Rămâi conectat

Sport

Ioan Paul, președinte CS Ocna Mureș: „Cupa României a reîntors fotbalul cu adevărat la noi”

Publicat

în

Clubul Sportiv Ocna Mureș și CSM Alexandria sunt revelațiile acestui sezon în Cupa României Betano, competiția reinventată într-un nou format, fiind singurele reprezentante din Liga 3 în Faza Grupelor.

Cu fostul atacant Dan Roman (36 ani) pe banca echipei din această vară, CS Ocna Mureș se află azi pe locul 6 din 10 echipe în Seria 9 din Liga 3. Fix pe poziția unde a încheiat și sezonul regular din aceeași serie și același eșalon, sezonul trecut!

Dar dincolo de evoluția în campionat, clubul se mândrește cu un parcurs de excepție în Cupa României Betano. După 3-1 la Unirea Alba Iulia, 4-3 cu Metalurgistul Cugir, 5-2 cu Unirea Ungheni și 3-0 cu CSM Slatina, formație de Liga 2, echipa din Ocna Mureș e calificată în Faza Grupelor din Cupă!

• “Am crezut tot mai mult de la meci la meci”

Formația din Alba face parte din Grupa D și va juca împotriva unor adversari de Liga 1, Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova, dar și cu Minaur Baia Mare, din Liga 2. În grupă mai sunt FC Hermannstadt și FC Argeș.

L-am invitat pe Paul Ioan, președintele grupării CS Ocna Mureș, să ne povestească despre culisele echipei în acest sezon și impactul Cupei României Betano asupra clubului și comunității:

Domnule președinte, a fost parcursul din Cupa României de până acum un obiectiv de la bun început sau toate au venit pas cu pas?

Noi am discutat, antrenorul ne-a spus de la bun început că vrea să facă lucruri mari, apoi totul a venit de la calificare la calificare. Cugir a avut 2-0 în minutul 20 și ne-am revenit, am mers mai departe victorioși, am început să credem și mai mult. După meciul cu Ungheni, deja ne gândeam că vrem o formație de Liga 1!

Cum vi se pare noul format al competiției?

Eu spun că e bun, ai șansa să joci mai multe meciuri cu echipe tari, din eșaloanele superioare. Mie unul mi se pare foarte potrivit, poate jucam doar un singur meci tare și eram eliminați, acum avem trei, cel puțin! Mergem mereu cu echipa pe care o folosim și în campionat, pentru că ne dorim să obținem maximum din Cupa României.

• “Calificarea cu Slatina, bucuria vieții mele în fotbal”

Care a fost cel mai emoționant moment trăit în această ediție a Cupei, până acum?

După victoria cu CSM Slatina! Am ieșit parcă din zona calculelor, m-a luat valul și am trăit victoria cu toată inima, m-am emoționat extraordinar, o performanță totală pentru noi! Nu am trăit în viața mea asemenea bucurie, și am fost și jucător, antrenor, arbitru!

Cum ați simțit că vine această performanță din Cupa României în continuarea tradiției de excepție a fotbalului din Ocna Mureș, cu primul stadion cu nocturnă din România, mulți tricolori proveniți din localitate de-a lungul istoriei și jucători de nivelul primului eșalon?

Practic a readus Ocna Mureș și fotbalul de aici în prim-plan național! S-a refăcut această legătură cu tradiția care ne onorează. Fotbalul a început să miște din nou aici prin investițiile autorităților locale, iar din 2019 am început să ne consolidăm. Acum, avem șansa să trecem la un alt nivel. Sper să continuăm pe linia aceasta.

• Au mers inspirat pe un tânăr antrenor

Ați decis în vară să mergeți pe mâna unui antrenor tânăr, un fost jucător cu vastă experiență, la Liga 1, Dan Roman. Cum ați gândit alegerea?

A venit cu ceva ce am avut până acum la noi la echipă. Experiența și ambițiile lui sunt speciale. Cinste lui! Muncește enorm. Anul trecut am discutat cu el prima oară, adică ne-am cunoscut doar. În iarnă, am vrut să-l aducem ca jucător, dar nu s-a putut. Vara asta am vorbit iar, la telefon, și i-am propus să treacă din antrenor la juniori la Viitorul Cluj, la nivel de seniori, la noi. Și, spre bucuria tuturor, a acceptat! Mulți s-au temut, că nu are experiență, că e tânăr, dar iată că a fost alegere inspirată!

În cele 7 meciuri disputate pe teren propriu în acest sezon, în campionat și Cupă, e o medie de peste 3 goluri pe meci în partidele echipei. V-ați propus acest stil spectaculos? Se bucură tribunele de fotbal total?

Da, e un fotbal pentru care îți trebuie nervii tari, dar și oferă tribunelor ceva frumos. Se trăiește fiecare meci la maximum. Avem un joc de pase mai bun acum, clar, față de anul trecut, construcția din faza de apărare, și accent mult mai mult pe ofensivă.

• “Cupa României parcă a reîntors fotbalul la Ocna Mureș!”

Cum apreciați impactul pe care l-a avut până acum parcursul din Cupa României pentru comunitatea din Ocna Mureș?

Acum, toată lumea la Ocna Mureș vorbește doar de Cupă! Diferență totală față de până în vara aceasta. Toți mă întreabă de fotbal acum, e ceva incredibil. Cupa și performanța noastră au reconectat toată zona la fotbal, este excepțional. S-a reîntors parcă fotbalul la noi.

Urmează meciuri de excepție pentru echipă, cu Chindia din Liga 1 revitalizată de Toni Petrea, cu Universitatea Craiova, o echipă de top și câștigătoare de Cupă, apoi Minaur, o formație în formă bună din Liga 2. Abordați Faza Grupelor ca pe o sărbătoare sau vă gândiți că se poate și mai mult de atât?

Noi, sincer, încercăm totul. Ne gândim la victorie la fiecare meci, chiar dacă poate cu Chindia și Craiova ne-ar conveni și un egal. Dar, dincolo de calculele grupei, e clar o sărbătoare în fiecare zi deja, în zilele de meci va fi chiar mai mult decât atât!

sursa: frf.ro




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures