Rămâi conectat

Actualitate

O tânără din Ocna Mureș, suspectată că ar fi înșelat zeci de persoane pe internet, a fost reținută de polițiști

Publicat

în

O tânără din Orna Mureș, suspectată că ar fi înșelat zeci de persoane pe internet, a fost reținută, ieri, 27 martie 2018, de polițiști, iar marți este dusă la parchet pentru dispunerea măsurilor legale. Ea le promitea oamenilor că le aduce produse din afara Uniunii Europene, de pe site-ul aliexpress.com, fără taxe vamale.

”Tânăra, prin intermediul unei rețele de socializare, ar fi înșelat zeci de persoane din toată țara promițându-le achiziționarea de diverse bunuri de pe un site de internet cu produse din afara Uniunii Europene la prețuri avantajoase și fără taxe vamale, fără ca ulterior să-și mai onoreze promisiunea. Până în prezent, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost sesizat de 10 victime, ce ar fi plătit sume între 50 și 2000 de lei, însă există bănuiala că numărul acestora este mult mai mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.

UPDATE: Poliţiştii din Alba au reţinut o tânără ce este bănuită de comiterea de înşelăciuni. Prin intermediul reţelelor de socializare, aceasta ar fi convins zeci de persoane că poate să comande diverse bunuri, de pe un site cu produse din afara Comunității Europene,la preţuri avantajoase şi fără să plătească taxe vamale.

La data de 27 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de o tânără de 29 de ani, din Ocna Mureş, bănuită de înşelăciune.

Se pare că, în perioada anilor 2015 – 2018 tânăra, prin intermediul unei reţele de socializare, ar fi înşelat zeci de persoane, din toată ţara, promițându-le achiziţionarea de diverse bunuri de pe un site de internet, cu produse din afara Uniunii Europene, la preţuri avantajoase şi fără taxe vamale, fără ca ulterior să îşi mai onoreze promisiunea.

Până în prezent, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat de 10 victime, ce ar fi plătit sume cuprinse între 50 şi 2.000 de lei, însă există bănuiala că numărul victimelor este mult mai mare.

Urmează ca în cursul zilei de azi, 28 martie, tânăra să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Minoră de 16 ani, prinsă conducând un ATV fără permis, la Ocna Mureș

Publicat

în

O minoră în vârstă de 16 ani, din Ocna Mureș, este cercetată penal după ce a fost depistată de polițiști conducând un ATV fără permis.

Incidentul a avut loc la data de 4 octombrie 2026, pe strada Vasile Lupu din Ocna Mureș. Polițiștii au oprit vehiculul pentru control, iar verificările au arătat că tânăra nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Ocna Mureș, cercetat după ce a fost prins conducând un moped neînmatriculat

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș au oprit pentru control, la 30 septembrie 2026, în jurul orei 18:30, un moped care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare sau înregistrare. Vehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din oraș.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu era înregistrat pentru a circula pe drumurile publice.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de 5.460 de lei, în urma unei acțiuni polițiștilor în orașul Ocna Mureș și localitățile arondate

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș și ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au desfășurat, la 30 septembrie 2026, în intervalul 17:00–20:00, o acțiune pentru menținerea siguranței publice și prevenirea faptelor comise cu violență.

În timpul verificărilor, polițiștii au controlat, prin intermediul aplicației e-DAC, 90 de persoane și peste 60 de autovehicule, în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale.

În urma acțiunii, au fost constatate 15 abateri contravenționale, cele mai multe privind normele de circulație pe drumurile publice. Pentru acestea, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 5.460 de lei.

De asemenea, polițiștii au oferit consiliere unui număr de 25 de persoane aflate în situații conflictuale. Prevenirea și combaterea violenței reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale Poliției Române.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures