Actualitate
Prefectul Gheorghe Feneşer caută soluţii pentru înfiinţarea unui centru mobil de evaluare a gradului de handicap

„Din punctul meu de vedere, nu există probleme la care nu pot fi găsite soluţii, pentru că, de foarte multe ori, cea mai importantă este deschiderea autorităţilor faţă de cetăţeni şi necazurile lor. Pentru a-i ajuta pe aceşti oameni, voi purta în primul rând o discuţie cu Consiliul Judeţean Alba, în a cărui subordine funcţionează Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Personal, mi se pare oportună înfiinţarea unui centru mobil de evaluare a persoanelor cu handicap, pentru care e necesară obţinerea unei finanţări. Voi supune proiectul atenţiei Ministerului Sănătăţii şi voi cere inclusiv colaborarea primarilor în această chestiune. Cred că înfiinţarea unui astfel de centru mobil pentru evaluarea persoanelor cu handicap este realizabilă”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.
Nu în ultimul rând, prefectul judeţului Alba a precizat că intenţionează să abordeze această temă cu specialiştii din cadrul DGASPC Alba, dar şi cu cei ai Direcţiei de Sănătate Publică, pentru identificarea modalităţii de finanţare a cheltuielilor de personal.
„Cred că personalul medical ar trebui să fie format în primul rând din tineri, pentru că în felul acesta am reuşi, cred eu, să îi stimulăm din punct de vedere profesional. Ideea de bază e aceea că o concretizare a acestui proiect ar fi cel mai bun răspuns la problemele pe care cetăţenii judeţului mi le-au adus la cunoştinţă. Indiferent de rezultat, cel mai important este să facem tot ceea ce putem pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor şi nevoilor oamenilor”, a mai adăugat prefectul judeţului Alba.
Actualitate
Incendiu, izbucnit la o locuință de pe strada Înfrățirii. Intervin pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș
Pompierii din Aiud au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Înfrățirii, în orașul Ocna Mureș.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, o ambulanță SAJ și reprezentanți ai SVSU Ocna Mureș.
Incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Echipajele au acționat pentru lichidarea focului. Nu au fost înregistrate victime.
Actualitate
Minoră de 16 ani, prinsă conducând un ATV fără permis, la Ocna Mureș
O minoră în vârstă de 16 ani, din Ocna Mureș, este cercetată penal după ce a fost depistată de polițiști conducând un ATV fără permis.
Incidentul a avut loc la data de 4 octombrie 2026, pe strada Vasile Lupu din Ocna Mureș. Polițiștii au oprit vehiculul pentru control, iar verificările au arătat că tânăra nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Actualitate
Tânăr de 24 de ani din Ocna Mureș, cercetat după ce a fost prins conducând un moped neînmatriculat
Polițiștii din Ocna Mureș au oprit pentru control, la 30 septembrie 2026, în jurul orei 18:30, un moped care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare sau înregistrare. Vehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din oraș.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era înregistrat pentru a circula pe drumurile publice.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
-
Actualitateacum 4 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 4 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 4 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș


