Rămâi conectat

Sport

Pentru a evita retrogradarea, CS Ocna Mureș caută jucători în vederea întăririi lotului

Publicat

în

CS Ocna Mureș dorește cu orice preț să evite scenariul de acum două sezoane. În vara anului 2018, gruparea din orașul salin a promovat pe a treia scenă fotbalistică, însă impactul cu eșalonul superior a fost prea dur iar “alb-albaștrii” au retrogradat rapid după numai un an.

Acum două campionate, “Soda dragă”, preluată în timpul turului de Mihai Manea, după ce începuse stagiunea cu cuplul Ionuț Pereat – Ovidiu Maier, ierna pe ultima poziție a ierarhiei Seriei a 4-a, cu un singur punct (!), postura de “lanternă roșie” fiind și la finele ediției, când zestrea conținea 10 puncte deși în intersezon lotul a fost întărit considerabil (câteva nume Angeru, S. Culda, F. Morar, Cl. Marcu, P. Muntean, Coltor, Goguța, L. Dan, Bedelean)

• Trifa și G. Goronea, ultimele ținte

Astfel, oficialii ocnamureșeni încearcă să rezolve cât mai multe transferuri până în 18 ianuarie, data reluării pregătirilor, zi în care vor demara antrenamentele și celelalte două conjudețene, CSO Cugir și Unirea Alba Iulia (soarta Industriei Galda de Jos stă sub un mare semn de întrebare). Pe lista de achiziții a nou-promovatei au intrat mijlocașii Andrei Trifa (Voința Stremț, ex-Performanța Ighiu) și George Goronea (a reziliat cu CSO Cugir, mutându-se la Turda din motive familiale, acesta fiind curtat și de Sticla Arieșul), așteptându-se un răspuns până la finele săptămânii la negocierile deja demarate. Pe de altă parte, principalul deziderat în această iarnă este reprezentat de înregimentarea cât mai multor echipieri de la conjudețeana din Galda de Jos, în cazul în care aceasta va arunca “prosopul”, pe lista de așteptare fiind Frențiu, Tegbo, Cioară și Tocu (Haiduc și Căt. Suciu mai studiază și alte oferte).

În prima parte a campionatului CS Ocna Mureș a strâns, în 10 etape, numai șase puncte (victorii cu conjudețenele Unirea Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iernând pe penultima poziție a ierarhiei Seriei a 9-a din Liga a 3-a. Nou-promovata, la fel ca Industria Galda de Jos, are cele mai modeste realizări din serie în toamnă, un golaveraj 10-24, cu cel mai slab atac și cea mai permisivă defensive și trăiește emoții majore în privința obținerii permanenței pe a treia scenă, cu doar 8 jocuri rămase la dispoziție. “Alb-albaștrii” au stabilit și programul meciurilor amicale din această iarnă, 8 la număr, după cu urmează: Viitorul Cluj (juniori), în 30 ianuarie; dublă cu Măgura Cisnădie (7 și 24 februarie, formația din Sibiu urmând să susțină două jocuri și cu Unirea Alba Iulia), Unirea Ungheni (miercuri, 10 februarie), Someșul Dej (13 februarie), dublă cu Sticla Arieșul Turda (20 februarie și 6 martie), Gaz Metan Mediaș II (27 februarie).




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures