ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures

Acasă » Politică » Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale – 2019, la Ocna Mureș

Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale – 2019, la Ocna Mureș

Publicat în 11.11.2019 la ora 20:06

Cu 2.774voturi (55,03%), președintele în funcție, Klaus Iohannis (susținut de PNL), a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, la Ocna Mureș.

Pe locul doi s-a situat Viorica Dăncilă (susținută de PSD), cu 892 voturi (16,44%), iar pe poziția a treia s-a clasat Dan Barna (Alianţa „2020” USR-PLUS), cu 469 voturi (9,3%). La Ocna Mureș, în cadrul scrutinului organizat ieri și-au exprimat opțiunea electorală un număr de 5.040 persoane.

Iată rezultatele obținute de primi cinci candidați în orașul Ocna Mureș:

1. Klaus Iohannis: 2.774 voturi (55,03%)
2. Viorica Dăncilă: 829 voturi (16,44%)
3. Dan Barna: 469 voturi (9,3%)
4. Mircea Diaconu: 258 voturi (5,11%)
5. Theodor Paleologu: 265 voturi (5,25%)

În județul Alba, după numărarea voturilor în cele 439 de secții de votare, Klaus Iohannis a obținut 81.895 voturi (51,76 %). Pe locul doi s-a situat Viorica Dăncilă, cu 27.414 voturi (17,33 %), iar pe poziția a treia s-a clasat Dan Barna, cu 18.039 voturi (11,37 %).

În turul doi al alegerilor prezidențiale, care se va desfășura în data de 24 noiembrie, se vor confrunta Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Potrivit datelor AEP, după centralizarea voturilor din toate secțiile de votare din țară și din diaspora, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut 3.471.340 voturi, adică 37,79%, iar Viorica Dăncilă a obţinut 2.051.157 voturi, adică 22,33%. Pe locul al treilea în opţiunile de vot se află Dan Barna, cu 1.372.707 voturi, adica 14,94%, urmat de Mircea Diaconu, cu 8,86%.

Acest articol a fost citit de 48 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.