Rămâi conectat

Sport

„Soda dragă” părăsește Liga a 3-a cu o nouă înfrângere: CS Ocna Mureș – CSU Alba Iulia 2-3 (2-0)

Publicat

în

Ultimul derby „de Alba” al stagiunii, meci prin care „Soda dragă” și-a luat „adio” de la Liga a 3-a, a revenit celor de la CSU Alba Iulia, care astfel au terminat pe prima poziție în play-out-ul Seriei a IX-a.

O confruntare de vacanță, cu două reprize distincte, primul mitan aparținând ocnamureșenilor, care conduceau la pauză, surprinzător, cu scorul de 2-0, goluri R. Pop (23, la o greșeală majoră în defensiva adversă) și Al. Giurgiu (31, șut deviat), asta în condițiile în care vizitatorii aveau o formulă apropiată de cea de bază (doar fără  Bucurică și Al. Petresc), iar gazdele aveau doar 4 rezerve.

La reluare, jocul a căpătat alte conotații, iar albaiulienii au întors rezultatul prin reușitele semnate de Bolojan (48) și dubla căpitanului Kilyen (51, penalty, faultat R. Popa; 81, din lovitură liberă de la marginea careului).

Sfârșit de capitol pentru antrenorul Dan Roman și majoritatea covârșitoare a echipierilor gazdelor, viitorul fiind incert pentru CS Ocna Mureș. De partea cealaltă, formația din Cetatea Marii Uniri, la primul an în Liga 3, din postura de debutantă, a reușit o clasare mulțumitoare, iar sezonul viitor visează la play-off.

Practic se pune punct chinului din această primăvară, ocnamureșenii, marea surpriză a Cupei României la finele anului trecut, fiind confruntați cu probleme din toate punctele de vedere, reprezentația de final fiind abordată cu un singur antrenament efectuat în această săptămână.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Sport

După evoluția foarte bună de la Europenele Under 19, Teodora Damian a fost convocată la lotul național de senioare al României

Publicat

în

Pas extraordinar făcut de Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, care a fost convocată în premieră la lotul național de senioare al României, după evoluția senzațională de la Europenele Under 19.

Teodora Damian, care va împlini 19 ani în decembrie, va fi prezentă la o acțiune a primei reprezentative, desfășurată la București, în perioada 27-31 iulie, un stagiu de pregătire, la care a fost convocată și Anamaria Șerban, colega de la lotul de tineret.

În Muntenegru, Teodora Damian și-a dovedit clasaa, fiind MPV-ul României, golgheterul „tricolorelor ;i a treia marcatoare a turneului final!

Talentata handbalistă legitimată la Minaur Baia Mare are un potential imens fiind considerate una din marile promisiuni ale sportului pe semicerc. Cu 62 de goluri înscrise în cele 8 meciuri disputate, Teodora Damian a terminat pe locul al treilea în topul golgheterelor.

O reușită uriașă, dar mai ales un pas firesc pentru o sportivăextraordinară ce are în față un viitor remarcabil.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Handbalista Teodora Damian, originară din Războieni-Cetate, golgheterul României la Campionatul European Under 19

Publicat

în

Teodora Damian, handbalista originară din Războieni-Cetate, a strălucit la Campionatul European Under 19 disputat în Muntenegru. Jucătoarea din Alba, legitimată la Minaur Baia Mare, a avut prestații extraordinare la turneul european, fiind MVP-ul și golgheterul României la Euro 2025.

Talentata handbalistă are un potential imens fiind considerate una din marile promisiuni ale sportului pe semicerc. Cu 62 de goluri înscrise în cele 8 meciuri disputate, Teodora Damian a terminat pe locul al treilea în topul golgheterelor, fiind întrecută de Gabija Pilikauskaite (Lituania) – 83 de goluri și Maud Horvers (Olanda) – 64 de goluri. A dopua marcatoare a României este AnaMaria Șerban – 30 de goluri.

Echipa națională feminină de tineret a încheiat campionatul european din Muntenegru cu o victorie categorică împotriva Cehiei în meciul pentru locurile 9-10, scor 36-21 (20-11). În acest ultim meci, Teodora Damian a punctat în 4 rânduri, Naționala noastră încheie acest campionat european cu șase victorii și două înfrângeri, acestea din urmă fiind, din păcate, cele care au scos-o din lupta pentru primele 8. Datorită acestei reușite, tricolorele s-au calificat la Campionatul Mondial Under 20 din 2026.

Tricolorele au prins o grupă extrem de dificilă la Campionatul European U19 din Muntenegru, fiind repartizată în Grupa D, alături de Germania, Spania și Insulele Feroe. Elevele lui Ovidiu Mihăilă au trecut de selecționata nordică (31-25), dar au fost învinse de naționalele din vestul Europei și au terminat grupa pe locul al 3-lea (31-35 cu Germania, viitoarea campioană, și 27-29 cu Spania). România a devenit de neînvins, după cele două înfrângeri cu finalistele Campionatului European (în finală, Germania a învins Spania cu 34-27). După acest moment,

România a reușit 5 victorii consecutive, depășindu-le pe Elveția (41-30), Finlanda (43-25), Norvegia (31-29), Serbia (29-25) și Cehia (36-21). MVP-ul României la Campionatul European Under 19 a fost Teodora Damian, care a adunat nu mai puțin de 62 de goluri, fiind pe locul al 3-lea în topul marcatoarelor de la acest turneu, dar și distincții individuale la finele partidelor. În finala mică, Danemarca a zdrobit-o pe Austria cu 38-14.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

CS Ocna Mureș, locul patru la Turneul final al Campionatului Național de minivolei masculin – Under 13

Publicat

în

Echipa din Ocna Mureș, condusă de antrenorul Lucian Victoratos a terminat pe locul patru la nivel național la competiția disputată la Galați.

În semifinale, CS Ocna Mureș a fost învinsă de CSM București, formația care a și câștigat trofeul, impunându-se în ultimul act, 3-1 cu CSȘ Zalău. În finala mică, ocnamureșenii au fost învinși de CSȘ Botoșani, cu care s-a duelat în grupă, când scorul a fost mai strâns, 2-3

„Eu zic că este un rezultat bun, dar se putea lua medalie. În grupă au fost jocuri echilibrate, am avut 2-1 cu CSȘ Botoșani, iar în semifinală am jucat de la egal la egal cu CSM București. Din păcate, în ultimul meci nu ne-am regăsit, emoțiile și-au spus cuvântul, iar evoluția a fost departe de posibilități”, a precizat Lucian Victoratos, antrenor care se identifică cu voleiul juvenil din Ocna Mureș, echipele sale fiind abonate an de an la calificările la turnee finale sau semifinale.

Bilanțul CS Ocna Mureș la turneul final cuprinde două victorii (în grupă) și 3 insuccese (două cu CSȘ Botoșani și unul cu CSM București, campioana).

Lotul este format din Vincze Darius, Vincze David, Moldovan Denis, Moldovan Ayan, Fulop Robert, Coman Lucas, Cristea Iustin, Pulpa Max, Crișan Adrian, Vitan George.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures