Atunci când administratorii comunei Hopîrta mi-au spus că la ei, în unitatea administrativă pe care o conduc, trăiește o femeie – „mamă eroină”, care a născut 15 copii, am crezut că aceasta este de etnie romă. Am presupus acest lucru ştiut fiind faptul că romii sunt oameni iubitori de copii, care pe parcursul istoriei lor seculare au demonstrat o natalitate mare. Spre surprinderea mea, primarul comunei m-a contrazis și chiar m-a dus la poarta ei, pentru a mă convinge că nu este așa.

În satul Silivaș, sat în care comunitatea romă deține un procentaj mult mai mare în rândul populaţiei decât cititorii își pot ima­gina, într-o căsuță modestă cu două camere și un fel de hol-bucătărie am avut surpriza să o cunosc pe doamna Susana Gal, o româncă pensionară, în vârstă de 65 de ani, stabilită în sat în urmă cu câțiva ani. A venit aici pentru a-și trăi bătrânețea în liniște. S-a așezat la căsuța sa împreună cu mezinul Nicolae, în vârstă de 31 de ani. Când mi-a confirmat că, într-adevăr, a născut 15 copii, din care unul a murit, și că i-a crescut așa cum a putut, împreună cu soțul ei, parcă nu-mi venea să cred. Mi se părea foarte tânără pentru avea atâtea nașteri.

„Nu vă mirați. Primul copil l-am avut la vârsta de 15 ani. M-am căsătorit legal la 14 ani. Soțul meu avea 22 de ani atunci. Ne-am iubit mult, din această cauză am și avut mulți copii”, ne-a declarat doamna Susana Gal.

Femeia, mică de statură și cu o talie pierdută de mult, un fel de jertfă pe altarul dragostei și al nașterilor repetate, nu-și mai amintea exact ordinea în care a adus pe lume copiii și nici câți nepoți are.

„Primul copil l-am avut la 15 ani, la un an de la cununia civilă. L-am botezat Marius. Acum trăiește în Câmpia Turzii, are 50 de ani și șase copii. După el au venit toți ceilalți, rând pe rând. Regret că una dintre fetițe a murit. Să nu mă întrebați câți nepoți am, că nu prea știu. Oricum sunt mulți”, ne-a spus doamna Susana Gal.

Pentru a afla câți nepoți are, am apelat la mezinul Nicolae, cel care locuiește cu ea. Am făcut un adevărat „inventar” al nepoților și am ajuns la un număr destul de mărișor. Avea 31 de nepoți, aproape cât o clasă de elevi din școala unei localități urbane.

Când am întrebat-o cum s-a descurcat cu atâția copii pe cap, nu s-a plâns. A stat un pic și s-a gândit, apoi ne-a mărturisit: „Nu a fost ușor, dar nici greu. Am muncit și eu, și soțul meu, Dan, cât am putut. Eu la Gostat, Dan la Combinatul Industria Sârmei din Câmpia Turzii. Cu banii câștigați am asigurat hainele și mâncarea. Este adevărat că pe acea vreme statul și primăria aveau grijă de familiile cu mulți copii și te mai ajutau cu ce se putea. Nu pot să spun că a fost ușor, dar când te uitai la ei, la copii, uitai și-ți vedeai de treabă. Când au crescut, au început cei mari să aibă grijă de cei mici”.

Am întrebat-o dacă au reușit să facă o reuniune, să se strângă la un loc toți, copii și nepoți. A zâmbit și ne-a mărturisit că niciodată nu s-a întâmplat acest lucru. „Nu am încercat așa ceva. Nici nu aș avea unde să-i primesc pe toți în casă. Așa cum vedeți, am doar două camere, și acestea mici. Nici la înmormântarea soțului nu au putut participa toți. Prea erau răspândiți departe”, ne-a spus zâmbind amar doamna Susana.

Prezent la discuție, primarul comunei, Augustin Popa, a spus că este de acord să-i pună la dispoziție căminul cultural al satului. Susana ne-a mărturisit că pe lângă faptul că nu ar avea unde să-şi găzduiască copiii și nepoții, nici nu ar putea să-i strângă la un loc pe toți deoarece sunt împrăștiați în patru vânturi.

„Care cum a crescut și a terminat școala și-a luat zborul. Sunt împrăș­tiați prin țară și prin străinătate. Acum stau cu Nicolae. Deocamdată este acasă, că în construcții nu se lucrează iarna, dar la primăvară va pleca și el, iar eu voi rămâne singură. Norocul este că Nicolae vine acasă în fiecare sâmbătă și mai aduce câte ceva de la oraș, că altfel nu m-aș descurca”, ne-a mărturisit doamna Susana Gal.

Problemele cu care se confruntă fiecare pensionar din România nu au ocolit-o nici pe Susana Gal. A ieșit la pensie în urmă cu câțiva ani și până nu demult a avut pensie „bunișoară”, adică în jur de 700 de lei. De câteva luni aceasta i-a scăzut la sub 500 de lei.

„Nu știu de ce, dar așa, dintr-o dată, fără să primesc o decizie, mi-au scăzut pensia cu peste 200 de lei”, ne-a spus cu regrete în glas doamna Susana. Am întrebat-o dacă nu primește de la stat ceva pentru faptul că a dat naștere la 15 copii. S-a uitat la noi și a spus că nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu, că mamele eroine erau atunci, acum nu mai există așa ceva. Când i-am spus că în Parlament există o inițiativă legislativă în acest sens, nu i-a venit să creadă și ne-a spus: „O fi, nu zic nu. Nu ar strica niște bani în plus. Eu m-aș mulțumi cu pensia mea, aia pe care am avut-o până nu mi-au redus-o”.

La plecare ne-a mulțumit că am vizitat-o, deoarece în afară de vecini, nu prea-i calcă nimeni pragul. Ne-a condus până la poartă. Curtea acoperită cu un strat subțire de zăpadă arăta în ordine, o ordine greu de întreținut pentru o femeie în vârstă și singură. Ne-am luat la revedere și ne-a rugat să-i mai facem câte o vizită, că nu i-ar strica să mai afle câte ceva de prin lume, adevăruri spuse de oameni, și nu de televiziuni.

Pe drum, vorbeam cu primarul comunei despre situația femeilor cu mulți copii și despre modul în care statul se implică în viața lor și am concluzionat că dacă nu se va face ceva în politica de încurajare a natalităţii, previziunile ca până în 2050 populația țării să scadă undeva în jur de 16 milioane vor fi certitudini.