A împlinit 100 de ani! Vorbim despre Minodora Avram din localitatea Odverem, căreia primarul comunei Lopadea Nouă, Marian Indreiu, i-a oferit vineri, 11 aprilie 2014, un ajutor financiar, un buchet de flori şi un tort de ciocolată.

Edilul s-a deplasat personal la locuinţa Minodorei Avram, pentru a-i ura cele bune şi pentru a-i înmâna darurile. Acesta a fost însoţit de două dintre funcţionarele administraţiei locale şi de unul dintre consilierii locali.
Minodora Avram a muncit o viaţă întreagă ca lucrător în agricultură şi nu a beneficiat de o pensie până de curând, când Guvernul României a recunoscut faptul că şi ţăranii agricultori au muncit pentru ţară şi popor şi pot primi şi ei mizerabila pensie, căruia i se mai spune şi socială. În prezent, atât centenara, cât şi familia care are grijă de ea, în special băiatul cel mai mic, nu îşi doresc decât să suporte mai uşor povara bătrâneţii şi a lipsurilor din ce în ce mai dese provocate de brambureala şi balamucul socio-economic în care înoată România. „Este cel mai vârstnic locuitor al comunei Lopadea Nouă şi am dorit să fim aproape de dânsa, să o felicităm, să îi transmitem toate gândurile bune. Rolul nostru este să fim aproape de oameni şi să le oferim ajutor ori de câte ori este nevoie”, ne-a declarat edilul comunei.
Lucidă şi extraordinar de volubilă, sărbătorita, impresionată de gestul primarului, a stat de vorbă cu acesta şi i-a povestit secretul longevităţii şi cum a reuşit să ajungă la această vârstă: „Cu răbdare, fără pretenţii în viaţă. Pe copiii mei nu i-am învăţat cu pretenţii şi nu m-am supărat pe nimeni“, a spus spus Minodora Avram. Femeia le-a povestit musafirilor şi greutăţile prin care a trecut: „Am avut cu bărbatul meu, Dumnezeu să-l odihnească, cinci copii, patru băieţi şi o fetiţă. Nu a fost uşor să-i cresc, dar cu ajutorul Celui de Sus şi cu munca noastră ne-am descurcat. După ce am rămas văduvă a fost mai greu. Bărbatul meu a murit când s-a făcut colectivizarea. De inimă rea. Că i-au luat tot ce a agonisit într-o viaţă. Atunci a fugit în pădure cu animalele casei, cu toate pe care le-am avut, ca să nu ni le ia la colectivă. Pe mine m-au ţinut închisă trei zile până a venit el de unde o fost dus cu animale cu tot şi o semnat că intră în colectivă. După aia, după un timp, de supărare, s-o dus la Domnul”. La patruzeci şi ceva de ani, femeia a rămas văduvă, dar a avut alături de ea cei cinci copii ai săi, care i-au dat putere şi a mers mai departe. Bătrâna le-a dat şi un sfat celor care nu au uitat de ziua ei: „Să aveţi răbdare multă, asta este cel mai bine! Să aveţi încredere în viitor şi în Cel de Sus!“, a mai adăugat femeia. Când am întrebat-o care este secretul longevităţii, Minodora Avram ne-a spus fără ezitare: „Nu cred că există aşa ceva. Am mâncat orice. Am mâncat carne şi când era post şi vinerea, dar cred că Domnul m-a iertat pentru acest lucru. Am mai şi băut câte un pahar, dar nu des. Am lucrat şi uite aşa au trecut o sută de ani. S-or dus cam repede”. Apoi ne-a mărturisit: „Aş vrea să mai trăiesc, dar să am şi puterea să mai muncesc, am o inimă bună pentru muncă, dar acum stau pe pat că nu mă împac cu picioarele. La mine toate sunt bune, dar nu mă mai ţin picioarele, adică ele mă ţin, dar nu le mai pot controla, o iau care încotro”.
Când am plecat din casa modestă în care locuieşte împreună cu cel mai mic băiat, Marin, care de curând a împlinit 62 de ani, Minodora Avram a rămas aşezată pe patul ei, plângând, în mână cu florile pe care le-a primit, de ziua ei, de o sută de ani, de la primar. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obrajii brăzdaţi de ridurile dobândite în lupta ei de un secol pentru viaţa sa şi a copiilor. Ne-a spus doar atât: „Să vă ajute Dumnezeu pentru bucuria pe care mi-aţi făcut-o şi pentru celelalte pe care le veţi face! Vă mai aştept, să mai veniţi pe la mine”.