ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures

Acasă » Administrație » Primăria din Ocna Mureș a depus la ADR Centru un proiect de 3 milioane de euro pentru reconstruirea Băilor Sărate

Primăria din Ocna Mureș a depus la ADR Centru un proiect de 3 milioane de euro pentru reconstruirea Băilor Sărate

Publicat în 25.11.2016 la ora 8:39

silviu-vinteler-primar-ocna-mures-apr-2016Primăria orașului Ocna Mureș a depus ieri, 24 noiembrie 2016, la ADR Centru, proiectul „Regenerare teren industrial dezafectat prin construirea de alei pietonale, spații verzi, amenajare spații de joacă și recreere și introducerea în circuitul spațiilor destinate activităților recreative cotidiene din orașul Ocna Mureș”.

Reconstruirea Băilor Sărate a constituit, încă din campania electorală din vara lui 2016, un obiectiv central, prioritar pentru dezvoltarea orașului Ocna Mureș. Tradiția și renumele Băilor Sărate nu pot să dispară. Complexul de tratament reprezintă evident un reper important în revigorarea economică a orașului și repoziționarea sa ca un important centru medical din centrul țării.

Reconstruirea Băilor Sărate a început prin realizarea studiilor de fezabilitate și a proiectului tehnic, încă din 2014. Reabilitarea terenului industrial dezafectat este primul pas în construirea integrală a Băilor Sărate.

„Ne dorim ca acest Complex să fie cât mai apropiat de facilitățile de recreere oferite turiștilor de vechile Băi Sărate. Și să aducem și ceva în plus pentru ca de această investiție să beneficieze, ca și în trecut, inclusiv locuitorii orașului, nu doar cei ce vor veni la tratament. Vechile Băi aveau un parc mare, cu alei și bănci, aveau terenuri de sport, zone de relaxare etc. Proiectul de astăzi aduce un plus de modernism și de extindere a facilităților pe care le poate oferi un astfel de spațiu comunității. Totodată acest parc va forma împreună cu viitoarele Băi Sărate un tot unitar, așa cum a fost Complexul Băile Sărate în trecut. Reprezintă de asemenea activitățile noastre concrete pentru a îndeplini promisiunile campaniei electorale din vara acestui an” a declarat primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler.

Proiectul urmează să fie finanțat prin fonduri europene în cadrul POR 2014-2020, axa 5.2 – Regenerarea și revitalizarea zonelor urbane. Valoarea proiectului este de aproximativ 3.000.000 euro.

Acest articol a fost citit de 854 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.