Rămâi conectat

Sport

Remiză amicală, după o partidă spectaculosă: CS Ocna Mureș – Mureșul Luduș 2-2 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a remizat astăzi într-o partidă amicală disputată în compania celor de la Mureșul Luduș, scor 2-2 (1-0), la finele unei întâlniri în care a condus în două rânduri, dar a fost egalată din lovituri de pedeapsă.

Ocnamureșenii au deschis scorul prin Dandoș (32), la o pasă în diagonală trimisă de Vaidasigan, acesta fiind scorul pauzei.
În minutul 70, foștii adversari al Vințului în meciul de baraj au egalat dintr-o lovitură de pedeapsă, pentru ca peste 4 minute Soda să preia avantajul grație reușitei semnate de Tudor Cristea, din pasa lui Dandoș. Egalitatea a fost restabilită în minutul 87 dintr-o altă lovitură de pedeaspă.
CS Ocna Mureș: Țiboc – Pirosca, Rațiu, Căt. Ivașcu, Vaidasigan, Olar, A. Gabor, Cotoară, Dandoș,  T. Cristea, Cocis Rezerve: Decean, Csegoldi, Miclea, Bălțat, Sanislav Antrenori: Ionuț Pereat si Ovidiu Maier.

Pe lângă cele două goluri marcate de Soda, au ratat singuri cu portarul Cocis (în prima repriză) și Cotoară (repriza a doua) și în 3 situații de contraatac supranumeric nu am reușit pasa decisivă sau finalizare… Per ansamblu un joc bun de pregătire cu ocupanta locului secund din liga 4 Mureș… dar, când îți bați joc de ocazii, fotbalul te pedepsește întotdeauna!„, a transmis Sorin Corpodean președintele CS Ocna Mureș.

Sursa foto: Soda Ocna Mureș


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Sport

Teodora Damian, handbalista originară din Războieni-Cetate, MVP-ul Trofeului Carpați Niro la tineret feminin

Publicat

în

Handbalista Teodora Damian, originară din Războieni Cetate, a avut evoluții remarcabile la Trofeul Carpați Niro la tineret feminin, de la Târgu Mureș.

Jucătoarea originară din Alba a fost desemnată MVP-ul turneului, fiind și golgheterul reprezentativei tricolore, cu 18 reușite în 3 partide, în plus fiin desemnată și cea mai bună jucătoare a confruntărilor cu Polonia (5 goluri) și Danemarca (8 goluri)! Sunt performanțe remarcabile care dovedesc potențialul uriaș al echipierei formației Minaur Baia Mare

Naţionala de handbal feminin tineret a României a încheiat, participarea la Trofeul Carpaţi, cu un bilanţ de două victorii şi o remiză, la fel ca Danemarca. Danemarca şi România împart primele două locuri, ambele cu câte 5 puncte, urmate de Polonia (2) şi Croaţia (0). Rezultatele turneului: Danemarca – Croaţia 29-20, România – Polonia 32-28, Polonia – Danemarca 21-29, România – Croaţia 32-23, Croaţia – Polonia 19-21 şi Danemarca – România 24-24.

Teodora a revenit pe teren la începutul anului după ce în septembrie a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate la ligamentele cotului drept (cel de aruncare), urmată de 4 luni de recuperare

„Diamantul” din Alba este o obișnuită a loturilor „tricolore”, va împlini 20 de ani în luna decembrie și din 2024 evoluează pentru Minaur Baia Mare (locul 7 în Liga Florilor). În primul sezon a reușit să marcheze 31 de goluri în 20 de partide, iar apoi a intervenit acea accidentare și perioada de recuperare. În stagiunea curentă a cunoscut și botezul competiților continentale, în European League, cu 6 reușite.

Anul trecut, la Campionatul European Under 19 a fost cea mai bună jucătoare a României, fiind a treia în topul marcatoarelor, cu 62 de goluri înscrise în 8 meciuri. După aceste evoluții excelente a venit o convocare onorantă la o acțiune a naționalei României de seniori, pentru un stagiu de pregătire.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Teodora Damian, handbalista originară din Războieni-Cetate, convocată la naționala României de tineret

Publicat

în

Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, a fost convocată pentru a acțiune a echipei naționale de tineret a României, din luna martie. Teo a revenit pe teren după ce în septembrie a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate la ligamentele cotului drept (cel de aruncare), urmată de 4 luni de recuperare.

„Diamantul” din Alba este o obișnuită a loturilor „tricolore”, va împlini 20 de ani în luna decembrie și din 2024 evoluează pentru Minaur Baia Mare (locul 7 în Liga Florilor). În primul sezon a reușit să marcheze 31 de goluri în 20 de partide, iar apoi a intervenit acea accidentare și perioada de recuperare. În stagiunea curentă a cunoscut și botezul competiților continentale, în European League, cu 6 reușite.

Anul trecut, la Campionatul European Under 19 a fost cea mai bună jucătoare a României, fiind a treia în topul marcatoarelor, cu 62 de goluri înscrise în 8 meciuri. După aceste evoluții excelente a venit o convocare onorantă la o acțiune a naționalei României de seniori, pentru un stagiu de pregătire.

Naționala de handbal a României, categoria tineret, are planificate, în perioada 1-7 martie, un stagiu de pregătire centralizată în Mioveni și un turneu de verificare în Budapesta (Ungaria). La turneul din Ungaria, România va întâlni reprezentativele similare din Ungaria (5 martie, ora 19.00), Germania (6 martie, 16.30) și China (7 martie, 12.30).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Ocnamureșanul Lorand Șipoș a promovat în lotul de arbitrii pentru Liga a 3-a

Publicat

în

Ocnamureșeanul Lorand Șipoș s-a clasat pe locul 4 la concursul de promovare organizat de CCA și a reușit astfel să acceadă în lotul Ligii a 3-a.

„O performanță care confirmă munca, seriozitatea și pasiunea cu care Lorand tratează această activitate. Felicitări și mult succes în continuare pe drumul performanței”, este mesajul Comisiei Județene a Arbitrilor Alba (președinte Alexandru Vodă).

Este un alt motiv de satisfacție pentru arbitrajul județean după ce zlătneanul Darius Iviniș a fost delegat în această săptămână, în grupele Cupei României, la confruntarea CS Dinamo – Dinamo. Totodată, arbitrii asistenți Claudiu Dorobanțu (Cugir, 20 de ani), Gabriel Leahu (Ocna Mureș, 23 de ani) și Elisabeta Sunzuiană (Alba Iulia, 22 de ani) vor participa, în perioada 3-5 noiembrie, Cursurile Introductive și de Consolidare, desfășurate la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.

Conform informațiilor publicate pe site-ul Comisiei Centrale a Arbitrilor, județul Alba este reprezentat la nivel național de 9 arbitri, după cum urmează: *Liga 1: Alexandru Vodă (Alba Iulia) – asistent; *Liga 2: Darius Florin Iviniș (Zlatna), Andrei Vladimir Nagy (Măhăceni), Daniel Nistor (Zlatna) – asistent; *Liga 3: Radu Scrob (Alba Iulia), Daniel Popa (Câmpeni) – asistent, Răzvan Voicu (Cugir) – asistent, Nectarie Leahu (Ocna Mureș) – asistent, Lorand Șipoș (Ocna Mureș).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures