Rămâi conectat

Sport

„Soda Dragă” învinsă la limită, după ce a condus la pauză: Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureș 4-3 (2-3)

Publicat

în

Meci „nebun”, astăzi,  sub Drăgana, un derby “de Alba” cu o derulare halucinantă a ostilităților, Metalurgistul Cugir – CS Ocna  Mureș 4-3 (2-3), în care amfitrionii au revenit incredibil de la 1-3.

A fost al treilea joc la rând între cele două conjudețene, cu un scenariu gen thriller (același csor și toaman trecută, când „Soda” a avut 3-1 la pauză). O dispută interzisă celor cu nervi slabi, în care de la 1-0 (Udrea) s-a ajuns la 1-3, cu două reușite de senzație semnate de D. Ghiță (1-1) și Al. Giurgiu (1-3), între acestea intercalându-se reușita cugireanului G. Goronea (1-2), împotruva fostei echipe. la pauză fiind 2-3 (a punctat Șaucă).

Șut centrare Domșa (17), prin fața porții. Șut Șaucă (18), în diagonală, alături. Cap Tirla (19), la colțul scurt, parat de Cădar. Cugirenii solicită penalty la ciocnirea dintre Cadar și M. Domșa, o ciocnire violentă la o minge aeriană (26), poretarulș busculându-l pe atacant. Cap alături, din apropiere S. Itu (29). La 2-3. Paleoca scoate de pe linia porții, reluarea cu capul trimisă de P/ Păcurar (45)

Actul secund debutează cu ocazie mare semnată de M. Domșa (47) – șut puțin alături la o „așezare” Udrea, ce a trecut vârf de atac. Cugirul egalează și domină: M. Domța (67) – șut pe jos, prins de portar și P. Păcurar (60 – șut din 11 metri mult peste! Gol marcat de Șaucă (63) – a deviat șutul lui Udrea, dar anulat pe motiv de ofsaid. Șaucă )70) – incursiune de semzație, cursă de 30 de metri, închieată cu un șut alături din postură de singur cu portarul. Tirla (73) – cap în transversală din 5 metri, la cornerul lui P. Păcurar. Roman (90+1), ultima ocazie, la cornerul lui Giurgiu.

• 1-0, MIN. 3: UDREA reeia plasat din 8 metri, pasa excelentă din stânga trimisă de P. Păcurar

• 1-1. MIN. 12: execuție magnifică D. GHIȚĂ, reluare cu călcâiul, din careul mic, cu boltă, la un corner executat de Al. Giurgiu din stânga

• 1-2, MIN. 21: G: GORONEA finalizează în poarta goală, o pasă din stânga venită de la Guț

• 1-3, MIN. 38: șut extraodinar Al. GIURGIU de la 30 de metri, pe jos,în dreapta portarului.

• 2-3, MIN. 40: ȘAUCĂ, scăpat în dreapta, șut sub bară, din unghi

• 3-3, MIN. 50: P. PĂCURAR transformă un penalty obținut de M. Domșa în duel cu Paleoca

• 4-3, MIN. 81: BOLDEA șut de la 20 de metri, în dreaptav portarului

Au evoluat echipele:

Metalurgistul: Jisa – Dohotariu, Vlădia, S. Itu, Vitinha – Șaucă/ cpt, Boldea, Udrea (87, I. Grozav), Tîrla (75, Bura; 79, Haj) – P. Păcurar, M. Domșa (75, Cocan); rezerve Perjeriu, Șuteu,Selagea, M. Neagu, N. Lazăr Antrenor principal Lucian Itu.

CS Ocna Mureș: Cadar – Gorba, Cimpoieșu (51, Al. Țăranu), Paleoca, D. Mic – Al. Giurgiu/ cpt, Socaci – G. Goronea (67, Roman), Guț (51, Ceaca), Căt. Creț (79, Coltor) – D. Ghiță (67, Ad. Coman); rezerve R. Stângă, Cioargă, Bucșa, Oprinca. Antrenor Dan Roman.

Arbitri M. Ardelean (Arad), A. Revnic (Cluj-Napoca), A. Mureșan (Florești) Observatori M. Bordean (Sibiu), C. Mardan (Făgăraș)

Avertismente: Boldea (53)/ D. Mic (67).




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures