Rămâi conectat

Sport

Înfrângere, în fieful liderului: CS Hunedoara – CS Ocna Mureș 4-1 (2-1)

Publicat

în

În ultima etapă din acest an, pe Stadionul „Michael Klein”, s-a disputat partida dintre CS Hunedoara și CS Ocna Mureș. Gruparea de lângă furnale, lider al Seriei a 9-a din eșalonul terț, s-a impus cu 4-1 (2-1).

Hergheligiu (7), cu un şut care a căutat vinclul, obiectiv ratat însă de puţin, a semnat prima ocazie a disputei de la Hunedoara. Deschiderea scorului s-a produs în minutul 27. Arnăutu a finalizat din ineriorul careului, după o respingere pe linia porţii la un şut al lui Da Motta. A fost o acţiune „letală” a amfitrionilor la care a mai participat şi L. Buş. Un şut al lui Simon (36), reţinut cu siguranţă de portarul oaspeţilor, a anticipat cumva majorarea avantajului amfitrionilor.

În minutul 39 Hergheligiu, golgheterul seriei a 9-a a eşalonului fotbalistic terţ, a transformat cu un siguranţă un penalty, ducând scorul la 2-0 pentru hunedoreni.  Cum s-a ajuns ca arbitrul de centru să arate punctul cu var? Portarul E. Mihai nu a putut reţine o minge centrată, s-a deplasat spre marginea careului şi l-a faultat pe L. Buş.

Câteva minute mai târziu s-a dictat penalty la cealaltă poartă, după un henţ al lui Rodrigues. A transformat cu siguranţă Cioară, care a redus astfel din handicap. S-a ajuns, pe seama evenimentelor din primul mitan al jocului de la Hunedoara, să existe nu mai puţin de 4 lovituri de la 11 metri în 3 reprize consecutive din duelurile din campionat dintre Ocna Mureş ţi Hunedoara.

Scorul a devenit 3-1 în minutul 48, când Fernandes a reluat din apropiere după o fază de atac prelungită a gazdelor. Zece minute mai târziu, o minge şutată de la marginea careului de Hergheligiu s-a dus puţin pe lângă. În replică, Căt. Creţ (61), pătruns în careu a finalizat cu un şut bun la colţul scurt o acţiune în flancul drept.

În minutul 70, portarul E. Mihai i-a refuzat lui Arnăutu şansa „dublei”, iar patru minute mai târziu Socaci a reluat spectaculos de la semidistanţă, însă balonul s-a dus peste poarta gazdelor.

În minutul 83, L. Buş, cu o reluare din apropiere, a stabilit scorul final: 4-1 pentru hunedoreni.

“Soda dragă” se mândrește cu faptul că este singura combatantă împotriva căreia trupa lui Florin Maxim, antrenor neînvins de doi ani, a pierdut puncte în acest sezon în care a luat 40 de puncte din 42 posibile. S-a întâmplat în turul campionatului, la Ocna Mureş, într-un duel terminat cu scorul de 1-1.

Au evoluat echipele:

CS Hunedoara: Lefter – A. Vlad, Garutti, Rodrigues, Da Motta – Bedea, Mogoș, A. Dumitru, L. Buș/ cpt – Hergheligiu, Arnăutu. Pe bancă: D. Moldovan, R. Cristian, Bradu, Simon, Trășcan, Giura, F. Iacob. Antrenor Florin Maxim

CS Ocna Mureș: Ed. Mihai – Cunţan (90+1 Neşan) , Haiduc, D. Lupșan, Kiraly – Guț– Căt. Creț, Cl. Coltor (65 Cl. Marcu), Socaci/cpt, Hetea (65 Ov. Truţă) – Cioară (87 Moise). Pe bancă: A. Anghel, Pintilie, Casian. Antrenor Paul Ciucă – principal, Romeo Arinar – secund.

Cartonaşe galbene: Garutti (16), Fernandes (44), Da Motta (71) / Socaci (48), D. Lupşan (72)

Arbitri: M. Spînu (Bucureşti) – S. Pantea, An. Pantea (ambii din Arad); observatori: Cr. Rouă (Bumbești-Jiu), M. Zgovancu (Tg. Jiu)

Lucian DĂRĂMUȘ




Sport

„Soda dragă”, înfrângere în fața liderului: Industria Galda – CS Ocna Mureș 3-1 (2-1)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a cedat cu 1–3 (1-2) în deplasarea de la Industria Galda, formația care conduce clasamentul SuperLigii Alba. „Soda dragă” nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în fața liderului, într-o partidă decisă în mare măsură de eficiența ofensivă a gazdelor.

Vlad Domșa a fost omul meciului pentru Industria Galda, atacantul reușind toate cele trei goluri ale liderului și trecându-și în cont un hat-trick.

CS Ocna Mureș a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Coltor a fost eliminat în minutul 90+3.

Astfel, Industria Galda își consolidează poziția de lider al Superligii Alba, în timp ce CS Ocna Mureș părăsește terenul învinsă în duelul cu prima clasată.




Citește mai mult

Sport

Victorie muncită pentru „Soda dragă”, într-un meci cu două eliminări: CS Ocna Mureș – ACS Valea Frumoasei 1-0 (1-0)

Publicat

în

CS Ocna Mureș a obținut, sâmbătă, o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0 (1-0), în partida disputată împotriva formației ACS Valea Frumoasei.

Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Eduard Fuli, într-un meci echilibrat și disputat, în care cele două formații au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 20.

Florin Socaci, de la CS Ocna Mureș, și Fulea, de la ACS Valea Frumoasei, au fost eliminați în urma unei altercații de pe teren. Potrivit reprezentanților formației din Ocna Mureș, incidentul a avut loc după ce jucătorul gazdelor ar fi fost scuipat de adversar.

În ciuda eliminărilor, partida a continuat într-o notă de luptă, iar formația din Ocna Mureș a reușit să-și păstreze avantajul până la fluierul final. Cele trei puncte au rămas astfel în contul gazdelor.

Partida a consemnat și revenirea în lotul formației din Ocna Mureș a atacantului Alin Gherman, jucător crescut de club și revenit la echipă după o perioadă îndelungată petrecută la Inter Unirea.

Victoria a venit într-o zi specială pentru familia clubului, colegul și golgheterul echipei, Claudiu Coltor, sărbătorindu-și căsătoria.

La final, reprezentanții CS Ocna Mureș le-au transmis felicitări jucătorilor pentru dăruirea arătată pe teren, precum și staffului tehnic, și le-au mulțumit spectatorilor care au fost prezenți la stadion.




Citește mai mult

Sport

Derby cu șase goluri și răsturnări spectaculoase de situație: Inter Unirea – CS Ocna Mureș 3-3 (2-2)

Publicat

în

Inter Unirea și CS Ocna Mureș au încheiat la egalitate, 3-3, într-o partidă cu nu mai puțin de șase goluri și cu o desfășurare de infarct: de la 2-0 pentru gazde, la 2-3 pentru „Soda dragă” și, în final, 3-3.

Prima repriză a fost una spectaculoasă, cu patru goluri și numeroase momente de poartă. Unul dintre protagoniști a fost Chișu, autorul unei „duble” împotriva fostei sale formații. De asemenea, au înscris împotriva fostelor echipe A. Bălan, pentru CS Ocna Mureș, și Paleoca, în tricoul Interului.

Aflată la a doua deplasare consecutivă, „Soda dragă” a avut forța să revină de la 0-2. Ocnamureșenii au întors rezultatul și au preluat conducerea, 3-2, însă avantajul nu a rezistat până la final.

Inter Unirea a restabilit egalitatea în minutul 89, în urma unei lovituri de la 11 metri. Decizia de acordare a penalty-ului a fost însă vehement contestată de formația vizitatoare, care a considerat faza discutabilă.

Astfel, derby-ul s-a încheiat 3-3, după un meci în care ambele formații au trecut, pe rând, prin postura de echipă aflată în avantaj.

Confruntările directe din ediția precedentă au fost adjudecate de formația din Curbă, care s-a impus în ambele partide, 3-0 și 2-1, ultima victorie fiind obținută chiar în etapa de închidere a campionatului.

 

FOTO: Szilágyi Péter




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures