Rămâi conectat

Actualitate

Povestea a trei copii români „repatriați“ în URSS, după ce au fost abandonați de părinți la Ocna Mureș

Publicat

în

Sute sau poate chiar mii de copii ucraineni au fost luați de ruși din teritoriile ocupate din Ucraina. Soarta lor, din informațiile care parvin este aceea a unor deportați care vor fi supuși rusificării. Această practică nu este o noutate, ea a mai fost aplicată și altor oameni vremelnic trăitori în teritoriile ocupate de ruși.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în România se aflau mii de refugiați români din Basarabia și Bucovina, care trebuiau să se „repatrieze” în URSS. Învingătoare în război, Rusia și-a impus condițiile pentru refugiații din cele două provincii istorice ale României. Aceștia trebuiau să se întoarcă în URSS. Mulți au fost deportați în Siberia.

Cei mai mulți au simțit pericolul și au încercat să evite această situație. Aceasta este și povestea familiei Nedelciu din Reni, județul Ismail, care a luat o decizie controversată: părinții au dispărut, lăsând cei 3 copii minori în grija unor cunoscuți, la Ocna Mureș. Din nefericire, nimic nu a putut opri trimiterea celor mici în URSS. Povestea lor este relatată în documente de la Arhivele Alba, din fondul Primăria Ocna Mureș. Un proces-verbal încheiat în 9 iunie 1945 atestă situația celor 3 copii rămași în grija unei alte persoane. Cei 3 frați, Mihai de 9 ani, Vasile de 7 ani și Nicolae de 4 ani, urmau să fie duși la Alba Iulia, de unde erau trimiși în URSS. Părinții celor 3, Nicolae Nedelciu și soția Marina, au plecat din comuna Ocna Mureș în ianuarie 1945 și nu mai erau de găsit. Primăria a ajutat familia la care rămăseseră copiii cu suma de 30.000 de lei.

„Cei 3 copii au fost lăsați la mine și soția mea, de către părinții lor care spuneau că merg la Alba Iulia să-și deschidă o prăvălie, apoi se vor întoarce să-și ducă lucrurile și copiii. Mi-au lăsat atunci 30.000 de lei, circa 60 de kg grâu și 2 kg ulei de mâncare. La 17 mai, comisia de control în frunte cu dl. colonel sovietic, asistat de dl. subprefect al județului și de dl. chestor al Poliției Alba mi-a cerut să vadă copiii și i-a lăsat în grija mea, comunicându-mi că peste câteva zile vor trimite mașina să ridice copiii împreună cu lucrurile”, a relatat Albert Finna, cel care avea grijă de minori, potrivit documentului citat.

În 9 iunie 1945, Primăria Ocna Mureș, „în baza dispozițiunii comandamentului sovietic Alba Iulia și a d-lui dr. Traian Breazu, avocat al județului”, scotea la licitație bunurile mobile ale familiei Nedelciu. Era vorba despre un pat din brad vopsit, o masă de fag, 6 scaune de fag, 6 tablouri cu rame, 3 bucăți galerii de aramă și un cuier de lemn. Prețul total cerut era de circa 100.000 de lei.

• Predați pe baza unui proces-verbal

Tot în 9 iunie 1945, Prefectura Județului Alba, prin Biroul Aplicării Armistițiului, transmitea Primăriei Ocna Mureș o adresă prin care se anunța că „transportul sovietic cu cetățeni va pleca peste câteva zile din Alba Iulia”. „În acest scop veți lua măsuri urgente ca cei 3 copii abandonați, cetățeni sovietici să fie trimiși la Alba Iulia la Împuternicitul Comisiei Aliate de Control Sovietic pentru repatrierea cetățenilor sovietici în URSS. Veți delega și o soră de caritate care îi va însoți până la Iași sau un agent sanitar bun”, se susținea în adresă.

Predarea efectivă a copiilor a avut loc pe 15 iunie 1945, când este încheiat un alt proces-verbal, între primarul Marian Dreghiciu și Lt. Col. I Marin, împuternicitul „Comisiunii Aliate de Control pentru repatrierea cetățenilor URSS”. „Constatăm prin prezentul proces-verbal că am găsit 3 copii părăsiți minori la cetățeanul Finna Albert și soția, în bună stare, sănătoși și am dispus să se ridice toți 3 băieții împreună cu hainele de pat și îmbrăcămintea lor și să fie transferați la Alba Iulia, unde comisia de Repatriere urmează să dispună asupra lor. Am dispus să se facă o fotografie despre ei care împreună cu actele referitoare la lichidarea cheltuielilor de întreținere a copiilor se vor trimite Prefecturei Județene care va dispune asupra acestor copii”, se precizează în procesul-verbal. Din păcate, nu se mai știe nimic despre soarta celor 3 copii, dacă au fost repatriați la Rieni și dați în grija unor rude sau pur și simplu au fost deportați în Siberia.




Actualitate

Acțiune a polițiștilor în Ocna Mureș pentru prevenirea migrației ilegale. Au fost verificați 14 cetățeni străini

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș și cei ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. În cadrul controalelor, au fost verificați 14 cetățeni străini cu drept de muncă în România, 34 de autovehicule și cinci unități de cazare.

Potrivit IPJ Alba, acțiunea a avut loc marți, 27 octombrie 2026, în intervalul orar 11:00–14:00.

Verificările privind cetățenii străini au fost efectuate prin intermediul aplicației eDAC. În urma controalelor, polițiștii nu au constatat nereguli.

De asemenea, oamenilor le-au fost reamintite normele de conviețuire socială pe care trebuie să le respecte.

Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea migrației ilegale reprezentând un obiectiv prioritar.




Citește mai mult

Actualitate

A făcut mașina praf și a fugit acasă rănit: Un tânăr fără permis din Ocna Mureș și-a abandonat autoturismul răsturnat pe DJ 107D

Publicat

în

Un tânăr de 20 de ani din Ocna Mureș, care nu deține permis de conducere, este cercetat penal după ce a fost implicat într-un accident rutier pe DJ 107D, în localitatea Hopârta, și a părăsit locul evenimentului înainte de sosirea polițiștilor.

Accidentul a fost semnalat la 26 octombrie 2026, în jurul orei 04.56, printr-un apel la 112. Apelantul a anunțat că pe DJ 107D, pe raza localității Hopârta, s-a produs un eveniment rutier, însă la fața locului nu se mai afla nicio persoană.

Polițiștii rutieri din Aiud au găsit un autoturism avariat pe sensul de mers Fărău – Ocna Mureș, fără ca vreo persoană să fie identificată în zonă.

Ulterior, conducătorul autoturismului a fost identificat la domiciliul său: un tânăr de 20 de ani din Ocna Mureș. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Aiud pentru îngrijiri medicale de specialitate și pentru stabilirea alcoolemiei, întrucât nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite.

Verificările au arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 5.000 de lei, în urma unei acțiuni a poliției în Ocna Mureș și localitățile învecinate

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș au aplicat amenzi în valoare totală de 5.095 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate pentru menținerea siguranței publice și prevenirea faptelor de violență. În cadrul controalelor, au fost verificate 97 de persoane și 87 de autovehicule, iar 25 de persoane aflate în situații conflictuale au beneficiat de consiliere.

Acțiunea a avut loc în 22 octombrie 2026, în intervalul orar 16:00–19:00, pe raza orașului Ocna Mureș și a localităților arondate.

Pentru verificarea persoanelor și a autovehiculelor, polițiștii au utilizat aplicația eDAC, în cadrul demersurilor de prevenire și combatere a faptelor ilegale.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 15 abateri contravenționale, majoritatea privind încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice. Pentru acestea, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 5.095 de lei.

Totodată, polițiștii au consiliat 25 de persoane implicate în situații conflictuale, în contextul eforturilor de prevenire a violenței și de menținere a unui climat de siguranță în comunitate.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures