Rămâi conectat

Administrație

Primarul orașului Ocna Mureș cere deputatului PSD Ioan Dîrzu sprijin pentru finalizarea Bazei de tratament și a stației de recristalizare a sării

Publicat

în

Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, a transmis o scrisoare deputatului PSD Ioan Dîrzu, în care solicită sprijin pentru Baza de tratament  și stația de recristalizare a sării. O publicăm și noi integral.

Având în vedere vizita pe care ați efectuat-o în data de 16 ianuarie 2019 la Primăria orașului Ocna Mureș, discuțiile pe care le-ați avut cu primarul orașului Ocna Mureș, domnul Silviu Vințeler, declarațiile dumneavoastră postate pe o rețea de socializare referitoare la proiecte care pot fi susținute de Guvernul României pentru dezvoltarea durabilă a urbei, intenția dumneavoastră de a susține pe viitor, din poziția pe care o aveți în Parlamentul României, investițiile în acest oraș, vă solicit sprijinul pentru următoarele două proiecte care sunt vitale pentru existența economică și socială a orașului Ocna Mureș.

• Stația de recristalizare a sării

Orașul Ocna Mureș, așa cum probabil știți, are resurse enorme de sare. Dacă cele din Câmpul de sonde din centrul orașului nu mai pot fi exploatate din motive evidente de siguranță, cele din Câmpul de sonde Războieni-Cetate reprezintă o oportunitate pentru economia orașului Ocna Mureș. Având un zăcământ de sare de câteva zeci de milioane de tone, Câmpul de sonde din Războieni-Cetate poate extrage cantități însemnate de sare de aceeași puritate (peste 99%) ca cea din Ocna Mureș. Puritatea sării de Ocna Mureș este un punct forte în calculul rentabilității unei astfel de investiții și, economic vorbind, este normală prelucrarea ei din saramură (procedeu de extragere a sării) cât mai aproape de locul extracției pentru reducerea costurilor de producție.

De mai bine de 15 ani se încearcă ridicarea unei unități economice care să extragă sarea din saramură. S-au demarat proiecte ale Salinei Ocna Mureș, proiecte private, proiecte pe fonduri europene. Toate acestea s-au lovit de obtuzitatea factorilor decidenți din acele momente s-au au fost blocate din fașă. S-a justificat că nu e rentabil (atunci cum ar fi rentabil să duci saramura din câmpul de sonde din Războieni-Cetate în altă parte ca să extragi sarea?), s-a invocat lipsa de fonduri (cum poți justifica lipsa de fonduri la o investiție pe fonduri europene?), alte și alte motive. Toate acestea au dus în final la blocarea oricărui proiect referitor la o stație de recristalizare a sării aici, în Ocna Mureș. Valoarea  investiției este de aproximativ 10 milioane de euro.

În afară de beneficiile economice asupra economiei orașului, o astfel de investiție creează locuri de muncă, asigură o dezvoltare socială normală a comunității, pune în valoare resurse economice enorme ale zonei. Este cel puțin ironic, pentru locuitorii orașului Ocna Mureș să stea pe milioane de tone de sare, dar sarea cumpărată din magazine să fie extrasă de la Cacica sau de la Dej.

Stația de recristalizare a sării în orașul Ocna Mureș este o necesitate pentru ceea ce oferă orașul economiei naționale. Nu este un moft local sau al vreunui partid aflat sau nu vremelnic la putere. Nu reprezintă o altă doar o altă investiție, ci o necesitate imperativă pentru dezvoltarea economică a orașului Ocna Mureș.

În consecință vă solicităm să efectuați demersurile necesare pentru cuprinderea acestei investiții în Bugetul național pentru anul 2019. În cazul în care ea nu va fi cuprinsă în anul 2019 vă solicităm să ne comunicați justificarea refuzului factorilor decidenți de a realiza Stația de recristalizare a sării în orașul Ocna Mureș.

Baza de tratament Ocna Mureș

            Orașul Ocna Mureș are un istoric de peste o sută de ani în tratarea medicală de afecțiuni folosind resursele naturale ale zonei, respectiv apa sărată. Băile Sărate au fost construite la sfârșitul secolului 19 și timp de peste un secol au reprezentat a doua opțiune națională pentru tratamente balneare.

            Modul și motivele dispariției lor la începutul anilor 2000 reprezintă un alt subiect (care poate fi discutat de o altă putere în stat, atât cât mai există și aceasta).

            Având un brand național care nu a fost uitat (Băile Sărate Ocna Mureș), cu resurse naturale aproape inepuizabile (sute de milioane de tone de sare aproape pură) având efecte pozitive excepționale asupra sănătății oamenilor (în perioada interbelică se tratau aici, anual, cu succes, peste 30.000 de persoane cu afecțiuni medicale, inclusiv mulți străini) Baza de tratament reprezintă inima economică a acestei comunități. Acest obiectiv nu rezolvă doar chestiuni medicale, ci realizează și dezvoltarea economică pe orizontală. Prestări servicii (transport persoane, cazare, alimentație publică), comerț, producție, servicii medicale extinse pentru comunitate, toate sunt în strânsă interdependență cu existența Bazei de tratament.

            Nu se crează doar locuri de muncă în sistemul medical, apar oportunități de investiție și dezvoltare în aproape orice domeniu. Se realizează promovare în turismul medical, se promovează în final România, cu ce are ea bun și durabil.

            Sănătatea oamenilor nu poate fi în niciun fel condiționată de decizii politice sau administrative. Ea este (sau ar trebui să fie) poate cel mai important obiectiv de îndeplinit pentru o guvernare, locală sau națională. Investițiile în acest domeniu trebuie (nu doar ar trebui) să fie semnificative, repartizate echitabil (și nu pe alte criterii) pe întreg teritoriul național, pentru că toți locuitorii României au dreptul de a beneficia de asistență medicală corespunzătoare. În aceste condiții negarea ori ignorarea resurselor naturale cu efect terapeutic echivalează cu a susține că cetățenii nu au dreptul la tratament medical.

            Așa cum probabil ați aflat, Consiliul Local Ocna Mureș în asociere cu Consiliul Județean Alba, au demarat deja construirea Bazei de tratament, investiție în valoare de peste 27.000.000 lei. Pentru bugetul orașului Ocna Mureș această sumă este foarte mare. Nu este de nesuportat, dar efortul financiar afectează alte investiții necesare în oraș. Acest obiectiv nu se adresează doar locuitorilor orașului Ocna Mureș. Se adresează oricărui cetățean al României, oricărei persoane de oriunde din lumea asta care are nevoie de tratamentele specifice oferite de Baza de tratament. De aceea considerăm că este de interes național realizarea acestei investiții.

            Având în vedere cele prezentate mai sus, vă solicităm să realizați demersurile necesare pentru a spirijini financiar această investiție de către Guvernul României prin Bugetul național pentru anul 2019. În cazul în care acesta nu va fi cuprins în anul 2019 vă solicităm să ne comunicați justificarea refuzului factorilor decidenți de a sprijini realizarea Bazei de tratament Ocna Mureș.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Policlinica din Ocna Mureș a fost reabilitată și eficientizată energetic prin PNRR

Publicat

în

Policlinica din Ocna Mureș a fost modernizată și eficientizată energetic în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), investiția ridicându-se la aproximativ 5 milioane de lei. Lucrările au vizat reabilitarea clădirii și modernizarea instalațiilor, cu scopul de a reduce consumul de energie și de a îmbunătăți condițiile pentru pacienți și personalul medical.

Primăria Ocna Mureș a finalizat lucrările de modernizare a policlinicii, proiectul incluzând refacerea instalației de încălzire, modernizarea instalației electrice și a rețelei de internet, precum și reabilitarea termică a clădirii și a acoperișului.

Potrivit primarului orașului, Silviu Vințeler, investiția a fost necesară în condițiile în care instalațiile vechi generau un consum ridicat de energie. În cadrul proiectului au fost montate și panouri solare pentru prepararea apei calde.

„A fost un proiect prin PNRR, deci pe fonduri europene. A fost refăcută instalația de căldură, instalația electrică, tot ce înseamnă rețeaua de internet, anveloparea exterioară și inclusiv partea de acoperiș. Noi am făcut această investiție pentru că centralele vechi erau foarte energofage, iar prin această investiție s-au montat și panouri solare pentru apă caldă”, a declarat primarul Silviu Vințeler pentru ziarulunirea.ro.

Centrul de Permanență, un serviciu important pentru comunitate

În Policlinica din Ocna Mureș își desfășoară activitatea medici de familie, medici stomatologi și specialiști din mai multe domenii, care oferă consultații pacienților din oraș și din localitățile învecinate.

În clădire funcționează și Centrul de Permanență, care asigură asistență medicală în afara programului obișnuit al cabinetelor de medicină de familie. Cazurile care necesită îngrijiri medicale mai complexe sunt direcționate către unitățile medicale din Aiud.

„Avem Centrul de Permanență care funcționează de la ora 15:00 până dimineața și asigură permanența pentru tot ce este necesar în orașul Ocna Mureș, pentru toate cazurile mai ușoare, iar cazurile mai complicate sunt trimise la Aiud”, a precizat edilul.

Policlinica are o adresabilitate ridicată, pacienții având acces la mai multe specialități medicale, printre care cardiologia și pediatria. Cele mai multe consultații sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, însă anumite servicii sunt oferite și contra cost.

Noi investiții, în discuție pentru extinderea serviciilor medicale

Administrația locală are în vedere și noi investiții pentru dezvoltarea serviciilor medicale din Ocna Mureș. Potrivit primarului, au avut loc discuții cu reprezentanții Consiliului Județean Alba și ai Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia privind extinderea secției externe care funcționează în fostul spital al orașului.

În prezent, aici funcționează secții de medicină internă, ginecologie și pediatrie, iar planurile administrației locale vizează extinderea activității și înființarea a încă trei secții de specialitate.

De asemenea, la etajul al doilea al clădirii este analizată posibilitatea amenajării unui spital de recuperare care să deservească locuitorii din zona Ocna Mureș – Aiud.

„Discuția cu Consiliul Județean și Spitalul Județean a fost să extindem secția externă care funcționează în vechiul spital al orașului. Acolo, la secția externă, avem trei secții: internă, ginecologie și pediatrie. Discuția cu directoarea Spitalului Județean și cu președintele Consiliului Județean a fost să extindem aceste trei secții și să mai înființăm încă trei secții de specialitate. Iar la etajul al doilea avem discuții pentru înființarea unui spital de recuperare pentru zona Ocna Mureș și Aiud”, a declarat, în final, primarul Silviu Vințeler.




Citește mai mult

Administrație

Bozdog Adela, propusă de CJ Alba ca nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor de la Băile Sărate Ocna Mureș

Publicat

în

Consiliul Județean Alba urmează să desemneze un nou reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea „Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș SA”, după expirarea mandatului de patru ani al actualului reprezentant. Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 august 2026.

Mandatul doamnei Găiseanu Dana, desemnată prin Hotărârea Consiliului Județean Alba nr. 222 din 25 august 2022, se încheie la data de 24 august 2026, după o perioadă de patru ani de la semnarea contractului. În acest context, administrația județeană propune numirea unei noi persoane care să reprezinte interesele Județului Alba în cadrul acționariatului.

Potrivit referatului de aprobare a proiectului de hotărâre, propunerea pentru noul mandat este doamna Bozdog Adela. Decizia vine în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care impune desemnarea unui nou reprezentant la expirarea mandatului anterior.

Societatea „Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A.” funcționează ca societate pe acțiuni de tip închis, având ca acționari Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Alba și Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Ocna Mureș. Sediul social se află în Ocna Mureș, pe strada Fabricii nr. 12, iar societatea este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J2022001054011, C.I.F. RO 46589673.

Obiectul principal de activitate al societății îl constituie administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, iar complexul pe care îl gestionează – Baza de Tratament și Agrement din Ocna Mureș – include o gamă variată de facilități: bază de agrement, sală de fitness, restaurant, birouri, săli de tratamente terapeutice, recuperare medicală, înfrumusețare și sănătate, magazine de echipamente și produse balneare și cosmetice, piscină și locuri de joacă pentru copii. Această diversitate conferă societății o complexitate deosebită și o importanță strategică pentru turismul și sănătatea publică din regiune.

Desemnarea noului reprezentant se face în baza prevederilor art. 46^1 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, care acordă unităților administrativ-teritoriale competența de a numi reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor și de a le aproba mandatul. Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere al societății, iar atribuțiile acesteia sunt stabilite de acționari prin Actul constitutiv.

Totodată, potrivit art. 175 și art. 176 din O.U.G. nr. 57/2019 (Codul administrativ), reprezentarea intereselor unității administrativ-teritoriale în societăți se realizează de către persoana desemnată prin hotărâre a consiliului județean, cu respectarea regimului incompatibilităților.

Rămâne de văzut dacă propunerea va primi votul favorabil al consilierilor județeni în ședința de joi, 26 august 2026, iar noul mandat va intra în vigoare imediat după aprobare.




Citește mai mult

Administrație

Băile Sărate Ocna Mureș se extind. Peste 500 de vestiare noi vor fi amenajate pentru turiști

Publicat

în

Băile Sărate Ocna Mureș trec printr-o nouă etapă de extindere, în contextul creșterii numărului de turiști. La complexul balnear se lucrează la amenajarea unui nou etaj, unde vor fi construite între 500 și 600 de vestiare, dotate cu dușuri și cabine de schimb.

Investiția este finanțată din fondurile Societății Băile Sărate S.A., compania care administrează complexul, și are ca obiectiv creșterea confortului și a capacității pentru clienți. După finalizarea lucrărilor, numărul total de locuri în vestiare ar urma să ajungă la aproximativ 1.500-1.600.

„Avem nevoie de mai multe vestiare”

Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, spune că extinderea a devenit necesară ca urmare a numărului ridicat de clienți înregistrat în ultimii ani.

„Având în vedere numărul mare de clienți pe care l-am avut în ultima perioadă, în ultimii trei ani, împreună cu directorul și Consiliul de Administrație al Societății Băilor Sărate, am ajuns la concluzia că avem nevoie de mai multe vestiare”, a declarat edilul pentru ziarulunirea.ro.

Potrivit acestuia, noul etaj va cuprinde între 500 și 600 de locuri de vestiar, precum și spațiile necesare pentru schimb și dușuri.

„În final, vor fi amenajate 500-600 de vestiare, cu dușuri și cabine de schimb, tot ceea ce este necesar pentru confortul clienților. Se va construi încă un etaj, unde vor fi amenajate aceste 500-600 de locuri de vestiar”, a explicat Silviu Vințeler.

Două scări suplimentare și acces direct către plajă

Proiectul prevede și realizarea a două scări suplimentare pentru accesul la noul etaj. Acestea au fost prevăzute în proiect și autorizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Totodată, va fi amenajată o scară care va asigura accesul direct către zona de „plajă”, destinată utilizării în sezonul cald. În perioada rece, accesul către noile spații va fi realizat prin scările interioare.

Complexul are în prezent aproximativ 1.000 de locuri în vestiare

În prezent, Băile Sărate Ocna Mureș dispun de aproximativ 1.000 de locuri în vestiare. Potrivit administrației, capacitatea existentă devine insuficientă în perioadele cu afluență mare de turiști.

„Vestiarele au undeva în jur de 1.000 de locuri, dar sunt câteodată insuficiente. Și atunci am ajuns la concluzia că încă 500-600 de vestiare sunt necesare. Bazinele sunt generoase, sunt foarte mari și nu dau impresia de aglomerație, însă vestiarele sunt destul de aglomerate”, a precizat primarul.

După finalizarea lucrărilor, capacitatea totală a vestiarelor ar urma să ajungă la aproximativ 1.500-1.600 de locuri.

Investiție finanțată de societatea care administrează complexul

Lucrările sunt finanțate din fondurile Societății Băile Sărate S.A., compania care administrează complexul balnear. Acționarii societății sunt Consiliul Județean Alba și orașul Ocna Mureș, fiecare cu câte 50% din participație.

„Investiția este finanțată de societatea care administrează Băile Sărate, Societatea Băile Sărate S.A., unde parteneri sunt Consiliul Județean Alba, cu 50%, și orașul Ocna Mureș, cu 50%”, a mai declarat Silviu Vințeler.

Termenul estimat pentru finalizarea investiției este noiembrie 2026.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures