Sport
Performanță istorică pentru „Soda Dragă”: CS Ocna Mureș – CSM Slatina 3-0 (2-0)
CS Ocna Mureș continuă parcursul de senzație, în Cupa României, calificându-se în grupele competiției „KO”, după un 3-0 (2-0) reușit în compania divizionarei secunde CSM Slatina, în play-off, meci la discrecția inimoasei echipe din Alba, care a făcut legea.
Cu Dan Roman la timonă, CS Ocna Mureș a reușit rezultate de pus în ramă, antrenorul ce a debutat în meserie în această vară punându-și amprenta pe rezultatele de domeniul fantasticului, victimele numindu-se CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, Unirea Ungheni și CSM Slatina.
Tragerea la sorți a celor 4 grupe ale câte 6 echipe va avea loc vineri, 30 septembrie, la ora 12.00.
Un vis frumos a continuat la Ocne și “Soda dragă” a ajuns în primele 24 de formații din țară la acest nivel. După tragerea la sorți a play-off-ului ocnamureșenii regretau că nu au căzut cu Rapid, “U” Cluj sau Petrolul Ploiești, dar acum pot primi pe “Stadionul Dragostei” alți granzi, musafiri de lux, CFR Cluj, FCSB sau CSU Craiova. Evenimentul anuluui a adus la Ocne peste 1200 de spectatori, o asistență comparabilă cu aceea din 2016 când Dinamo Old Boys a jucat pe arena unde s-a aprins prima dată nocturna în România.
Oltenii au desconsiderat competiția, mizând pe juniori și prezentându-se fără antrenorul principal Daniel Oprescu. Însă pe “alb-albaștrii’ nu i-a interesat acest lucru și au declanșat furia ofensivă, dominând copios confruntarea cu adversarul din eșalonul superior.
Ocnamureșenii domină copios și au 3 ocazii mari în primul sfert de oră: Al. Giurgiu (3) – liberă prinsă de portar, Socaci (5) – cap alături și Guț (9) – șut alături din 16 metri. Gazdele s-au dezlănțuit și mai ratează Ceaca (41) și Căt. Creț (43) – șut respins de portar.
La reluare, Al. Giurgiu (47) – lovitură liberă de la 30 de metri, parată de Velcu. Șut peste poartă Căt. Creț (50) din 13 metri. Guț (53) – a tras puțin alături, în diagonală. Ad. Coman (72) – șut din 12 metri peste. Prima ocazie a oltenilor, șut Palade (75) – scos cu piciorul de Fl. Stângă
• 1-0, MIN. 16: Ad. COMAN șut din 14 metri în dreapta portarului, după o pasă excelentă venită de la Căt. Creț
• 2-0, MIN,. 30: CEACA a reluat acrobatic, din centrul careului, la diagonala lui Ad. Coman. După reușită, atacantul a celebrat golul la gard, alături de soție și copil
• 3-0, MIN. 62: CEACA face dubla cu un șut din 10 metri, după o fază la care a contribuit Ad. Coman
Au evoluat formațiile:
CS Ocna Mureș: Fl. Stângă – Gorba (72, Bucșa), Cimpoieșu, Paleoca (72, Al. Țăranu), D. Mic – Al. Giurgiu/ cpt, Socaci (67, Cioargă) – Ad. Coman, Guț (67, D. Ghiță), Căt. Creț – Ceaca 986, Oprinca); rezerve Cadar – Roman, Coltor. Antrenor Dan Roman.
CSM Slatina: Velcu – Șubașu (88, Apipie), A. Stan, Hagiu, Al. Dinu – I. Iancu (71, Boicea), Al. Neagu (77, Grădinaru), Necșulescu/cpt, D. Ciobanu (74, Biră) – Neicu, Palade; rezerve A. Șerban, Tîrîș, Tecuceanu, Negurescu. Antrenor Constantin Grădinaru – secund.
Arbitri M. Bădoiu (Craiova), D. Lucaciu (Cluj-Napoca), D. Lar (Baia Mare); rezervă L. Rășteanu (Craiova) Observatori Șt. Szilaghi (Satu Mare), T. Biriș (Hunedoara).
Avertismente: Al. Dinu (24).
Sport
„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)
CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.
Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.
CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.
Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.
Sport
Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)
CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.
Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.
În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.
Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.
Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.
La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.
Sport
Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)
Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.
Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.
Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.
Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.
Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.
Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.
FOTO: Szilágyi Péter
-
Actualitateacum 4 luni
Femeie de 29 de ani din Ocna Mureș, condamnată la închisoare cu excutare pentru trafic de droguri, reținută de polițiști și dusă la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Accident grav, pe strada Lungă din Ocna Mureș: două persoane au ajuns la spital
-
Actualitateacum 4 luni
Tânăr de 21 de ani din Unirea, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
-
Din Județacum 6 luni
Mesaje de Florii 2025. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Știri din zonăacum 3 luni
Bărbat de 31 de ani din Noșlac, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiștii din Ocna Mureș și dus la Penitenciarul Aiud
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luni
Un bărbat de 70 de ani a decedat, după ce a căzut de la etajul III al unui bloc din Ocna Mureș



