Rămâi conectat

Știri din zonă

Părintele Dumitru Giurgiu, fost preot al parohiei Noșlac timp de două decenii, a trecut la cele veșnice

Publicat

în

Părintele Dumitru Giurgiu, fost preot al parohiei Noșlac timp de două decenii, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de ieri, 5 iunie 2022.

Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Dumitru va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 7 iunie 2022, începând cu ora 12.00, la Mănăstirea Dumbrava.

Părintele Dumitru Giurgiu s-a născut la data de 8 noiembrie 1948, din părinții Roman și Sofia, fiind primul din cei șase copii ai familiei. Originar din comuna Poiana Vadului, județul Alba, a urmat primele opt clase în cadrul Școlii din localitatea natală, după care a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox de la Curtea de Argeș. Ulterior, și-a desăvârșit studiile în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În anul 1971, tânărul Dumitru s-a căsătorit cu Rafila, Dumnezeu binecuvântând căsnicia lor cu cinci copii. A fost hirotonit preot în același an pe seama parohiei Alecuș cu filia Sânbenedic, unde a slujit timp de 25 de ani. Ca păstor al acestor comunități, a avut o activitate intensă, reușind să ducă la bun sfârșit lucrările de edificare a două locașuri de cult, precum și cele ale zidirii unei case parohiale.

În anul 1996, părintele Dumitru Giurgiu s-a transferat în parohia Noșlac, protopopiatul Aiud, unde a slujit vreme de două decenii, până la pensionare. Apoi, a fost îmbisericit la Mănăstirea Dumbrava, slujind aici până la finalul vieții. În decursul ultimelor luni a suferit de o boală necruțătoare care i-a măcinat oasele, suferința neputând fi învinsă de niciun tratament. L-a slujit pe Dumnezeu cu dragoste și devotament timp de 50 de ani, timp în care și-a iubit și apreciat familia și credincioșii pe care i-a păstorit.

A trecut la Domnul în cursul zilei de duminică, 5 iunie 2022, la cinci luni distanță de la mutarea în veșnicie a fiului cel mare care a fost răpus la rândul său de aceeași boală. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Dumitru va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 7 iunie, începând cu ora 12.00, la Mănăstirea Dumbrava, protopopiatul Aiud.

Dumnezeu să-l odihnească în rândul sfinților! Veșnica lui pomenire din neam în neam!




Știri din zonă

Jandarmii din Aiud, activități preventive la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Unirea. Siguranța elevilor, în prim-plan

Publicat

în

Jandarmii din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Aiud au desfășurat activități preventiv-educative la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din localitatea Unirea, în cadrul unor acțiuni dedicate siguranței elevilor.

În timpul întâlnirii, jandarmii au discutat cu elevii despre prevenirea violenței, respectarea regulilor de conviețuire socială și importanța unui comportament responsabil atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

Acțiunea a urmărit să îi încurajeze pe copii să adopte o atitudine bazată pe respect reciproc și responsabilitate, contribuind astfel la prevenirea situațiilor conflictuale.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, astfel de activități fac parte din demersurile de creștere a gradului de siguranță în școli și de promovare a unui climat bazat pe respect și cooperare în rândul elevilor.




Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 35 de ani din Unirea, reținut după ce a fost prins conducând băut și fără permis o autoutilitară

Publicat

în

Un bărbat de 35 de ani din Unirea a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii l-au oprit în jurul orei 20.05, pe raza localității Unirea, în timp ce conducea o autoutilitară. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările continuă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Accident la Lunca Mureșului: un tânăr de 24 de ani, aflat sub influența alcoolului, a intrat cu bicicleta într-o mașină parcată

Publicat

în

Un incident rutier soldat cu rănirea unei persoane și avarierea unui autoturism s-a produs în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, în localitatea Lunca Mureșului.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate, se deplasa cu bicicleta, împreună cu tatăl său, când lanțul bicicletei ar fi sărit. Acesta a pierdut controlul direcției și a intrat într-un autoturism staționat regulamentar pe marginea drumului.

În urma impactului, mașina a fost avariată, iar biciclistul a suferit leziuni la nivelul bărbiei. La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști rutieri.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Alba, la solicitarea publicației Ziarul Unirea, tânărul urmează să fie sancționat contravențional, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures