Rămâi conectat

Sport

„Soda dragă” ierneaza pe ultima poziție a clasamentului: Național Sebiș – CS Ocna Mureș 2-1 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a abordat ultima etapă a turului eșalonului terț, deplasarea de la Sebiș, cu mai mullte absențe din primul unsprezece, însă ultima clasată a fost la un pas să obțină un punct, pierzând 1-2 (0-1), primind al doilea gol cu câteva minute înaintea finalului!

Asta pentru că “lanterna roșie” a Seriei a 4-a, dincolo de rezultatele dezamăgitoare (un singur punct, 7 eșecuri la rând, trei jocuri în care a primit de fiecare data 5 goluri), este lovită efectiv de probleme de lot. antrenorul Mihai Manea greu găsind 11 nume care să facă deplasarea în Arad.

• Mihai Manea: „Unii jucători fac port ilegal de echipament”

Cenușăreasa” seriei a IV-a a Ligii a 3-a a fost la 4-5 minute la cel de-al doilea punct în prezenta stagiune, dar Enciu nu a fost de acord și a marcat în urma unei acțiuni personale. „Ne-am autodepășit, dar – din păcate – pe final am cedat pe o greșeală incredibilă. Un jucător de-al nostru a dat pe lângă minge, adversul a câștigat mingea și a reușit să marcheze. Am avut un gol anulat, un penalty acordat și apoi neacordat la un henț,  dar gazdele au avut mai multe ocazii, le felicit pentru victori. Noi am stat în 12 jucători, iar pe parcurs s-au mai accidentat vreo trei, atât am putut face. Eu cu colegii de pe banca tehnică am preluat la începutul lui octombrie această echipă, am încercat să lucrăm cu ei cât mai bine, dar acum la final de tur, pot spune că unii fac port ilegal de echipament. Voi avea luni o discuție cu conducerea, dacă vor fi de acord cu ce dorim noi să facem la echipă, vom continua, dacă nu, ne vom despărți. Sunt multe probleme de lot dar și organizatorice”,a declarat Mihai Manea, antrenorul celor de la Soda Ocna Mureș.

Clasament Seria C4 – Liga a 3-a:

1. Şoimii Lipova 34
2. Gloria Lunca Teuz Cermei 31
3. Crişul Chişineu Criş 29
4. ACS Dumbrăviţa 29
5. Metalurgistul Cugir 28
6. Naţional Sebiş 28
7. CSM Şcolar Reşiţa 26
8. FC Avrig 22
9. Unirea 1924 Alba Iulia 19
10. CS Hunedoara 19
11. Millenium Giarmata 17
12. CNS Cetate Deva 17
13. CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 16
14. Industria Galda 15
15. CSM Lugoj 6
16. CS Ocna Mureş 1

 

FOTO: ARHIVĂ




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures