Administrație
Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba: „O parte din excedentul bugetar va fi investit în construcția Băilor Sărate de la Ocna Mureș”
Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba a fost invitat astăzi la Radio Unirea FM.
Întrebat despre ce va face Consilul Județean cu excedentul bugetar, acesta a declarat că bugetul va fi categoric îndreptat către investiții și dezvoltare în toate domeniile în care va fi nevoie, de la infrastructura, drumuri, sănătate, cultură, până la atragerea de noi investitori în județ.
„Județul Alba va avea un buget îndreptat categoric către investiții. S-a scris în presă despre excedentul nostru, excedent care este orientat spre dezvoltare și anume infrastructura, construcția Băilor de la Ocna Mureș pe care le construim în parteneriat cu consiliul local din Ocna Mureș, investițiile pe care le facem în Spitalul Județean.
Anul trecut am finalizat modernizarea teatrului de păpuși și vrem să pregătim terenul în Cetate pentru viitorul teatru. Tot ce înseamnă excedend vom investi în dezvoltare.
Activitatea viață culturală, dezvoltarea economico socială, învățământul vor avea sprijin în bugetul anului acesta.
Dorim să găsim forma cea mai bună și să creem premizele unui județ în care investitorii să fie convinși că merită să vină să investească”, a declarat președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

Administrație
Administrația locală din Ocna Mureș face noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană, în valoare de peste 3 milioane de euro
Primăria Ocna Mureș a lansat, marți, 10 martie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a serviciilor de elaborare documentație tehnico-economică – faza DTAC, DTOE, PT, DE, CS, respectiv verificare tehnică de calitate, inclusiv servicii de asistență tehnică din partea proiectantului.

Valoarea totală estimată a contractului propus este de 439.000 de lei, fără TVA, iar data limită pentru primirea ofertelor este 23 martie 2026.
Primăria Ocna Mureș urmărește revitalizarea a peste 8.500 de metri pătrați de spațiu public al orașului, printr-un proiect de dezvoltare urbană integrată, regenerarea spațiilor neutilizate și punerea în valoare a potențialului turistic de care dispune orașul salin din Alba.
Proiectul „Ocna Mureș – verde. Revitalizarea și creșterea calității și atractivității spațiilor publice situate în principalele cartiere ale orașului – str. Aleea independenței, Brazilor, Mălinului”, are o valoare totală de 17,98 milioane de lei (peste 3 milioane de euro), din care ADR Centru în calitate de Autoritate de Management a PR Centru acordă o finanțare nerambursabilă de 17,62 de milioane lei. Bugetul solicitat de către beneficiar, va fi alocat din Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, prin Prioritatea: 8. O regiune atractivă, Acțiunea: 8.2 – Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din orașele Regiunii Centru.
Necesitatea implementării acestui proiect vine din cauza stării precare a spațiilor publice existente, caracterizate prin degradare, lipsă de funcționalitate și atractivitate redusă. Spațiile verzi actuale sunt neîntreținute, cu vegetație haotică și mobilier urban deteriorat și nu răspund nevoilor de socializare și recreere ale comunității. Obiectivul general al proiectului este de a revitaliza 8 spații din localitate, situate în principalele cartiere ale orașului pe străzile Str. Aleea Independenței, Brazilor și Mălinului – în vederea dezvoltării durabile și incluzive a comunității locale până în anul 2028.
Lipsa acută de spații verzi amenajate, mult sub standardele europene recomandate de 26 mp/locuitor, va fi corectată prin crearea a 7.861,91 mp de spații verzi noi, oferind beneficii multiple pentru sănătatea și bunăstarea populației.
Proiectul abordează și alte nevoi critice ale comunității, cum ar fi îmbunătățirea siguranței publice prin instalarea unui sistem modern de iluminat și camere de supraveghere, promovarea mobilității durabile prin amenajarea de alei pietonale și rastele pentru biciclete, etc.
n cadrul proiectului sunt prevăzute o serie de lucrări de amenajare a terenului și protecție a mediului, care includ tăierea arborilor necorespunzători, curățarea terenului, semănarea gazonului, plantarea de arbori, arbuști, plante perene și gard viu, precum și realizarea de alei pietonale din piatră și balustrade de protecție, amplasarea de mobilier urban – bănci, coșuri de gunoi, suporturi pentru biciclete și alte dotări – dedicate interacțiunilor sociale, activităților culturale și recreaționale.
Pentru creșterea funcționalității și siguranței zonelor, realizarea de instalații moderne: iluminat public, supraveghere video, rețea Wi-Fi și sisteme de irigații automatizate. Pentru opțiuni de stil de viață sănătos se vor mai amplasa ansambluri de joacă și echipamente de fitness, care vor transforma spațiile în zone atractive pentru recreere și sport.
Pe lângă lucrările de modernizare, în cadrul campaniei de informare prevăzută în proiect se vor distribui materiale tipărite rezidenților și se vor amplasa afișe în locurile publice frecventate din oraș. Pentru mediul online se va folosi site-ul primăriei și contul social-media.
Prin această campanie de informare, proiectul „Ocna Mureș Verde” va asigura nu doar transformarea fizică a spațiilor publice, ci și schimbarea mentalității comunității către o societate mai incluzivă și conștientă de nevoile tuturor membrilor săi.
Campania va fi completată de o suită de evenimente publice, tururi ghidate, interviuri pentru prezentarea beneficiilor ecologice ale noilor spații verzi, siguranța sporită în zonele de joacă pentru copii și a oportunitățile de socializare și recreere pentru toate vârstele.
Perioada de implementare a proiectului este15 octombrie 2025-15 octombrie 2027.
Administrație
Reduceri de taxe și impozite locale, în orașul Ocna Mureș
Primăria din Ocna Mureș a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru reducerea taxelor și impozitelor conform OUG 9/2026, a Guvernului României.

Cele mai importante reduceri sunt la persoanele cu handicap grav, reduceri de 50%, respectiv 25% la persoanele cu handicap accentuat. Alte reduceri prevăzute de OUG 9/2026 și propuse în proiectul de hotărâre, sunt casele cu o vechime de peste 50 ani care vor beneficia de o reducere de 15% și casele cu o vechime de peste 100 ani care vor beneficia de 25% reducere.
O altă reducere importantă este bonificația de 10% pentru persoanele fizice care achită taxele și impozitele până la 31 martie 2026.
În orașul Ocna Mureș impozitele și taxele au fost stabilite conform OUG 78/2025 și legea 227/2015, la minimul posibil prevăzut în legislație. Prin HCL nr. 225/2025 la Ocna Mureș nu au fost stabilite cote adiționale la impozitele și taxele locale în sensul art.489 alin.1.
„Nu am fost niciodată un adept al majorării taxelor și impozitelor, dar legislația României trebuie respectată. Nu putem propune Consiliului Local, iar acesta să adopte HCL înafara legislației. Din păcate pentru unii consilieri, dorința de a ieși în evidență este mai mare decât preocuparea de a înțelege corect legislația. Rolul lor este de a încerca să facă ceva constructiv pentru comunitate și nu de a transforma totul într-un spectacol, încercând să blocheze anumite investiții prin interpuși”, ne-a declarat primarul Silviu Vințeler.
Potrivit edilului, „orașul Ocna Mureș este în continuă dezvoltare, cu multe investiții în derulare, altele în evaluare la finanțatori. Orașul Ocna Mureș are astăzi proiecte aflate în execuție, în diferite stadii, în valoare de peste 15 milioane de euro, iar în stadiul de pregătire/licitație, proiecte de 20 milioane de euro. 90% din aceste proiecte sunt finanțate din fonduri europene. Adevărata realitate este că în timp ce administrația lucrează pentru a dezvolta orașul, există și voci care preferă să facă doar spectacol. Comunitatea are nevoie de soluții, de responsabilitate și de implicare, nu de dispute fără fond”.
Constantin PREDESCU
Administrație
Silviu Vințeler, primar Ocna Mureș: „Am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru reducerea taxelor și impozitelor conf. OUG 9/2026”
Astăzi am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru reducerea taxelor și impozitelor conf. OUG 9/2026. Anularea unor taxe speciale, taxa pentru cerificat fiscal, taxe care o să fie prezentate în proiectul de hotărâre.

Cele mai importante reduceri sunt la persoanele cu handicap grav, reduceri de 50%, respectiv 25% la persoanele cu handicap accentuat. Alte reduceri prevăzute de OUG 9/2026 și propuse în proiectul de hotărâre, sunt casele cu o vechime de peste 50 ani care vor beneficia de o reducere de 15% și casele cu o vechime de peste 100 ani care vor beneficia de 25% reducere. O altă reducere importantă este bonificația de 10% pentru persoanele fizice care achită taxele și impozitele până la 31 martie 2026.
În orașul Ocna Mureș impozitele și taxele au fost stabilite conform OUG 78/2025 și legea 227/2015, la minimul posibil prevăzut în legislație. Prin HCL nr. 225/2025 la Ocna Mureș nu au fost stabilite cote adiționale la impozitele și taxele locale în sensul art. 489 alin.1.
Unii consilieri cer anularea acestor cote adiționale deși acestea nu au fost stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local, util ar fi ca documentația să fie citită înainte de a formula astfel de solicitări!
Nu am fost niciodată un adept al majorării taxelor și impozitelor, dar legislația României trebuie respectată. Nu putem propune Consiliului Local, iar acesta să adopte HCL înafara legislației. Din păcate pentru unii consilieri, dorința de a ieși în evidență este mai mare decât preocuparea de a înțelege corect legislația. Rolul lor este de a încerca să facă ceva constructiv pentru comunitate și nu de a transforma totul într-un spectacol, încercând să blocheze anumite investiții prin “interpuși”.
În concluzie, orașul Ocna Mureș este în continuă dezvoltare, cu multe investiții în derulare, altele în evaluare la finanțatori. Orașul Ocna Mureș are astăzi proiecte aflate în execuție, în diferite stadii, în valoare de peste 15 milioane de euro, iar în stadiul de pregătire/licitație, proiecte de 20 milioane de euro. 90% din aceste proiecte sunt finanțate din fonduri europene. Adevărata realitate este că în timp ce administrația lucrează pentru a dezvolta orașul, există și voci care preferă să facă doar spectacol.
Comunitatea are nevoie de soluții, de responsabilitate și de implicare, nu de dispute fără fond!
Cu stimă,
Silviu Vințeler,
Primarul orașului Ocna Mureș!
Din Județacum 11 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum 9 luniURARI, FELICITARI şi MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
Din Județacum 12 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
Mondenacum 11 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | ocnamuresinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
Din Județacum 11 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025 | ocnamuresinfo.ro

























