Rămâi conectat

Actualitate

Ocna Mureş, sub asaltul teilor ornamentali

Publicat

în

tei-ornamentaliConsiderată în toată Uniunea Europeană ca o prioritate, lupta împotriva poluării şi extinderea spaţiilor verzi a cuprins aproape toate localităţile.

Din acest curent nu face excepţie nici Ocna Mureş, oraşul care în ultimii doi ani se luptă să-şi înnoiască zestrea edilitară. Conştienţi că trebuie păstrat un echilibru între ceea ce se taie şi ceea ce se plantează, Primăria oraşului Ocna Mureş a început o campanie de sădire de arbori noi în locul celor care sunt bătrâni şi nu mai prezintă siguranţă. Este vorba despre o acţiune de plantare a 200 de tei ornamentali, pe care administraţia locală i-a achiziţionat cu suma de aproximativ 11.000 de lei. „Aşa cum se ştie, în Ocna Mureş tăiem o serie de plopi şi alt fel de copaci care au început să prezinte pericol pentru populaţie. În locul lor vom sădi 200 de tei ornamentali care sperăm să dea o altă imagine a oraşului”, ne-a declarat Silviu Vinţeler, primarul oraşului. Acesta ne-a informat că teii au fost cumpăraţi de la o pepinieră specializată din România şi că există posibilitatea ca acţiunea să continue, astfel încât pe fiecare stradă să apară copaci care să creeze o atmosferă nu numai plăcută, ci şi înmiresmată.

Dorel LAZĂR


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Amenzi de peste 4.600 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată la Ocna Mureș

Publicat

în

Joi, 16 aprilie 2026, în intervalul orar 17.00-20.00, polițiștii din orașul Ocna Mureș au desfășurat o acțiune pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 85 de verificări de persoane și 52 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 17 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 4.655 de lei, și au fost efectuate 24 de testări privind conducerea sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost consiliate 11 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

15–16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate la Ocna Mureș

Publicat

în

Programe artistice, recitaluri și momente dedicate tradițiilor locale sunt câteva dintre momentele pregătite de organizatori cu ocazia Zilelor Băilor Sărate de la Ocna Mureș.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și Trupa de majorete Cheers Ocna Mureș.

Evenimentele vor continua pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

„Sunteți pregătiți să sărbătorim împreună? Băile Sărate Ocna Mureș, alături de Consiliul Județean Alba și Primăria orașului Ocna Mureș vă invită cu drag la evenimentul”, au transmis organizatorii.

• Program Zilele Băilor Sărate la Ocna Mureș

15 MAI 2026

Expozitie fotografii – începând cu ora 11:00 program artistic susținut de soliste locale și Trupa de majorete Cheers Ocna Mureș!

16 MAI 2026 – Centrul Orașului Ocna Mureș

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmeea !

Ora 16:00  – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Ratiu , Alexandra Docea ,Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan ,Gabriela Matei (sax)Andrei Iacob (sax)-împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 – Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 – Recital – Raoul

Ora 20:00 – Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară)

ora 21:00 – Recital susținut de Andreea Bălan

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

„Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă! Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru!”, au transmis organiztorii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Incendiu de vegetație uscată la Ocna Mureș. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Pompierii miltari din Aiud și SVSU Ocna Mureș intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit, luni după-amiază, în Ocna Mureș.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată, în localitatea Ocna Mureș. Din informațiile primite de la apelant arde vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 1 ha. Forțele alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă si SVSU Ocna Mureș”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures