat surprinzător, direct pe poartă, o lovitură liberă din lateral dreapta (74). Mingea a fost trimisă la semiînălţime, pe centrul porţii, însă nu e existat nicio reacţie din partea vreunuia dintre jucătorii gazdelor, inclusiv a portarului. Acelaşi Fl. Dan putea restabili egalitatea pe tabelă trei minute mai târziu, însă mingea trimisă de el din interiorul careului, lateral dreapta, s-a scurs paralel cu linia porţii. Turdenii au cerut vehement penalty, pentru un presupus fault în careu, la ultima fază, însă arbitrul de centru Roxana Recorean a răspuns… prin ultimul fluier al disputei!
Echipe: CS Ocna Mureş: E. Mihail – Cunţan, Haiduc, Cioplântă, Al. Kiraly, Căt. Creţ, Guţ /cpt (63 Frenţiu)., Socaci (90+3 Hetea), Tegbo, Ceaca, Cioară (69 Cl. Coltor). Pe bancă: An. Anghel – Ov. Truţă, Pintilie, Cl. Marcu, Casian. Antrenor Paul Ciucă – principal, Romeo Arinar – secund
Sticla Arieşul Turda: Onciu – Cimpoeşu, Budin, Cordoş, Manu, Paleoca, Savu /cpt., Vereş, Băeţan, Cobârzan, Fl. Dan. Au mai jucat: Diosan, Val. Marcu, Svichi, Salcău. Pe bancă: Ursu, Saroşi, D. Părţilă,. Antrenor Artur Podar – principal
Cartonaşe galbene: Frenţiu, Cunţan / Paleoca, Fl. Dan
La a doua stagiune în eșalonul terț și două jocuri consecutive pe teren propriu, ocnamureșenii au un lot schimbat din temelii (13 achiziții, inclusiv Hetea – de la adversari și 11 plecări). Lipsesc T. Cristea (accidentat) și D. Lupșan (suspendat). În sezonul anterior Sticla Arieşul Turda (ce l-a luat pe G. Goronea de la adversari) a câștigat duelurile disputate, 2-0 la Ocna Mureș și 4-1 pe teren propriu. Interesant este că şi în ediţia precedentă a Ligii a 3-a, cele două, combatante s-au întâlnit la Ocna Mureş în runda inaugurală.
Arbitri: Roxana Recorean (Mediaș), B. Vasile, Ad. Drăgan (ambii Sibiu). Observatori I. Teodor (Tg. Mureș), T. Biriș (Hunedoara).
Lucian Dărămuș
Sport
„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)
CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.
CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.
Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.
Sport
Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)
CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.
Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.
În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.
Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.
Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.
La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.
Sport
Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)
Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.
Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.
Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.
Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.
Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.
FOTO: Szilágyi Péter
-
Actualitateacum 3 luniFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniAccident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 3 luniTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 luniBărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniUn bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș