Rămâi conectat

Sport

„Soda dragă”, revenire spectaculoasă și o nouă victorie: CS Ocna Mureș – Avântul Reghin 4-3 (0-2)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a treecut spectaculos și peste cel de-al treilea joc consecutiv în fața fanilor, câștigând un meci interzis cardiacilor, 4-3 (0-2) cu Avântul Reghin, un joc în care de la 0-2 s-a făcut 3-2 și apoi 3-3!

După rezultatul înregistrat la pauză se putea spune că “Soda dragă” a trecut în numai câteva zille de la extaz (calificare în Cupa României cu Unirea Ungheni) la agonie,  contra formației din orașul viorilor. Lupta dusă pe două fronturi i-a istovit pe elevii lui Dan Roman, iar amfitrionii au început jocul fără titularii Al. Giurgiu și Căt. Creț.

Un meci nebun în orașul salin, în care după 0-2 la pauză ocnamureșenii au realizat o “remontada” de senzație, ajungând la 3-2 în 22 de minute. Reghinul nu a cedat și a restabilit egalitatea cu 5 minute înainte de final, însă o altă rezervă Ceaca a marcat la ultima fază (90+3) și a declanșat fiesta în tabăra „alb-albastră”

• 0-1, MIN. 8: D: CHIRILĂ a deschis scorul, cu capul,

• 0-2, MIN. 40: S. BUCUR a majorat avantajul cu un lob peste portar

• 1-2, MIN. 53: SOCACI a redus ecertul cu un șut din unghi, la colțul lung

• 2-2, MIN. 68: Al. GIURGIU a egalat din lovitură liberă

• 3-2, MIN. 75: Al. GIURGIU a marcat din lovitură de pedeapsă obținută tot de el

• 3-3, MIN. 85: D. SUCIU reușește să înscrie

• 4-3, MIN. 90+3: CEACA, altă rezervă, a marcat golul victoriei, după o preluare un centrul careului și o piruetă

Au evoluat formațiile:

CS Ocna Mureș: M. Țăranu – Gorba, Cimpoieșu, Al. Țăranu, D. Mic, Guț/ cpt, Paleoca, Socaci, G. Goronea, D. Ghiță. Ad. Coman; rezerve Cadar, R. Stângă, Roman, Al. Giurgiu, Ceaca, Cioargă. Căt. Creț, Bucșa, Coltor. Antrenor Dan Roman.

Avântul: Bucin – Bugnar, R. Suciu, S. Bucur, Enescu, D. Chirilă, Bujor, T. Truță/ cpt, Vrabie, Șerbănați, M. Bucur; rezerve Raica, Marinescu, Panga, Chirlejan, Ad. Murar. Antrenor Vilmoș Stoica.

Arbitri N. Kemeneș (Baia Mare), Fl. Andrei, Cr. Gozman Pop (ambii Oradea) Observatori C. Danciu (Hunedoara), L. Broscățan (Brașov).




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures