Actualitate
Șapte bărbați din Ocna Mureș și Unirea surprinși de jandarmii din Aiud în timp ce pescuiau ilegal în apele râului Mureș
În urma desfășurării unor acțiuni punctuale pentru combaterea braconajului piscicol pe râul Mures, în zona localității Ocna Mures, echipaje de jandarmi ale Detașamentului de Jandarmi Aiud, au depistat 7 persoane care pescuiau fără a deține documente legale.
Cei 7 bărbați din localitățile Unirea și Ocna Mureș printre care un minor, au fost observați în decursul zilei de marți, 26 noiembrie, a.c. în timp ce pescuiau, fără să dețină permis sau autorizație de pescuit. Aceștia au fost sancționați în baza prevederilor O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura cu amenzi contravenționale în valoare totală de 5.100 și trei avertismente.
Ținem să precizăm faptul că, acțiunile pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, cât și a comercializării ilegale vor continua și în perioada următoare.
Pentru a preveni apariţia unor astfel de fapte reamintim cetăţenilor prevederi ale O.U.G. 23/2008 – actualizată – privind pescuitul şi acvacultura: fapta de “neprezentare a permisului, licenţei sau autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite să constate contravenţiile/infracţiunile ” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei. De altfel, „constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei și cu reținerea și suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizației, după caz- pescuitul cu lanseta folosind plasă monofilament”.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Bărbat de 42 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,05 mg/l, pe strada Nicolae Iorga
La data de 28 iunie 2026, în jurul orei 20.50, polițiștii din orașul Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe strada Nicolae Iorga din oraș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din orașul Ocna Mureș.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 1,05 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Incendiu izbbucnit la o anexă gospădărească, pe strada Abatorului. Au intervenit pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș
Pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș au fost solicitați să intervină, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, pe strada Abatorului din Ocna Mureș.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în Ocna Mures, str. Abatorului. Din informațiile preliminare incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor și SVSU Ocna Mureș”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii incendiului, acesta se manifestă la o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 40 mp. La momentul de față incendiul este stins. Se intervine pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul al III-lea al unui bloc situat pe strada Aleea Independenței, din Ocna Mureș. În prezent un echipaj medical execută manavre de resuscitare.

„În această după-amiază, în jurul orei 17.30, un bărbat, în vârstă de 70 de ani, ar fi căzut de la etajul III al unui imobil situat pe strada Aleea Independenței din orașul Ocna Mureș. Acesta a fost preluat de echipajele medicale, care, în prezent, efectuează manevrele de resuscitare”, a transmis IPJ Alba.
UPDATE: „Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a mai transmis IPJ Alba.
-
Actualitateacum o săptămânăFemeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 7 zileTânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Actualitateacum 12 luniURARI, FELICITARI şi MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 6 zileUn bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș