Rămâi conectat

Administrație

Informare privind situația COVID-19 la nivelul orașului Ocna Mureș, până la data de 13 aprilie 2020

Publicat

în

Până în data de 13 aprilie 2020, în orașul Ocna Mureș în orașul Ocna Mureș situația este neschimbată față de cea raportată în data de 11 aprilie.

Numărul persoanelor aflate acum în izolare la domiciliu este de 54, iar 5 șoferi de TIR se află în autoizolare. Numărul persoanelor confirmate pozitiv a rămas la 4, aceleași ca și pe 11 aprilie, la care se adaugă persoana decedată în data de 08.04.2020. Astfel, de la începutul pandemiei avem în oraș un total de 5 persoane confirmate.

Din cele 4 persoane confirmate două sunt internate și două sunt izolate la domiciliu. Toate aceste persoane, comparativ cu ieri, se simt mai bine datorită tratamentului urmat.

Majoritatea persoanelor aflate în izolare sunt afebrile, asimptomatice și cu stare generală bună. Totuși în familiile confirmaților există persoane care prezintă simptome de infectare cu COVID-19.

Au fost efectuate 14 teste la persoanele contact cu persoanele infectate, respectiv membrii de familie ai acestora.

Referitor la măsurile luate, vă informăm că spațiile utilizate de persoanele depistate pozitiv în ultima perioadă au fost dezinfectate iar familiile persoanelor infectate și contactele directe ale acestora sunt în izolare și au fost testate.

Vă asigurăm că au fost luate absolut toate măsurile, atât cele obligatorii cât și cele recomandate, pentru a fi împiedicată infectarea cu coronavirus în comunitate. Având în vedere situația prezentată mai sus, vă solicităm, pentru a preveni orice infectare cu coronavirus, STAȚI ÎN CASĂ!

Protejați-vă gura și nasul cu mască de protecție sau orice obiect vestimentar adecvat (fular, batic, eșarfă etc). Dezinfectați-vă pe mâini cu apă și săpun sau orice altă substanță destinată acestui scop care conține alcool.

Rugăm si pe această cale locuitorii orașului să respecte cu strictețe restricțiile impuse la deplasarea persoanelor. Evitați deplasările care nu sunt neapărat necesare.

Dacă totuşi deplasarea este absolut necesară, respectați legislatia referitoare la documentele pe care trebuie să le aveți asupra dumneavoastră, conform Ordonanțelor militare.

Deplasările se fac numai având asupra dumneavoastră documentele doveditoare necesare. Protejându-ne îi protejăm pe cei din jurul nostru, pe cei dragi.

Primar al orașului Ocna Mureș,
Silviu Vințeler

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Spitalul din Ocna Mureș va redeschide secțiile de Interne și Pediatrie, în regim de permanență

Publicat

în

Într-un demers de colaborare interinstituțională și de consolidare a serviciilor medicale din județ, o delegație oficială de la Spitalul Județean Alba (manager, director medical și personal administrativ) a efectuat o vizită în localitatea Ocna Mureș.

Scopul principal al întâlnirii a fost discutarea și sprijinirea procesului de redeschidere a două secții medicale importante în cadrul unității spitalicești existente în localitate (pediatrie și interne), din regim de zi în regim de permanență.

Potrivit primarului Silviu Vințeler, discuțiile au vizat aspecte tehnice, logistice și organizatorice legate de redeschiderea celor două secții în regim de permanență, precum și posibile parteneriate pe termen lung între cele două instituții.

„În cadrul vizitei, s-au analizat condițiile existente, necesarul de echipamente și personal, precum și calendarul estimativ pentru finalizarea procedurilor. Întreaga delegație de la Spitalul Județean Alba a rămas plăcut impresionată de condițiile de cazare și de serviciile socio-medicale pe care Unitatea Medico-Sociala Ocna Mureș le oferă pacienților internați la noi”, ne-a relatat edilul orașului Ocna Mureș.

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Zone verzi și dotări moderne, în opt zone din Ocna Mureș

Publicat

în

Primăria Ocna Mureș urmează să implementeze proiectul „Ocna Mureș – Verde. Revitalizarea și creșterea calității și atractivității spațiilor publice situate în principalele cartiere ale orașului – Str. Aleea Independenței, Brazilor, Mălinului”, o inițiativă ambițioasă de regenerare urbană, care vizează îmbunătățirea calității vieții în principalele cartiere ale orașului Ocna Mureș.

Proiectul se concentrează pe revitalizarea a opt zone distincte din oraș, cu accent pe crearea de spații publice atractive, funcționale și accesibile pentru toți locuitorii.

Obiectivele principale ale proiectului includ îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din cartierele vizate, crearea de spații publice multifuncționale și estetice, promovarea incluziunii sociale și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități, creșterea suprafeței de spații verzi și îmbunătățirea mediului urban și implementarea de soluții inovatoare și sustenabile în amenajarea urbană.

Principalele intervenții propuse în cadrul proiectului includ în ceea ce privește amenajarea peisagistică plantarea a 95 de arbori noi din specii precum Acer rubrum „October Glory” și Tilia cordata „Lima”, menajarea a 852,82 de metri pătrați cu arbuști și a 648,78 de metri pătrați cu plante perene, crearea de garduri vii din Ligustrum vulgare pentru delimitare vizuală
și semănarea de gazon rezistent la secetă și temperaturi ridicate

În ceea ce privește infrastructura și mobilierul urban se dorește realizarea de alei pietonale din piatră/covor de piatră, cu liant, pentru accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, nstalarea de mobilier urban modern și funcțional (bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete), amplasarea de echipamente de joacă adaptate pentru copii cu și fără dizabilități și crearea de zone de socializare sub formă de foișoare/copertine cu vegetație agățătoare

Dotări specifice pe zone:

– ZONA 1 (strada Brazilor, 1.327 de metri pătrați: Ansamblu de joacă pentru copii, panouri pentru expoziții ale elevilor;

– ZONA 2 (strada Brazilor, 1.599 de metri pătrați): Spații de socializare sub formă de foișoare/copertine;

– ZONA 3 (strada Brazilor, 514 metri pătrați): Zonă cu 2 bănci și o masă accesibilă persoanelor cu dizabilități;

– ZONA 4 (strada Brazilor, 1.039 de metri pătrați): Ansambluri de joacă pentru copii, inclusiv echipamente pentru copii cu dizabilități;

– ZONA 5 (strada Brazilor, 1.170 de metri pătrați) : Echipamente de joacă și mobilier urban adaptat pentru persoane cu dizabilități;

– ZONA 6 (strada Mălinului, 1.106 metri pătrați): Împrejmuire perimetrală pentru siguranță, echipamente de joacă inclusiv pentru copii cu dizabilități;

– ZONA 7 (strada Mălinului, 1.335 de metri pătrați): Aparate de exerciții fizice, ansambluri de joacă adaptate;

– ZONA 8 (Aleea Independenței, 500 de metri pătrați): Punct de atracție la intrarea în cartier cu mobilier urban și amenajare peisagistică.

Urmează să fie implementat un sistem de iluminat public eficient energetic, cu telegestiune integrată, să fie instalată rețea Wi-Fi publică în toate zonele amenajate, să fie montate camere de supraveghere video pentru siguranța utilizatorilo și să fie realizat un sistem de irigații automatizat pentru întreținerea spațiilor verzi

Spațiile și mobilierul urban vor fi proiecate pentru a fi utilizabile de persoane cu dizabilități. Vor fi instalate panouri informative cu coduri QR pentru acces la informații detaliate și va fi creat un site web accesibil cu informații despre proiect, inclusiv opțiuni de citire a textului și redare audio

Proiectul pune un accent deosebit pe sustenabilitate și inovație, încorporând principiile New European Bauhaus și respectând normele DNSH (Do No Significant Harm). Materialele și tehnologiile utilizate sunt alese pentru a minimiza impactul asupra mediului și a maximiza eficiența energetică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

La mai puțin de doi ani de la inaugurarea complexului balnear „Băile Sărate”, Ocna Mureșul devine stațiune turistică de interes local

Publicat

în

La mai puțin de doi ani de când a fost inaugurat complexul balnear „Băile Sărate” Ocna Mureș, turismul este o ramură tot mai puternică a economiei locale.

De fapt, de la aproape nimic, acum afluxul turiștilor este la cote foarte ridicate, mai cu seamă că au apărut și numeroase afaceri care oferă și cazare, ne referim aici doar la afacerile înregistrate ca atare la primărie.

În prezent, sunt 126 de locuri de cazare în Ocna Mureș, după cum ne-a informat primarul Silviu Vințeler. Astfel, se îndeplinește una dintre condițiile importante pentru ca orașul să obțină statutul de stațiune turistică.

Deocamdată, doar de stațiune turistică de interes local, pentru că pentru statutul de stațiune turistică de interes național este nevoie de peste 500 de locuri de cazare.

Dar, la cum merg lucrurile, la cât de mare este interesul, acest prag va fi trecut într-un timp rezonabil. Primrul Vințeler se așteaptă să primească „atestatul” prin luna martie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures