Rămâi conectat

Administrație

Silviu Vințeler, primar Ocna Mureș: „Proiectul „Băile Sărate” este la un pas de a deveni realitate”

Publicat

în

”Promisiunea făcută comunității de către PNL Ocna Mureș și PNL Alba este pe cale să se transforme, din speranță, în certitudine. Proiectul ”Băile Sărate” este la un pas de a deveni realitate. Sprijinul Consiliului Județean Alba este esențial și demonstrează, pentru a câta oară oare, că numai împreună putem reuși”, a declarat Silviu Vințeler, primarul orașului Ocna Mureș, la conferința de presă susținută vineri.

El a explicat că investiția este în faza licitației și în cel mai scurt timp posibil, după desemnarea câștigătorului și semnarea contractului, vor demara lucrările. Principalii indicatori tehnico-economici sunt:

– valoarea totală a investiţiei – 37.879.718 lei cu TVA
– valoarea dotărilor bazei de tratament şi agrement este de 1.361.967 lei,
– durata de cxecufie a obiectivului: 30 luni
– suprafaţă teren 10.656 mp
– suprafaţă construită – 4.654 mp
– suprafafă desfăşurată – 6.754 mp
– suprafajă bazine exterioare – 1.721,75mp
– suprafafă terase, platforme 3.358 mp
– suprafafă spatii verzi – 922,25 mp (din care pe 653 mp se vor planta arbuşti – tufişuri).

Investiţia va fi susținută financiar de către Consiliul Județean Alba şi de Consiliul Local Ocna Mureş.

”Susţinerea Consiliului Judeţean Alba pentru oraşul Ocna Mureş nu se opreşte numai la a investi pentru construirea Băilor Sărate, ci şi la legitimizarea ei pe plan național. Cea mai importantă certificare pentru a putea reintra în circuitul turistic este cea de staţiune balneoclimaterică, statut pierdut odată cu dispariţia vechilor Băi Sărate. De aceea Consiliul Judeţean Alba a considerat oportun şi necesar un Acord de asociere încheiat între Judeţul Alba, prin Consiliul Judeţean Alba şi oraşul Ocna Mureş pentru realizarea în comun a obiectivului ”Staţiune balneo – climaterică Ocna Mureş”, a mai declarat primarul.

”Investiția în noile Băi Sărate nu este numai pentru locuitorii orașului Ocna Mureș ori a celor din împrejurimi, este o investiție pentru sănătatea tuturor celor ce au nevoie să-și aline suferințele, fie ei români sau străini, este o investiție pentru sănătatea economică a Nord-Estului județului Alba și a centrului țării. Este o investiție ntr-un nume care a rezistat mai bine de un secol și care a fost, este și va fi reprezentativ pentru Ardeal, pentru România: Băile Sărate Ocna Mureș”, a încheiat Silviu Vințeler.

• Istoria Băilor Sărate din Ocna Mureș

Construcţia lor a început în 1897, imediat după construirea Uzinei de Produse Solvay, cu implicarea directa a baronului Solvay şi a contelui Teleky.

La început a fost o construcţie din lemn, compartimentată astfel încât să poată fi aplicate cât mai multe tratamente şi cure, potrivite calităţii apelor sărate.

În 1910 a început construcţia unui local din cărămidă, lucrarea fiind terminată în 1917, având în plus mai multe bazine exterioare şi interioare pentru tratament. .

În perioada interbelică era a doua staţiune balneo-climaterica din Românía, ca număr de turişti şi ca importanţă medicală. Erau peste 10.000 de persoane care vizitau staţiunea anual, pentru tratarea afecţiunilor şi pentru recuperare. Avea un parc de recreere şi terenuri în aer liber pentru diferite sporturi, toate destinate turiştilor.

În 1948 a fost naţionalizată, dar a continuat să fie un reper al turismului balnear din România.

În 2002 Baza de tratament a fost ”privatizată”, iar în 2012 a dispărut fizic de pe harta oraşului.

Dintre factorii naturali de cură în oraşul Ocna Mureş trebuie menţionaţi climatul tonic şi apele minerale clorúrate şi sodice din lacurile existente pe locurile vechilor saline.

Băile Sărate au avut, pentru tratamente medicale şi de recuperare specifice, instalaţii pentru aeroterapie, helioterapie, electroterapie şi băi calde cu apă minerală sărată.

Apele care au fost utilizate în cadrul complexului „Băile Sărate” au o concentraţie deosebit de mare de sare (266 grame /litru), având următoarele indicaţii terapeutice:

• Afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală şi lombară, artroze, poliartroze);
• Afecţiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală);
• Afecţiuni reumatismale inflamatorii (stări algice articulare după reumatism articular acut sau după infecţii de focar);
• Afecţiuni posttraumatice (redori articulare posttraumatice, stări după operaţii pe muşchi tendoane şi oase, stări după entorse, luxaţii şi fracturi);
• Afecţiuni neurologice periferice (pareze uşoare, sechele minore după polineuropatii, sechele după poliomielită);
• Afecţiuni ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice, metroanexite cronice).




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Policlinica din Ocna Mureș a fost reabilitată și eficientizată energetic prin PNRR

Publicat

în

Policlinica din Ocna Mureș a fost modernizată și eficientizată energetic în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), investiția ridicându-se la aproximativ 5 milioane de lei. Lucrările au vizat reabilitarea clădirii și modernizarea instalațiilor, cu scopul de a reduce consumul de energie și de a îmbunătăți condițiile pentru pacienți și personalul medical.

Primăria Ocna Mureș a finalizat lucrările de modernizare a policlinicii, proiectul incluzând refacerea instalației de încălzire, modernizarea instalației electrice și a rețelei de internet, precum și reabilitarea termică a clădirii și a acoperișului.

Potrivit primarului orașului, Silviu Vințeler, investiția a fost necesară în condițiile în care instalațiile vechi generau un consum ridicat de energie. În cadrul proiectului au fost montate și panouri solare pentru prepararea apei calde.

„A fost un proiect prin PNRR, deci pe fonduri europene. A fost refăcută instalația de căldură, instalația electrică, tot ce înseamnă rețeaua de internet, anveloparea exterioară și inclusiv partea de acoperiș. Noi am făcut această investiție pentru că centralele vechi erau foarte energofage, iar prin această investiție s-au montat și panouri solare pentru apă caldă”, a declarat primarul Silviu Vințeler pentru ziarulunirea.ro.

Centrul de Permanență, un serviciu important pentru comunitate

În Policlinica din Ocna Mureș își desfășoară activitatea medici de familie, medici stomatologi și specialiști din mai multe domenii, care oferă consultații pacienților din oraș și din localitățile învecinate.

În clădire funcționează și Centrul de Permanență, care asigură asistență medicală în afara programului obișnuit al cabinetelor de medicină de familie. Cazurile care necesită îngrijiri medicale mai complexe sunt direcționate către unitățile medicale din Aiud.

„Avem Centrul de Permanență care funcționează de la ora 15:00 până dimineața și asigură permanența pentru tot ce este necesar în orașul Ocna Mureș, pentru toate cazurile mai ușoare, iar cazurile mai complicate sunt trimise la Aiud”, a precizat edilul.

Policlinica are o adresabilitate ridicată, pacienții având acces la mai multe specialități medicale, printre care cardiologia și pediatria. Cele mai multe consultații sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, însă anumite servicii sunt oferite și contra cost.

Noi investiții, în discuție pentru extinderea serviciilor medicale

Administrația locală are în vedere și noi investiții pentru dezvoltarea serviciilor medicale din Ocna Mureș. Potrivit primarului, au avut loc discuții cu reprezentanții Consiliului Județean Alba și ai Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia privind extinderea secției externe care funcționează în fostul spital al orașului.

În prezent, aici funcționează secții de medicină internă, ginecologie și pediatrie, iar planurile administrației locale vizează extinderea activității și înființarea a încă trei secții de specialitate.

De asemenea, la etajul al doilea al clădirii este analizată posibilitatea amenajării unui spital de recuperare care să deservească locuitorii din zona Ocna Mureș – Aiud.

„Discuția cu Consiliul Județean și Spitalul Județean a fost să extindem secția externă care funcționează în vechiul spital al orașului. Acolo, la secția externă, avem trei secții: internă, ginecologie și pediatrie. Discuția cu directoarea Spitalului Județean și cu președintele Consiliului Județean a fost să extindem aceste trei secții și să mai înființăm încă trei secții de specialitate. Iar la etajul al doilea avem discuții pentru înființarea unui spital de recuperare pentru zona Ocna Mureș și Aiud”, a declarat, în final, primarul Silviu Vințeler.




Citește mai mult

Administrație

Bozdog Adela, propusă de CJ Alba ca nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor de la Băile Sărate Ocna Mureș

Publicat

în

Consiliul Județean Alba urmează să desemneze un nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea „Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș SA”, după expirarea mandatului de patru ani al actualului reprezentant. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 august 2026.

Mandatul doamnei Găiseanu Dana, desemnată prin Hotărârea Consiliului Județean Alba nr. 222 din 25 august 2022, se încheie la data de 24 august 2026, după o perioadă de patru ani de la semnarea contractului. În acest context, administrația județeană propune numirea unei noi persoane care să reprezinte interesele Județului Alba în cadrul acționariatului.

Potrivit referatului de aprobare a proiectului de hotărâre, propunerea pentru noul mandat este doamna Bozdog Adela. Decizia vine în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care impune desemnarea unui nou reprezentant la expirarea mandatului anterior.

Societatea „Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A.” funcționează ca societate pe acțiuni de tip închis, având ca acționari Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Alba și Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Ocna Mureș. Sediul social se află în Ocna Mureș, pe strada Fabricii nr. 12, iar societatea este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J2022001054011, C.I.F. RO 46589673.

Obiectul principal de activitate al societății îl constituie administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, iar complexul pe care îl gestionează – Baza de Tratament și Agrement din Ocna Mureș – include o gamă variată de facilități: bază de agrement, sală de fitness, restaurant, birouri, săli de tratamente terapeutice, recuperare medicală, înfrumusețare și sănătate, magazine de echipamente și produse balneare și cosmetice, piscină și locuri de joacă pentru copii. Această diversitate conferă societății o complexitate deosebită și o importanță strategică pentru turismul și sănătatea publică din regiune.

Desemnarea noului reprezentant se face în baza prevederilor art. 46^1 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care acordă unităților administrativ-teritoriale competența de a numi reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor și de a le aproba mandatul. Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere al societății, iar atribuțiile acesteia sunt stabilite de acționari prin Actul constitutiv.

Totodată, potrivit art. 175 și art. 176 din O.U.G. nr. 57/2019 (Codul administrativ), reprezentarea intereselor unității administrativ-teritoriale în societăți se realizează de către persoana desemnată prin hotărâre a consiliului județean, cu respectarea regimului incompatibilităților.

Rămâne de văzut dacă propunerea va primi votul favorabil al consilierilor județeni în ședința de joi, 26 august 2026, iar noul mandat va intra în vigoare imediat după aprobare.




Citește mai mult

Administrație

Băile Sărate Ocna Mureș se extind. Peste 500 de vestiare noi vor fi amenajate pentru turiști

Publicat

în

Băile Sărate Ocna Mureș trec printr-o nouă etapă de extindere, în contextul creșterii numărului de turiști. La complexul balnear se lucrează la amenajarea unui nou etaj, unde vor fi construite între 500 și 600 de vestiare, dotate cu dușuri și cabine de schimb.

Investiția este finanțată din fondurile Societății Băile Sărate S.A., compania care administrează complexul, și are ca obiectiv creșterea confortului și a capacității pentru clienți. După finalizarea lucrărilor, numărul total de locuri în vestiare ar urma să ajungă la aproximativ 1.500-1.600.

„Avem nevoie de mai multe vestiare”

Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, spune că extinderea a devenit necesară ca urmare a numărului ridicat de clienți înregistrat în ultimii ani.

„Având în vedere numărul mare de clienți pe care l-am avut în ultima perioadă, în ultimii trei ani, împreună cu directorul și Consiliul de Administrație al Societății Băilor Sărate, am ajuns la concluzia că avem nevoie de mai multe vestiare”, a declarat edilul pentru ziarulunirea.ro.

Potrivit acestuia, noul etaj va cuprinde între 500 și 600 de locuri de vestiar, precum și spațiile necesare pentru schimb și dușuri.

„În final, vor fi amenajate 500-600 de vestiare, cu dușuri și cabine de schimb, tot ceea ce este necesar pentru confortul clienților. Se va construi încă un etaj, unde vor fi amenajate aceste 500-600 de locuri de vestiar”, a explicat Silviu Vințeler.

Două scări suplimentare și acces direct către plajă

Proiectul prevede și realizarea a două scări suplimentare pentru accesul la noul etaj. Acestea au fost prevăzute în proiect și autorizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Totodată, va fi amenajată o scară care va asigura accesul direct către zona de „plajă”, destinată utilizării în sezonul cald. În perioada rece, accesul către noile spații va fi realizat prin scările interioare.

Complexul are în prezent aproximativ 1.000 de locuri în vestiare

În prezent, Băile Sărate Ocna Mureș dispun de aproximativ 1.000 de locuri în vestiare. Potrivit administrației, capacitatea existentă devine insuficientă în perioadele cu afluență mare de turiști.

„Vestiarele au undeva în jur de 1.000 de locuri, dar sunt câteodată insuficiente. Și atunci am ajuns la concluzia că încă 500-600 de vestiare sunt necesare. Bazinele sunt generoase, sunt foarte mari și nu dau impresia de aglomerație, însă vestiarele sunt destul de aglomerate”, a precizat primarul.

După finalizarea lucrărilor, capacitatea totală a vestiarelor ar urma să ajungă la aproximativ 1.500-1.600 de locuri.

Investiție finanțată de societatea care administrează complexul

Lucrările sunt finanțate din fondurile Societății Băile Sărate S.A., compania care administrează complexul balnear. Acționarii societății sunt Consiliul Județean Alba și orașul Ocna Mureș, fiecare cu câte 50% din participație.

„Investiția este finanțată de societatea care administrează Băile Sărate, Societatea Băile Sărate S.A., unde parteneri sunt Consiliul Județean Alba, cu 50%, și orașul Ocna Mureș, cu 50%”, a mai declarat Silviu Vințeler.

Termenul estimat pentru finalizarea investiției este noiembrie 2026.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures