ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures

Acasă » Administrație » Piața de mărfuri din Ocna Mureș, în curând într-o nouă locație

Piața de mărfuri din Ocna Mureș, în curând într-o nouă locație

Publicat în 15.05.2017 la ora 19:00

Procedurile premergătoare relocării pieței industriale de mărfuri din Ocna Mureș au intrat în linie dreaptă după ce consilierii locali au aprobat trecerea din domeniul privat al orașului Ocna Mureș în domeniul public al localității a terenurilor necesare și scoaterea la licitație a proiectării obiectivului.

Două parcele, una în suprafață de 2888 mp și alta în suprafață de 330 mp, din curtea fostului sediu al Apa CTTA Ocna Mureș au trecut în domeniul public al orașului pentru amenajarea viitoarei piețe industriale. Viitoarea piață, în suprafață de 3218 mp,  va avea două căi de acces, una de pe strada Nicolae Iorga și alta de pe strada Axente Sever.
De asemenea, a fost aprobată achiziţia publică ”Servicii de proiectare amenajare piață industrială în orașul Ocna Mureș” prin procedura  de achiziție directă, criteriul de atribuire fiind ”cel mai bun raport calitate-preț”. Valoarea estimată (fără TVA) a proiectului a fost stabilită inițial la 16.806,72 de lei.
Primăria Ocna Mureș intenționa de mai mult timp să relocheze amplasamentul pieței industriale organizate în fiecare zi de vineri pe strada Nicolae Iorga, în imediata vecinătate a pieței de alimente. Aceasta este situată deocamdată în centrul orașului, pe o arteră intens circulată, așa că primăria a căutat soluții să nu o mai țină blocată în fiecare vineri, de dis-de-dimineață până după-amiaza. Piața agroalimentară din Ocna Mureș arată mai bine după ce administrația locală a investit aici aproximativ 270.000 de lei. Au fost înlocuite rețelele de apă și canalizare, au fost îndreptate aleile betonate, iar toată suprafața pieței a fost asfaltată după îndreptare. După relocarea pieței industriale din zonă, vor demara procedurile de extindere și modernizare a parcului actual, a trotuarelor de pe strada Nicolae Iorga, în zona unde se desfășura piața de mărfuri.

Nicoleta IDITA – TOMUȚA

Acest articol a fost citit de 745 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.