Rămâi conectat

Actualitate

ÎPS Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a noului Centru de îngrijire și asistență socială pentru persoane adulte cu dizabilități din Ocna Mureș

Publicat

în

Luni, 5 februarie 2024, de prăznuirea Sfintelor Mucenițe Agata și Teodula, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Centrul de îngrijire și asistență socială pentru persoane adulte cu dizabilități din orașul Ocna Mureș.

Începând cu ora 11.00, ÎPS Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a noului așezământ social din localitate, înființat la data de 1 decembrie 2023.

Părintele Arhiepiscop Irineu a fost însoțit de părintele Nicolae Ignat, consilier social-misionar în cadrul Eparhiei Alba Iuliei. De asemenea, la acest eveniment au fost prezenți părintele protopop Ioan Bogdan, preoți din orașul Ocna Mureș și împrejurimi, domnul Valentin Frăcea, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba, și domnul Silviu Vințeler, primarul orașului Ocna Mureș. La finalul slujbei, Ierarhul Alba Iuliei a rostit un cuvânt duhovnicesc. Apoi, Chiriarhul nostru i-a vizitat pe cei 22 de beneficiari ocrotiți aici și le-a oferit daruri.

În cuvântul rostit cu prilejul slujbei de binecuvântare a noului centru social din Ocna Mureș, ÎPS Irineu a spus: „Credem că acest aşezământ social în care ne aflăm acum va fi mereu vizitat de Hristos despre Care citim în cartea Faptele Apostolilor că «a umblat făcând bine» (Fapte 10, 38). Într-adevăr, cei ce slujesc aici sunt prelungiri vizibile ale Domnului, sunt mâinile Sale întinse spre aceste persoane suferinde care au nevoie de ocrotire și de ajutor. Biserica noastră dreptmăritoare, fiind extensiunea socială a lui Hristos Cel bun și de oameni iubitor, este angajată în lucrarea filantropică. Dragostea față de aproapele ne conferă calitatea de discipoli ai Mântuitorului nostru Care ne poruncește: „Să vă iubiți unul pe altul, așa cum v-am iubit Eu pe voi” (In. 13, 34)”.

Manager al Centrului de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități din Ocna Mureș este domnul Ciprian Orga, asistent social. Sub atenta sa coordonare mai funcționează Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș, înființat în anul 2003, și Așezământul social „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni, inaugurat în anul 2011. Ambele centre funcționează în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități din Ocna Mureș a fost înființat în anul 2023, în cadrul unui parteneriat între Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba. Așezământul oferă servicii de cazare, îngrijire, socializare și recreere, precum și consiliere spirituală și psihologică pentru un număr de 22 de beneficiari.

Capacitatea Centrului de îngrijire și asistență este de 40 de locuri. Personalul autorizat care se ocupă de îngrijirea vrâstnicilor este format din medic psihiatru, medic de familie, asistente medicale, psiholog, asistent social și infirmiere. În cadrul Centrului, o activitate deosebită este desfășurată de părintele Traian Duda, preot al parohiei Ocna Mureș II, sfinția sa implicându-se cu multă râvnă și dăruire în bunul mers al activităților zilnice.




Actualitate

Roxana Maria Pop, din Cluj, a câștigat Marele Premiu la Festivalul Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta”, de la Ocna Mureș

Publicat

în

Festivalul Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta” a ajuns la cea de-a XXXVIII-a ediție. Marele Premiu din acest an a fost câștigat de Pop Roxana Maria, din Cluj, în urma concursului de interpretare vocală desfășurat duminică, 18 octombrie 2026, la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș.

Evenimentul a reunit tineri interpreți din mai multe zone folclorice, oferindu-le ocazia să își demonstreze talentul și să promoveze cântecul popular românesc. Concurenții au adus pe scenă repertorii și stiluri specifice regiunilor pe care le-au reprezentat, într-o competiție dedicată păstrării și transmiterii tradițiilor muzicale.

Juriul festivalului a fost alcătuit din interpreții și specialiștii Nicolae Furdui Iancu, Doina Ișfănoni și Nicolae Plută. În urma evaluării, premiile au fost acordate astfel:

  • Marele Premiu: Pop Roxana Maria – Cluj;
  • Premiul I: Cojocaru Daria – Gorj;
  • Premiul al II-lea: Gamurar Olena – Ucraina;
  • Premiul al III-lea: Ungur Gabriela Daniela – Maramureș;
  • Premiul special I: Drule Raluca Ioana – Cluj;
  • Premiul special II: Popa Bianca Diana – Bihor;
  • Premiul special III: Hîrșovescu Cosmina Amalia – Gorj.

Organizatorii i-au felicitat pe toți laureații și participanții pentru pregătire, curaj și dăruire, subliniind rolul festivalului în susținerea noilor generații de interpreți și în promovarea patrimoniului folcloric românesc.

Artiști consacrați, pe scena festivalului

Programul a fost completat de un spectacol folcloric susținut de îndrăgiții interpreți Nicolae Furdui Iancu, Leontina Fărcaș, Marinela Baba, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița și Floricica Moga.

Pe scenă a evoluat și Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, iar prezentarea evenimentului a fost asigurată de Georgeta Plută.

Cea de-a XXXVIII-a ediție a festivalului a fost realizată prin colaborarea Consiliului Județean Alba, Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăriei și Consiliului Local Ocna Mureș, precum și a Casei de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș.

Festivalul „Mureș, pe marginea ta” rămâne un reper cultural pentru comunitatea locală, contribuind la promovarea cântecului popular și la păstrarea tradițiilor românești.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier în Ocna Mureș: O femeie a fost lovită de o motocicletă, pe strada Zaharia Bârsan

Publicat

în

O femeie a fost accidentată de o motocicletă, miercuri după-amiază, pe strada Zaharia Bârsan din orașul Ocna Mureș. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 și s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Potrivit primelor informații, femeia ar fi suferit leziuni corporale în urma impactului.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș urmează să efectueze cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

La Ocna Mureș, muzica unește generații și păstrează vii valorile

Publicat

în

Miercuri, 14 octombrie 2026, de ziua nașterii (173 de ani) a lui Ciprian Porumbescu, la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din Ocna Mureș a avut loc un eveniment unde s-a adus un omagiu creației marelui compozitor printr-o serie de activități desfășurate alături de elevii mai multor clase de la Școala Gimnazială “Lucian Blaga “din Ocna Mureș.

„Am cântat, am recitat, am descoperit și, mai presus de toate, ne-am bucurat împreună de frumusețea muzicii. Pentru mine, cea mai mare împlinire este să văd cum muzica ajunge la sufletele copiilor și cum, prin ei, valorile noastre culturale sunt duse mai departe”, relata prof. de educație muzicală Camelia Victoria Ilea.

Așadar, un omagiu adus prin glasurile și emoțiile copiilor, alături de oameni de cultură din localitate și o colaborare minunată cu Casa de Cultură “Ion Sangerean “ și Clubul Copiilor din Ocna Mureș.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures