Rămâi conectat

Actualitate

Începutul Postului Mare, marcat de Copiii din cadrul așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian”, din Ocna Mureș

Publicat

în

În urma parteneriatului încheiat între Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Ocna Mureș și Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș, mai mulți copii din cadrul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș și ai Casei de cultură din localitate au marcat începutul Postului Sfintelor Paști printr-o frumoasă șezătoare populară.

Atmosfera a fost una familială, în cadrul căreia cei cu mai multă experiență și cunoștințe dobândite din strămoși le-au povestit copiilor momentele frumoase pe care le-au trăit alături de părinții și bunicii lor în fiecare an la început de Post, îndemnându-i ca și ei să urmeze aceleași obiceiuri peste ani. În cadrul șezătorii, copiii au cusut pe etamină, au înșirat mărgele, au depănat lână și au interpretat câteva frumoase pricesne, iar la final solistele Sonia Hoca și Gabriela Matei au interpretat câteva cântece populare tradiționale.

Toți copiii au fost răsplătiți cu gogoși, preparate cu multă dragoste și râvnă pentru copii de către bucătăreasa așezământului, doamna Felicia Brașovean. Îi felicităm pe cei care s-au ocupat îndeaproape de acest eveniment, doamna Liana Stoica (Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș) și Voichița Oniga (pedagog la Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș), mulțumindu-le pentru căldura și dragostea cu care transmit mai departe copiilor de astăzi semnificația și importanța unor astfel de momente.

Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş a fost înfiinţat în anul 2003 şi oferă servicii sociale unui număr de 44 de copii ocrotiți în cadrul Casei de Tip Familial şi al Centrului de zi, având parteneri de nădejde Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba și Primăria orașului Ocna Mureș. Tinerii beneficiari sunt sprijiniţi pentru a evita abandonul școlar, pentru a-şi îmbunătăți rezultatele şcolare şi a-şi forma principii şi conduite morale în viaţă. De asemenea, în tot acest timp funcționează și un serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoanele adulte cu dizabilități, în care sunt sprijinite 10 persoane.

Asist. soc. Ciprian Orga
Coordonatorul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș




Actualitate

„Popas prin istorie”, eveniment cultural dedicat Zilei Naționale a României, la Ocna Mureș

Publicat

în

Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș va găzdui, în data de 27 noiembrie 2026, manifestarea culturală „Popas prin istorie”, organizată cu prilejul Zilei Naționale a României.

Evenimentul va începe la ora 16:00 și este organizat cu sprijinul Primăriei orașului Ocna Mureș, al Casei de Cultură „Ion Sângereanu”, al Liceului Teoretic „Petru Maior” și al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Ocna Mureș.

Programul manifestării va include momente artistice și activități dedicate istoriei și identității naționale. Publicul va putea urmări un program de cântece patriotice, o expoziție de picturi și desene realizate de elevii Centrului de Egalitate și Șanse „Asmeea”, precum și un recital de poezie susținut de membrii „Cercului de lectură și creație” din Ocna Mureș.

Prin această manifestare, organizatorii își propun să marcheze apropierea Zilei Naționale prin cultură, artă și implicarea tinerei generații, oferind comunității locale un prilej de celebrare a valorilor și tradițiilor românești.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 8.000 de lei, în urma unei acțiuni cu efective mărite la Ocna Mureș. Zeci de persoane, verificate de polițiști

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului și a localităților arondate, pentru prevenirea faptelor de violență și menținerea ordinii și siguranței publice. În urma controalelor, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei.

Acțiunea a avut loc joi, 12 noiembrie 2026, și a vizat atât prevenirea faptelor săvârșite cu violență, cât și verificarea respectării normelor legale de către participanții la traficul rutier și cetățeni.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în cadrul activităților au fost efectuate 98 de verificări de persoane, prin intermediul aplicației eDAC, și au fost controlate 71 de autovehicule.

De asemenea, polițiștii au efectuat 15 testări pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bilanțul acțiunii s-a încheiat cu 32 de abateri contravenționale constatate și sancționate cu amenzi în valoare de peste 8.000 de lei.

Totodată, în cadrul activităților preventive, 26 de persoane implicate în situații conflictuale au beneficiat de consiliere din partea polițiștilor.

Reprezentanții Poliției Române subliniază că prevenirea și combaterea violenței reprezintă un obiectiv prioritar, astfel de acțiuni urmând să contribuie la menținerea unui climat de siguranță în comunitate.




Citește mai mult

Actualitate

Joi, 12 noiembrie 2026: Campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice și electrocasnice la Ocna Mureș. Preluarea se face direct de la domiciliu

Publicat

în

Locuitorii orașului Ocna Mureș, dar și reprezentanții firmelor și instituțiilor, pot scăpa gratuit de aparatele electrice și electrocasnice vechi sau defecte. Campania de colectare este programată joi, 12 noiembrie 2026.

O nouă acțiune de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) va avea loc joi, 12 noiembrie, în orașul Ocna Mureș.

Campania se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, care au posibilitatea de a preda gratuit aparatele electrice și electrocasnice vechi, uzate sau defecte, pentru a fi reciclate în condiții corespunzătoare.

Printre echipamentele acceptate se numără frigiderele, mașinile de spălat, televizoarele, aspiratoarele și aparatele electrice de mici dimensiuni utilizate în gospodărie.

Un avantaj al campaniei este faptul că preluarea deșeurilor se realizează gratuit, direct de la domiciliul persoanelor fizice sau de la sediul firmelor și instituțiilor participante.

Cei interesați pot solicita ridicarea echipamentelor la numărul de telefon 0755 406 406, unde pot programa preluarea acestora.

Acțiunea este organizată de RoEcollect, în parteneriat cu Primăria orașului Ocna Mureș.

Campania oferă comunității locale posibilitatea de a elimina responsabil aparatele electrice și electrocasnice de care nu mai are nevoie, contribuind astfel la protejarea mediului și la valorificarea materialelor reciclabile.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures